
Sâmbătă seara, cu începere la ora 19:30, „Estadio Ramón Sánchez Pizjuán” va găzdui duelul dintre Sevilla vs Getafe, acesta contând pentru runda cu numarul 5 din cadrul campionatului spaniol.
Pariem pe goluri la Sevilla vs Getafe
Astăzi avem câteva partide interesante, iar tipsterii XBets nu au stat degeaba și au publicat o mulțime de materiale interesante pe site, din care vă puteți inspira. De asemenea, în acest articol avem analiza partidei dintre Sevilla vs Getafe, pentru care am ales să pariem la siguranță, așa că ne-am oprit asupra unui pronostic într-o cotă de 1.53. Vezi mai jos toate detaliile în legătură cu acest meci!
Cote pariuri Sevilla vs Getafe
Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, formația gazdă este ușor favorită la victorie, ceea ce nu surprinde deloc, fiind ce-i drept mai valoroasă. Cei de la Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 2.28, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă de 3.75.
Sevilla, departe de nivelul din anii precedenți
Nu mai este o echipă care să amenințe în La Liga, aceasta absentând de asemenea și din cupele europene, unde a impresionat ani la rândul. În sezonul anterior a avut un parcurs extrem de slab, iar nici în această stagiune nu dă semne că ar putea produce rezultate importante.
Andaluzii sunt fără victorie în noua ediție de campionat, de-a lungul celor patru etape de până acum obținând doar două puncte. Așadar, aceștia se găsesc în partea de jos a clasamentului din La Liga, înainte de această etapă ocupând doar un modest loc 19, depășind-o doar pe Valencia.
Cei de la Sevilla au obținut puncte doar în deplasare în acest sezon, remizând cu Las Palmas și Mallorca, în timp ce pe teren propriu au pierdut cu Villarreal și Girona. De-a lungul acestor partide au punctat doar de trei ori, primind șase goluri.
- ECHIPA PROBABILĂ: Nyland; Carmona, Marcao, Salas, Barco; Juanlu, Agoume, Sow; Lukebakio, Ejuke, Romero
Getafe vine după trei remize consecutive
Vorbim de una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de La Liga, care nu dispune de un lot suficient de puternic încât să își permită să atace locurile fruntașe, obiectivul acesteia în sezonul actual fiind menținerea în primul eșalon.
Oaspeții acestei înfruntări nu au avut probleme în privința retrogradării în sezonul precedent, iar cel mai probabil nu vor avea prea multe emoții nici în acest sezon, având resursele necesare pentru a termina în afara zonei „roșii” a clasamentului din La Liga.
Cei de la Getafe au început în noua ediție de campionat cu trei rezultate de egalitate, jucând cu Athletic Bilbao în deplasare, dar și cu Rayo Vallecano și Real Sociedad pe teren propriu. Așadar, sunt peste adversarii lor în clasament, având de asemenea și cu un meci în minus.
- ECHIPA PROBABILĂ: Soria; Iglesias, Djene, Aberdin, Rico; Arambarri, Milla, Alena; Perez, Sola, Uche
Ponturi pariuri Sevilla vs Getafe
La prima vedere, am putea spune că acest duel ar trebui să fie unul anost, fără prea mult spectacol. Ei bine, noi suntem de altă părere și așteptăm golui, pornind de la premisa că cele două formații vor da totul pentru a obține primul succes în noua ediție de La Liga. Așadar, pariul nostru la Sevilla vs Getafe este „peste 1,5 goluri”, pornind de la premisa că ambele formații vor marca.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 9 septembrie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 64 la naționale!
- 2. Biletul zilei din Calificările CM 2026 – 09.09.2025 – Ne bazăm pe 3 superjucători!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet în cotă 5.13 din 9.09.2025. Mizăm pe favorite la calificările CM 26
- 4. Primești 15 LEI Pariu Gratuit Fără Depunere la Betano pentru meciul Cipru – România, 9 septembrie 2025!
- 5. Biletul Zilei Bet Builder din 9 septembrie 2025 – Cotă de 8 formată din 3 evenimente
- 6. Bilet pariu șansă Superbet 07.09.2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 127 la naționale!
- 7. Biletul zilei din Preliminariile Campionatului Mondial 09.09.2025 – Încercăm o cotă de 5.45 la Betano!
- 8. Superbet oferă 100% bonus cu rulaj 1x până la 500 RON
- 9. Ungaria vs Portugalia, Ponturi Pariuri Preliminarii Campionatul Mondial, 09.09.2025
- 10. Cipru vs România, Ponturi Pariuri Preliminarii Cupa Mondială, 9 septembrie 2025
URMĂREȘTE-NE PE