
Confruntarea dintre Real Madrid vs Real Sociedad este una din cadrul ultimei etape de La Liga, fiind programată să se joace sâmbătă, de la ora 17:15. Se va desfășura pe „Estadio Santiago Bernabéu”, iar la TV va putea fi urmărită pe Digi Sport 2 și Prima Sport 3.
Real Madrid vs Real Sociedad, duel fără miză
Chiar dacă nu există cu adevărat o miză, Real Madrid vs Real Sociedad este totuși unul dintre cele mai interesante meciuri de azi. Avem ca protagoniste două dintre cele mai importante echipe din Spania, care au realizări notabile în ultimii ani. După ce am filtrat mai multe ponturi pariuri pentru această înfruntare, am decis să pariem simplu, pe o cotă de 1.43, ce are șanse bune de reușită.
Cote pariuri Real Madrid vs Real Sociedad
Așa cum era și normal de altfel, formația gazdă pornește cu prima șansă în această înfruntare, fiind net superioară din toate punctele de vedere. Cei de la Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.43 în cazul unui succes, în timp ce pentru o eventuală victorie a oaspeților oferă o cotă de 6.75.
Real Madrid caută să încheie sezonul în mod onorabil
Vorbim de una dintre echipele de elită ale Europei, care în fiecare sezon vânează orice trofeu pus în joc. Într-adevăr, a dezamăgit în actuala stagiune, făcând deja mutări pentru sezonul viitor, principala achiziție anunțată fiind cea a lui Xabi Alonso, cel care îl va înlocui pe Carlo Ancelotti pe bancă.
Madrilenii au ratat orice trofeu important în acest sezon, ceea ce reprezintă o reală dezamăgire, cel puțin dacă ne raportăm la standardele lor. În campionat se situează pe locul al doilea, la patru lungimi de campioana confirmată Barcelona. Au reușit 25 de victorii și șase remize, suferind șase înfrângeri, în toate aceste partide marcând 76 de goluri, primind de două ori mai puține.
Real Madrid și-a respectat blazonul în ultimele două etape, deși era deja scoată din lupta pentru titlu. Mai întâi, aceasta s-a impus in-extremis cu Mallorca, reușind apoi să câștige și duelul cu Sevilla. Singurul obiectiv pentru gruparea „blanco” în această ultimă etapă este să îi asigure lui Mbappe titlul de golgheter. Francezul, care a marcat în fiecare din ultimele cinci jocuri, este mare favorit și la Gheata de Aur.
- ECHIPA PROBABILĂ: Courtois; Vazquez, Asensio, Tchouameni, F Garcia; Guler, Valverde, Modric, Ceballos; Endrick, Mbappe
Real Sociedad nu a impresionat în această stagiune
Este cu siguranță una dintre echipele de top din Spania, care în ultimii ani și-a trecut în cont realizări notabile. Totuși aceasta nu se poate compara cu adversara sa, fiind depășită în mod clar la toate capitolele, de aceea pornește ca outsideră certă.
Bascii au dezamăgit în această ediție de campionat, în prezent ocupând locul 11 în clasamentul din La Liga, fără șanse la locurile europene. Până acum au bifat 13 victorii și șapte remize, suferind 17 înfrângeri, în urma acestor jocuri înscriind de 35 de ori, primind cu nouă goluri mai multe.
Real Sociedad a reușit o victorie chinuită în runda precedentă de campionat, impunându-se cu 3-2 în duelul de pe teren propriu cu Girona. Cu această ocazie a încheiat și o serie negativă de șase partide fără succes, în care a suferit patru înfrângeri.
- ECHIPA PROBABILĂ: Remiro; Traore, Elustondo, Zubeldia, Munoz; Zubimendi, Marin; Kubo, Mendez, Barrenetxea; Oyarzabal
Ponturi pariuri Real Madrid vs Real Sociedad
Chiar dacă nu mai are motive reale să forțeze victoria, credem că Real Madrid își va respecta blazonul și va face tot posibilul pentru a încheia sezonul în manieră onorabilă. Madrilenii joacă totuși acasă, în fața unui public extrem de pretențios, iar un rezultat negativ nu le-ar prinde bine înainte de Campionatul Mondial al Cluburilor.
URMĂREȘTE-NE PE