
Săptămâna aceasta se va disputa o etapă intermediară în cadrul campionatului spaniol, iar Rayo Vallecano vs Barcelona este fără dubii unul dintre cele mai interesante meciuri de azi. Acesta este programat să se joace de la ora 22:30, urmând să se desfășoare pe „Campo de Futbol de Vallecas”.
Cote pariuri Rayo Vallecano vs Barcelona
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, gruparea catalană pornește ca mare favorită în această confruntare, așa cum era și normal de altfel. De exemplu, la Unibet aceasta primește o cotă de 1.71 la victorie, în timp ce pentru un succes al echipei din Madrid avem o cotă de 4.80.
Este capabilă Rayo Vallecano de o surpriză?
Vorbim de una dintre echipele de pluton din cadrul acestei ediții de La Liga, care nu dispune de un lot suficient de valoros încât să emită pretenții la locurile fruntașe, principalul său obiectiv în acest sezon fiind menținerea în primul eșalon, după ce în sezonul precedent a avut mari emoții.
După cum menționam, micuța echipă din Madrid a suferit în ultima ediție de La Liga, având în vedere faptul că a terminat în a doua jumătate a clasamentului, pe un modest loc 17, la doar cinci puncte de zona retrogradării. În cele 38 de etape disputate nu a obținut decât 38 de puncte, reușind opt victorii și 14 remize.
În sezonul actual, cei de la Rayo Vallecano au început foarte bine, în prima rundă de campionat reușind să se impună cu 1-2 în fieful lui Real Sociedad, una dintre cele mai puternice echipe ale Spaniei. A urmat apoi o remiză la scor alb în disputa din deplasare cu Getafe
- ECHIPA PROBABILĂ: Cardenas; Balliu, Lejeune, Mumin, Espino; Valentin, Ciss; De Frutos, Palazon, Embarba; Camello
Barcelona a început bine în noul sezon
Nu are nevoie de prezentări speciale, fiind, după cum bine știm, una dintre cele mai mari echipe ale fotbalului spaniol, care, chiar dacă este departe de nivelul din urmă cu câțiva ani, aceasta are în continuare pretenții foarte mari, în sezonul actual visând la titlu, dar și la un parcurs cât mai bun în Champions League.
Gruparea „blaugrana” nu a impresionat deloc în sezonul precedent, având în vedere faptul că a terminat pe locul al doilea în campionatul intern, la mare distanță de campioana Real Madrid. În Liga Campionilor, aceasta a reușit să atingă faza sferturilor de finală, pierzând însă cu PSG, cedând calificarea chiar în fața propriilor fani.
Echipa pregătită de Hansi Flick a început perfect în noua ediție de La Liga, având în vedere faptul că are punctaj maxim după două etape. În primul joc, aceasta a reușit să se impună cu 1-2 în deplasarea de la Valencia, urmând apoi un succes cu același scor în duelul de pe teren propriu cu Athletic Bilbao.
- ECHIPA PROBABILĂ: Ter Stegen; Kounde, Cubarsi, I Martinez, Balde; Bernal, Pedri; Yamal, F Lopez, Raphinha; Lewandowski
Ponturi pariuri Rayo Vallecano vs Barcelona
Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, gruparea catalană fiind net superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și mult mai multă experiență, dar și pretenții mult mai mari. E drept, madrilenii au început bine în acest sezon, aceștia fiind avantajați și de faptul că joacă acasă, însă noi ținem cont de faptul că trupa lui Hansi Flick are un moral foarte bun, fiind în mare formă. Așadar, mergem pe mâna oaspeților în Rayo Vallecano vs Barcelona, la o cotă mai mult decât decentă de 1.71.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 2. Biletul zilei azi la Betano 15 septembrie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 4.42!
- 3. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 4. Biletul Săptămânal Cotă 100 – toată România dă lovitura cu acest bilet la Betano! 💰
- 5. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 6. Espanyol vs Mallorca – Ponturi pariuri La Liga – 15.09.2025
- 7. Biletul zilei azi la Betano 14 septembrie 2025 – 6 selecții pentru un câștig excelent de 3000 RON!
- 8. Biletul zilei din fotbal 14 septembrie 2025 – Încercăm o cotă de 106 din Superpariuri!
- 9. Hermannstadt – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Superliga 15.09.2025
- 10. Petrolul Ploiești vs Dinamo, Ponturi Pariuri Superliga, 15 septembrie 2025
URMĂREȘTE-NE PE