
Confruntarea dintre Girona vs Atletico Madrid este una ce contează pentru etapa cu numărul 38 din cadrul campionatului spaniol. Aceasta este programată să se joace duminică, în data de 25 mai, de la ora 15:00, urmând să se desfășoare pe „Estadio Municipal de Montilivi”.
Așteptăm spectacol la Girona vs Atletico Madrid
Girona vs Atletico Madrid este un duel fără miză, însă care are mare potențial de spectacol. În cazul în care cauți ponturi pariuri pentru acesta, atunci cu siguranță te-ai putea inspira atât din analiza noastră, cât și din pronosticul selectat. Am mizat pe o cotă de 1.58, care credem că are șanse foarte bune de reușită.
Cote pariuri Girona vs Atletico Madrid
Gruparea vizitatoare pornește cu prima șansă la casele de pariuri, ceea ce era de așteptat, fiind mult mai puternică. Cei de la MaxBet au ales să îi atribuie acesteia o cotă de 2.01 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al gazdelor oferă o cotă de 3.50.
Girona a dezamăgit în acest sezon
Este departe de nivelul din sezonul precedent, când termina surprinzător pe loc de Champions League, în stagiunea actuală jucând doar pentru menținerea în primul eșalon. Nu este de mirare faptul că pornește ca outsideră, chiar dacă joacă acasă, urmând totuși să dea piept cu o adversară mult mai puternică.
Gruparea catalană este în partea de jos în clasamentul din La Liga, ocupând doar un modest loc 16. A adunat doar 41 de puncte, cu unul mai mult decât Leganes, ocupanta locului 18, primul ce duce în Segunda Division, aceasta având cu un meci în plus. Așadar, în aceste condiții, este sigură de salvarea de la retrogradare.
Cei de la Girona au înregistrat 11 victorii pe parcursul celor 37 de etape de campionat, remizând de opt ori, suferind opt înfrângeri. În ultima etapă au pierdut cu 3-2 în deplasarea de la Real Sociedad, ajungând la 44 de goluri marcate și 56 primite.
- ECHIPA PROBABILĂ: Krapyvtsov; A Martinez, Frances, Krejci, Blind; Herrera, Solis; Tsygankov, Martin, Asprilla; Portu
Atletico este fără victorie în ultimele trei deplasări
Nu are nevoie de cuvinte de introducere, fiind una dintre cele mai bune echipe din Europa și, implicit, din Spania. Este net superioară la toate capitolele, fiind mai valoroasă, mai experimentată, având și realizări mult mai mari, așa că nu este o surpriză faptul că pornește ca favorită în acest duel.
Gruparea madrilenă este în acest moment pe ultima treaptă a podiumului din La Liga, cu 73 de puncte acumulate în 37 de etape, asigurându-și încă o prezență în Champions League. Până acum a bifat 21 de victorii și zece remize, suferind șase eșecuri, pe parcursul acestor jocuri înscriind 64 de goluri, primind 30.
Atletico Madrid este fără gol marcat în precedentele trei deplasări, ultima dată pierzând cu 2-0 în fieful celor de la Osasuna. Vine însă după o prestație excelentă contra lui Real Betis, finalista Conference League, în fața căreia s-a impus cu un categoric 4-1 pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Oblak; Llorente, Le Normand, Lenglet, Galan; Simeone, De Paul, Koke, Gallagher; Alvarez, Sorloth
Ponturi pariuri Girona vs Atletico Madrid
Atletico Madrid este fără dubii echipa mai bună, iar în mod normal ar trebui să obțină un rezultat pozitiv. Girona este însă capabilă să pună probleme, având resurse în ofensivă, așa că suntem de părere că va avea un cuvânt de spus. Noi ne-am îndreptat atenția spre ponturi pariuri bazate pe goluri, de aceea vom paria în consecință, la o cotă de 1.58 oferită de cei de la Unibet.
- 1. 🎁CONCURS: Ghicește scorul corect la FCSB vs Aberdeen și câștigă 50 RON PaysafeCard
- 2. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 28.08.2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 130!
- 3. Biletul zilei din Conference League 28 august 2025 – Bet builderele ne aduc un câștig de 1000 RON!
- 4. Biletul Zilei Conference League din 28 august 2025 – Cota 6 din 3 Super Pariuri
- 5. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 4.11. Câștig de 455 lei pe meciurile din Europa League, 28.08.2025
- 6. Biletul Zilei Bet Builder din 28 august 2025 – Ne bazăm pe duelurile din Europa League
- 7. Biletul zilei din fotbal 28 august 2025 – Ne bazăm pe 3 marcatori în cupele europene!
- 8. Biletul zilei azi din Europa League 28.08.2025 – Golurile ne aduc o cotă de 6.76 la Winbet!
- 9. Biletul Zilei din tenis 28.08.2025 – Duelurile de la US Open ne aduc o cotă de 5
- 10. Universitatea Craiova – Basaksehir, Ponturi pariuri Play-off Conference League, 28 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE