
Getafe vs Real Madrid este meciul care va închide ziua în La Liga, acesta contând pentru runda cu numărul 33. Se va juca seara, de la ora 22:30, urmând să se desfășoare pe „Estadio Coliseum”, acolo unde ne așteptăm ca formația vizitatoare să facă o figură frumoasă.
Nu e loc de surprize în Getafe vs Real Madrid
Getafe vs Real Madrid este unul dintre cele mai interesante dueluri de astăzi, care cu siguranță se va găsi pe multe bilete la pariuri. Din vreme ce ai accesat acest material, cel mai probabil cauți ceva ponturi pariuri pentru această înfruntare, iar acest material îți poate fi de mare ajutor. Nu doar că am analizat partida, dar am selectat și un pronostic într-o cotă de 1.79, în care avem mare încredere.
Cote pariuri Getafe vs Real Madrid
Așa cum era de așteptat, casele de pariuri o dau ca mare favorită pe Real Madrid, cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat. De exemplu, aceasta primește o cotă de 1.79 la Unibet, în timp ce pentru un succes al celor de la Getafe avem o cotă de 4.75.
Dă Getafe o mână de ajutor Barcelonei?
În ciuda faptului că este echipa gazdă și are de partea sa avantajul propriului teren, pornește cu șansa a doua în această confruntare. Urmează totuși să dea piept cu unul dintre granzii fotbalului spaniol, care dispune de un lot mult mai valoros, având de asemenea și mult mai multă experiență.
Gruparea gazdă se găsește în acest moment în zona de mijloc a clasamentului din La Liga, ocupând mai exact locul al 12-lea. Este la opt lungimi de zona retrogradării și la patru de locurile europene, având 39 de puncte acumulate în 32 de etape. A reușit zece victorii și nouă remize, suferind 13 înfrângeri, în toate aceste dueluri marcând 31 de goluri, primind cu două mai puține.
Cei de la Getafe nu au obținut decât trei puncte din ultimele 12 puse în joc, reușind o victorie clară în deplasarea de la Real Valladolid, câștigând cu 0-4. În ultimele patru etape, aceștia au suferit trei înfrângeri, ultima venind în weekend, pierzând la scor minim în deplasarea de la Espanyol.
- ECHIPA PROBABILĂ: Soria; Djene, Duarte, Alderete, Rico; Coba, Terrats, Milla, Arambarri, Bernat; Juanmi
Real Madrid nu își permite să cedeze puncte
Nu are nevoie de cuvinte de prezentare, fiind una dintre cele mai mari echipe ale fotbalului european. Chiar dacă nu strălucește în această stagiune, are în continuare pretenții mari, principalul său obiectiv în acest final de sezon fiind titlul, urmând să aibă o misiune extrem de complicată.
Eliminată din Champions League, gruparea „blanco” încearcă să salveze sezonul prin câștigarea trofeelor interne. În campionat, aceasta este pe treapta a doua, fiind la patru lungimi de liderul Barcelona. Pe parcursul celor 32 de etape, și-a trecut în cont 21 de victorii, șase remize și cinci înfrângeri, în toate aceste dueluri înscriind 65 de goluri, primind 31.
În ultima rundă de campionat, cei de la Real Madrid au obținut un succes extrem de important, care îi ține în continuare în cursa pentru titlu. Aceștia s-au impus in-extremis cu Athletic Bilbao, câștigând la scor minim pe teren propriu, grație unui gol marcat de Valverde în ultimele minute.
- ECHIPA PROBABILĂ: Courtois, Vazquez, Rudiger, Alaba, Garcia; Valverde, Tchouameni; Brahim, Guler, Rodrygo; Endrick
Ponturi pariuri Getafe vs Real Madrid
Într-adevăr, pe Real Madrid o așteaptă finala Cupei Spaniei, unde va da piept cu rivala Barcelona, însă nu își permite să neglijeze acest duel. Rămâne de văzut cu ce prim 11 va începe Ancelotti, însă, indiferent de alegerile italianului, credem că vom asista la un succes al grupării „blanco”. Așadar, pariem în consecință, într-o cotă de 1.79 oferită de cei de la Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE