Espanyol – Valencia, Ponturi Pariuri La Liga, 18.12.2024

Espanyol - Valencia
Espanyol – Valencia (FOTO: Facebook / Espanyol)

Espanyol – Valencia este un duel din cadrul campionatului spaniol, ce contează pentru runda cu numărul 13. Acesta este programat să se joace miercuri, în data de 18 decembrie, având fluierul de start programat la ora 22:30, urmând să se desfășoare pe „RCDE Stadium”.

Alegem un pariu simplu la Espanyol – Valencia

În condițiile în care oferta de astăzi este una destul de subțire, putem spune că Espanyol – Valencia este un duel atractiv, care credem că ne-ar putea aduce profit. În urma analizei, noi ne-am oprit asupra unei variante de pariere destul de simplă, într-o cotă de 1.49, pe care am extras-o de la agenția de pariuri online Unibet.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Espanyol – Valencia

Casele de pariuri anticipează un duel extrem de echilibrat, cel puțin dacă ne raportăm la cotele oferite de acestea. De exemplu, cei de la Unibet înclină ușor balanța în favoarea grupării gazdă, căreia îi atribuie o cotă de 2.65, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă de 3.10.

Cote pariuri Espanyol - Valencia
Cote pariuri Espanyol – Valencia

Espanyol, patru puncte în ultimele șapte etape

Este fără dubii una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de La Liga, care nu dispune de un lot îndeajuns de puternic încât să emită pretenții prea mari, jucând strict pentru evitarea retrogradării. Bookmakerii o dau ca favorită, nu neapărat pentru că ar fi mai valoroasă, ci pentru că are de partea sa avantajul propriului teren.

Catalanii nu impresionează deloc în actuala stagiune, având în vedere faptul că în acest moment se situează pe locul 18 al clasamentului din La Liga, primul ce duce în eșalonul al doilea. Cele 16 partide de campionat le-au adus patru victorii, două remize și zece înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând 15 goluri, primind 28.

Cei de la Espanyol nu au suferit decât un singur eșec în precedentele patru partide disputate pe teren propriu. Trebuie însă menționat faptul că sunt fără victorie de trei partide, interval în care nu au marcat niciun gol. Aceștia au pierdut cu Getafe și Barbastro în deplasare, remizând cu Osasuna acasă.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Garcia; Tejero, Gomez, Cabrera, Olivan; Roca, Kral, Bauza, Romero; Cardona, Puado

Valencia se teme pentru retrogradare

Este una dintre echipele de tradiție ale fotbalului spaniol, însă care nu mai impresionează de ani buni, ba chiar putem spune că dezamăgește, în ultimele sezoane având prestații „cenușii”. În stagiunea actuală chiar are mari probleme, temându-se pentru retrogradarea în Segunda Division.

În prezent, „liliecii” sunt pe ultimul loc al clasamentului din La Liga, cu doar zece puncte obținute din 45 posibile. Pe parcursul celor 15 meciuri de campionat, aceștia nu au înregistrat decât două victorii, remizând de patru ori, suferind nouă înfrângeri. Evident, dispun de un golaveraj negativ, marcând 13 goluri, primind cu zece mai multe.

Cei de la Valencia nu au obținut niciun punct în precedentele trei partide de campionat. Aceștia au pierdut cu 2-1 în deplasare de la Mallorca, urmând apoi un eșec la scor minim în duelul de pe teren propriu cu Rayo Vallecano, pentru ca în cele din urmă să fie învinși de Real Valladolid, pierzând cu 1-0 în deplasare.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Dimitrievski; Foulquier, Tarrega, Mosquera, Vazquez; Perez, Pepelu, Guerra, Rioja; Lopez, Duro

Ponturi pariuri Espanyol – Valencia

Acest meci este extrem de important pentru ambele formații, având mare nevoie de puncte, așa că ne așteptăm să dea totul pe teren pentru a scoate un rezultat pozitiv. Noi credem că vom asista la un duel pe cinste, cu reușite la ambele porți, însă, pentru o siguranță mai mare, vom miza pe varianta „peste 1,5 goluri”, care primește o cotă decentă de 1.49.

Peste 1,5 goluri @ Cota 1.49

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Mr Bit

BONUS de bun venit de până la 200 RON

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

Las Vegas

Bonus sport până la 900 RON, primele 3 depuneri