
În cadrul rundei cu numărul 23 din campionatul spaniol se va juca Athletic Bilbao – Girona, meci programat să se joace sâmbătă, de la ora 17:15. Se va juca pe „Estadio San Mamés”, acolo unde credem că formația gazdă va avea o prestație solidă.
Pariem simplu pe Athletic Bilbao – Girona
Putem spune că Athletic Bilbao – Girona este unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, cel puțin din La Liga. În teren se vor înfrunta totuși echipe care în acest sezon au reprezentat Spania în cupele europene, având de asemenea pretenții și în campionat. Noi am ales deja un pariu pentru acest duel, pe care îl găsești mai jos.
Cote pariuri Athletic Bilbao – Girona
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, formația gazdă pornește cu prima șansă la victorie, ceea ce este perfect normal. Unibet îi atrbuie acesteia o cotă de 1.67 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 5.50.
Bilbao este tot mai aproape de Champions League
Dacă ținem cont de valoarea lotului de care dispune, dar mai ales de parcursul din acest sezon, putem spune că este una dintre cele mai solide echipe din La Liga. Este superioară adversarei sale din mai multe puncte de vedere, așa că nu este o surpriză faptul că pornește ca mare favorită, mai ales că joacă acasă.
Bascii sunt în zona superioară a clasamentului din La Liga, ocupând mai exact locul al patrulea, ultimul ce duce în Champions League. Până acum au reușit 11 victorii, remizând de opt ori, suferind doar trei înfrângeri, în toate aceste dueluri înscriind 33 de goluri, primind doar 20.
Ultimul eșec suferit de cei de la Athletic Bilbao a venit în Europa League, pe terenul lui Beșiktaș, unde au fost învinși cu un categoric 4-1. De atunci au disputat trei partide, aceștia remizând cu Leganes și Real Betis, impunându-se însă clar cu Viktoria Plzen, scor 3-1.
- ECHIPA PROBABILĂ: Simon; Gorosabel, Vivian, Paredes, Lekue; I Williams, Jauregizar, Vesga, Berenguer; Sancet; Guruzeta
Girona visează la o nouă participare în Europa
Într-adevăr, este departe de nivelul din sezonul precedent, fiind depășită de către adversara sa la mai multe capitole. Așadar, bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră, mai ales că joacă în deplasare, pe un teren pe care punctele se obțin extrem de greu.
Catalanii sunt sub adversarii lor în clasament, ocupând locul al șaptelea, fiind la patru lungimi de zona europeană. Pe parcursul celor 22 de runde de La Liga, aceștia au bifat nouă victorii și patru remize, suferind nouă înfrângeri, în toate aceste dueluri înscriind 31 de goluri, primind cu unul mai puțin.
După patru înfrângeri consecutive, cu Arsenal și AC Milan în Champions League și cu Sevilla și Rayo în campionat, cei de la Girona au reușit în sfârșit un succes. În ultima rundă de campionat, aceștia au primit vizita celor de la Las Palmas, pe care i-au învins cu 2-1 pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Gazzaniga; A Martinez, Juanpe, Krejci, Gutierrez; Herrera, Martin; Tsygankov, Van de Beek, Gil; Ruiz
Ponturi pariuri Athletic Bilbao – Girona
După cum menționam, cei de la Athletic Bilbao dispun de un lot mai valoros, au un parcurs mai bun în acest sezon, iar de asemenea, beneficiază și de avantajul propriului teren. Au nevoie de puncte pentru a-și consolida poziția în clasament, așa că mizăm pe faptul că se vor impune. Recomandarea noastră primește o cotă de 1.67 la agenția de pariuri online Unibet.
- 1. Biletul zilei oferit de inteligența artificială 16 septembrie 2025 la Superbet
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 16.09.2025 – Champions League în prim-plan pentru o cotă de 101!
- 3. Biletul zilei azi din Champions League 16 septembrie 2025 – Țintim un câștig de 2600 RON la Betano!
- 4. Biletul zilei din fotbal la Winbet din 16.09.2025. Avem un câștig de 811 lei
- 5. Biletul Zilei pe marcatori din Champions League 16.09.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 7
- 6. Biletul Zilei din Champions League 16.09.2025 – Prima etapă ne aduce o cotă de 22
- 7. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 16.09.2025 – Pariem pe șuturi în Champions League
- 8. Real Madrid vs Marseille, Ponturi Pariuri Champions League, 16 septembrie 2025
- 9. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 10. Athletic Bilbao vs Arsenal, Ponturi Pariuri Champions League, 16 septembrie 2025
URMĂREȘTE-NE PE