
Sferturile de finală de la EURO U21 2025 ne propun super-duelul dintre Germania U21 vs Italia U21 care se va desfășura duminică, 22 iunie 2025, cu începere de la ora 22:00, pe „MOL Aréna”. Duelul va fi condus la centru de către arbitrul lituanian Manfredas Lukjančukas.
Germania U21, parcurs perfect în grupe!
Deși aveau „biletele în buzunar” după primele două meciuri din grupă, germanii nu s-au mulțumit cu atât și au tratat foarte serios și duelul din runda a treia cu cei de la Anglia U21, în fața cărora au reușit să aibă o evoluție solidă în prima repriză, grație căreia au și reușit să câștige cu 1-2.
Un aport foarte important la victoria contra englezilor l-a avut jucătorul celor de la Eintracht Frankfurt, Ansgar Knauff, care și-a trecut în cont golul ce a deblocat tabela de marcaj în minutul 3, iar mai apoi i-a oferit și pasa decisivă lui Nelson Weiper la reușita ce a dus scorul la 0-2.
A fost singura națională prezentă la acest EURO U21 2025 ce a încheiat faza grupelor cu maximul de puncte. Alături de Portugalia U21 au împărțit și prima poziție în ceea ce privește numărul de goluri marcate, ambele având câte 9 reușite. Golgheterul competiției vine chiar de la U21, și este Nick Woltemade, care a izbutit să marcheze de 4 ori în primele două jocuri.
- Echipa probabilă: Atubolu; Collins, Rosenfelder, Arrey-Mbi, Brown; Martel, Reitz, Nebel; Gruda, Tresoldi, Woltemade
Cote pariuri Betano – Germania U21 vs Italia U21
Conform agențiilor de pariuri online, reprezentativa germană pornește cu prima șansă la victorie, având o cotă de 1.90, și una de 1.47 la calificare. Sunt șanse ridicate ca ponturi pariuri ce includ golurile să aibă succes în acest duel Germania U21 vs Italia U21, aici unde pentru a vedea cel puțin 3 goluri marcate, primim o cotă de 1.78.
Italienii, motivați să ajungă în semifinale!
„Gli Azzurrini” au avut și ei parte de un adversar pe măsură în runda a treia, când s-au duelat cu Spania U21, meci ce conta pentru prima poziție în grupă. Erau echipa obligată să câștige, având în vedere că adversarii lor aveau la îndemână golaverajul superior. Au izbutit însă să termine doar la egalitate, 1-1, asta după ce au fost conduși, și astfel au încheiat pe poziția secundă.
Trupa pregătită de Carmine Nunziata a dat dovadă de foarte mare eficacitate, mai ales în duelurile cu outsiderele grupei, Slovacia U21 și România U21, contra cărora au avut momente de joc destul de modeste, însă au reușit să le câștige în cele din urmă pe ambele la limită, 1-0.
Duelul din această seară va fi unul extrem de greu, și având în vedere lipsa de inspirație pe care au arătat-o în atac, șansele cu siguranță nu pornesc chiar de partea lor. Notăm faptul că Italia U21 este a doua cea mai performantă națională la acest nivel de vârstă, reușind să câștige Campionatul European de nu mai puțin de 5 ori.
- Echipa probabilă: Desplanches; Zanotti, Pirola, Ghilardi, Ruggerii; Ndour, Prati, Fabbian; Casadei, Baldanzi; Gnonto
Ponturi pariuri Germania U21 vs Italia U21 – Sferturi EURO U21 2025
După aspectul meciurilor din grupe, cu siguranță germanii au arătat cel mai bine din toate punctele de vedere, jocul lor funcționând foarte bine în toate compartimentele. De cealaltă parte, italienii nu ne-au impresionat în mod deosebit, practicând un fotbal destul de „zgârcit” care nu credem că va avea succes și contra celei mai bune echipe din turneu la ora actuală. Așadar, ca ponturi pariuri în Germania U21 vs Italia U21 am decis să mizăm pe ponturi pariuri ce includ calificarea nemților mai departe.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 21.06.2025
- 2. Bodo/Glimt vs Brann 21.06.2025 – Mizăm pe un Bet Builder Cota 2 în Eliteserien
- 3. Cota 2 Superbet 21 iunie – mergem pe mâna lui Cristi Chivu
- 4. Biletul Zilei Betano din 21 iunie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 6
- 5. Biletul zilei din fotbal la Superbet 21 iunie 2025 – Superpariurile ne aduc o cotă de 6!
- 6. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet: Benfica întâlnește amatorii din Noua Zeelandă, 20.06.2025
- 7. Spania U21 vs Anglia U21, 21 iunie 2025, Ponturi Pariuri Sferturi EURO U21
- 8. Biletul Etapei a 2-a la Campionatul Mondial al Cluburilor – avem șanse mari de reușită!
- 9. Portugalia U21 – Olanda U21 – Ponturi Pariuri Sferturi EURO U21 2025 21 iunie
- 10. Biletul zilei azi din fotbal 20.06.2025 – Țintim un câștig de 1300 RON la Maxbet!
URMĂREȘTE-NE PE