În această seară este programat să se joace Tottenham – AS Roma, fără dubii cel mai interesant meci al etapei a cincea din noul format de Europa League. Acesta se va disputa de la ora 22:00, pe „Tottenham Hotspur Stadium”, unde ne așteptăm ca gruparea gazdă să facă o impresie frumoasă.
Tottenham – AS Roma, meciul zilei în Europa League
Avem multe meciuri azi în cupele europene, iar noi considerăm că Tottenham – AS Roma este cel mai interesant, în teren urmând să se înfrunte două nume grele, cu mari pretenții. Noi am analizat această confruntare și am decis să pariem cu mare încredere pe un pronostic într-o cotă de 1.76, pe care l-am selectat de la agenția de pariuri online Unibet.
Cote pariuri Tottenham – AS Roma
Gruparea gazdă este văzută ca mare favorită la victorie de casele de pariuri, fiind ce-i drept mai valoroasă. De exemplu, cei de la Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.76, în timp ce pentru un eventual succes al formației vizitatoare oferă o cotă de 4.35.
Tottenham vine după un succes uriaș
Judecând după informațiile oferite de site-urile de specialitate, are la dispoziție un lot de două ori mai valoros decât al adversarei sale, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca mare favorită la victorie. De asemenea, aceasta beneficiază și de avantajul propriului teren, unde suporterii pot avea un rol foarte important.
Londonezii se situează în acest moment pe locul al șaptelea al clasamentului din Europa League, cu nouă puncte din 12 posibile, fiind la trei lungimi de liderul Lazio. Aceștia au început în competiție cu trei victorii consecutive, impunându-se pe rând cu Qarabag, Ferencvaros și AZ Alkmaar, pierzând în cele din urmă cu Galatasaray. În toate aceste partide au marcat opt goluri, primind de două ori mai puține.
Cei de la Tottenham au un moral excelent înainte de această confruntare, având în vedere faptul că vin după cel mai mare succes al sezonului. În ultimul meci, aceștia s-au deplasat pe terenul lui Manchester City, acolo unde s-au impus cu un neverosimil 0-4, într-un duel în care Radu Drăgușin a fost integralist și a avut o prestație solidă.
- ECHIPA PROBABILĂ: Forster; Spence, Drăgușin, Davies, Gray; Sarr, Bentancur, Bergvall; Johnson, Solanke, Werner
AS Roma traversează o perioadă nefastă
Vorbim de un nume important în fotbalul din Europa, care are în spate realizări importante, însă, pe hârtie, este mult sub nivelul adversarei sale, în special din punct de vedere al valorii. Așadar, bookmakerii au multe motive să o dea ca outsideră, mai ales că joacă în deplasare.
Capitolinii sunt sub adversarii lor în clasamentul din Europa League, pe locul 20, fiind la patru puncte în spate. Cele patru etape de până acum le-au adus un singur succes, cu Dynamo Kiev, remizând cu Athletic Bilbao și Royale Union, în timp ce cu Elfsborg au pierdut. În toate aceste meciuri au marcat de trei ori, primind tot atâtea goluri.
Cei de la AS Roma traversează o formă slabă, având în vedere faptul că vin după patru partide consecutive fără victorie. În acest interval au suferit trei eșecuri, ultimul venind în weekend, în deplasarea de la Napoli, acolo unde au pierdut la scor minim.
- ECHIPA PROBABILĂ: Svilar; Celik, Mancini, Hummels, Angelino; Soule, Baldanzi, Cristante, Zalewski; Dybala, Dovbyk
Ponturi pariuri Tottenham – AS Roma
Noi credem că Tottenham este echipa mai bună, fiind totuși net superioară din punct de vedere al valorii, beneficiind de asemenea și de avantajul propriului teren. Ne așteptăm să profite de forma foarte slabă a adversarei și să obțină toate cele trei puncte puse în joc, așa că vom paria cu încredere pe un succes al său, într-o cotă de 1.76 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE