


Etapa secundă din faza ligii UEFA Europa League ne oferă posibilitatea de a le vedea la lucru pe Sturm Graz vs Rangers care se anunță a fi unul dintre cele mai echilibrate de azi. Întâlnirea vă avea loc joi, 2 octombrie 2025, începând cu ora 22:00, pe „Merkur-Arena”.
Sturm Graz vrea primele puncte din competiție!
„Die Schwoazn” și-au asigurat victoria în ultima etapă de campionat, acolo unde au reușit să câștige cu 1-0 împotriva celor de la Hartberg, și să ajungă la un total de 3 triumfur consecutive pe plan intern. De remarcat și evoluțiile excelente ale gruzinului Otar Kiteishvili care are în cont deja 4 reușite în campionat.
Lucrurile nu au mers la fel de bine pentru formația pregătită de Jurgen Saumel și în cupele europene. Au debut direct în play-off-ul UCL, acolo unde aveau să își ia adio încă din tur de la calificare, pierzând 5-0 în fata norvegienilor de la Bodo/Glimt, pe care aveau să îi învingă apoi cu 2-1, însă acea victorie mai contează pentru palmares.
Nu au debutat într-o manieră pozitivă nici în faza ligii Europa League, aici unde în prima etapă s-au dus în Danemarca, pentru a juca cu cei de la Midtjylland. Austriecii au avut ceva șanse de a înscrie, însă echipa daneză s-a dovedit a fi mult mai concentrată și eficientă, și i-au învins cu 2-0.
- Echipa probabilă: Christensen; Hierlander, Aiwu, Lavalee, Karic; Stankovic, Beck; Horvat, Jatta, Hodl; Malone
Prezentare cote Sturm Graz vs Rangers, 02.10.2025
Cotată cu prima șansă este tabăra austriacă care primește 2.25 din partea caselor de pariuri online. Desigur, formația din Glasgow nu trebuie neglijată, iar dacă vrem să mizăm pe un succes ce include victoria lor în Sturm Graz vs Rangers, trebuie să știm că acestora li se atribuie o cotă de 3.10 în această deplasare.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj 1X
Rangers, evoluții modeste în deplasare!
Nu mai puțin de 6 luni au avut de așteptat fanii pentru a asista la un nou succes al favoritlor lor pe teren străin. Aceasta a venit cu mari emoții pe terenul nou-promovatei Linvingston, în poarta cărora au izbutit să înscrie golul de 1-2 în minutul 94 prin Maximillian Aarons.
Vicecanpioana Scotiei se află în mod clar într-un moment destul de delicat, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și al atmosferei de la echipă care nu are cum să fie una pozitivă. Au debutat cu stângul și în această competiție, pierzând cu 0-1 în fata belgienilor de la Genk.
Au drept scuză pentru acest prim eșec din Europa League, faptul că au jucat în inferioritate numerică încă din minutul 41, când Mohammed Diomande vedea direct cartonașul roșu. La cum arată jocul scotieilor la ora actuală, șansele de a bifa un succes în Austria sunt destul de reduse.
- Echipa probabilă: Butland; Tavernier, Souttar, Djiga, Aarons; Raskin, Barron, Aasgaard; Antman, Miovski, Gassama
Sturm Graz vs Rangers – Ponturi fotbal Runda a doua Europa League
La cum arată jocul scoțienilor în momentul de față, ne este greu să credem că aceștia ar putea câștiga pe acest teren, care nu este deloc unul simplu. Atmosfera este mult mai buna în tabăra austriacă, care au dublul victoriilor obținute de adversari lor în acest sezon. Ne ascultăm instinctul, iar pentru acest duel dintre Sturm Graz vs Rangers, am decis să mizăm pe un pont bazat pe echipa gazdă.

1X& Sub 4.5 goluri @ 1.40
URMĂREȘTE-NE PE