„MCH Arena” vă găzdui duelul dintre Midtjylland vs Hoffenheim din cadrul primei runde UEFA Europa League. Partida va avea loc miercuri, 25 septembrie 2024, începând cu ora 22:00.
Danezii neînvinși în ultimele 4 jocuri!
Trupa pregătită de Thomas Thomasberg a dat dovada de foarte mult caracter în weekend, atunci când au izbutit să se întoarcă cu un rezultat de egalitate, 2-2, desi au fost conduși în doua rânduri, iar în minutul 65 au rămas în inferioritate numerică după ce Dario Osorio a văzut direct cartonașul roșu.
Au evitat înfrângerea grație unei reușite semnate în minutul 90+1 din penalty de către Aral Simsir care a ajuns la 4 goluri marcate în acest sezon. Cu acest punct acumulat și-au păstrat poziția de lideri în prima liga daneză, aici unde au acumulat un total de 22 de puncte până acum.
Seria pozitivă de rezultate din ultima vreme i-a ajutat pe „ulvene” să mai uite din dezamăgirea pe care au trăit-o în returul play-off-ului UEFA Champions League cu cei de la Slovan Bratislava, pe care deși i-au condus cu 0-2 în retur, slovacii i-au eliminat, întorcând scorul în urma a două goluri marcate după minutul 80.
- Echipa probabilă: Olafsson; Andersson, Diao, Sorensen, Mbabu; Osorio, Bravo, Castillo, Simsir; Dju, Kuchta
Cote pariuri Betano – Midtjylland vs Hoffenheim
Casele de pariuri online se așteaptă la spectacol în Midtjylland vs Hoffenheim, aici unde primim 2.25 pentru a vedea depășită linia de „peste 3.5 goluri”. Ușor favorita la victorie pornește campioana en-titre a Danemarcei care este cotată cu 2.45.
Hoffenheim vine cu gândul la victorie!
„Die Kraichgauer” nu se află într-o formă tocmai proprice înaintea acestei deplasări din Danemarca care nu se anunță una deloc simplă pentru ei. În weekend au jucat de asemenea pe teren străin, la Union Berlin, acolo unde nu au impresionat, și au pierdut cu scorul de 2-1.
A fost al doilea eșec la rând în Bundesliga pentru trupa pregătită de Pellegrino Matarazzo care întâmpină mari probleme din punct de vedere defensiv în acest debut de stagiune. Daca aruncăm o privire pe primele lor 4 jocuri de campionat, obsevam că au încasat nu mai puțin de 11 goluri.
În mod clar, pentru a obține un rezultat pozitiv la debutul în Europa League, trebuie să își reducă mult din aceste greșeli din apărare, pentru că Midtjylland este o echipa cu un „apetitit” foarte ridicat pentru gol. Pe plan ofensiv nici germanii nu stau foarte rău, reușind să înscrie în toate cele 5 meciuri oficiale din noul sezon.
- Echipa probabilă: Baumann; Drexler, Hranac, Akpoguma; Kaderabek, Stach, Bischof, Prass; Kramaric; Bulter, Berisha
Ponturi pariuri Midtjylland vs Hoffenheim
Avem toate ingrendientele pentru a vedea goluri în această confruntare. În susținerea acestei afirmații stau ultimele rezultate înregistrate de către două tabere care practică un fotbal foarte ofensiv. Având în vedere că lucrurile par complicate în ceea ce privește un pronostic bazat pe una dintre echipe, consider pronosticul de „peste 2.5 goluri” a fi unul foarte potrivit aici.
URMĂREȘTE-NE PE