
Marți, 5 august 2025, începând cu ora 20:00, pe „Ta’Qali National Stadium” le vom putea vedea la lucru pe Hamrun Spartans vs Maccabi Tel Aviv, într-o înfruntare interesantă ce face parte din manșa tur a rundei a treia preliminare din UEFA Europa League.
Reușesc maltezii să întoarcă calculele hârtiei?
„Tas-Sikkina” a început devreme și acest sezon european, debutând încă din turul 1 al celei mai tari competiții intercluburi din lume. Începeau cu o dublă împotrivă lituanienilor de la Zalgiris, în fața cărora pierdeau 2-0 în prima manșă, însă returul avea să îi găsească într-o formă excelentă, care să le și asigure calificarea mai departe.
În turul precedent au avut parte de un adversar cu adevărat complicat, Dynamo Kiev care le-a fost superior din toate punctele de vedere, iar acest lucru l-am putut remarca în ambele manșe, pe care formația pregătită de Giacomo Modica le-a pierdut cu același scor 0-3. Este pentru prima oara când acest club participă în acest format al Europa League.
Adevărat este și faptul că nu au foarte multe experiențe sau performanțe notabile la acest nivel. Cel mai bun parcurs l-au avut în sezonul 2022-23 Conference League, atunci când au ajuns până în play-off-ul competiției, de unde erau eliminații de sârbii de la Partizan.
- Echipa probabilă: Bonello; Compri, Polito, Bjelicic, Camenzuli; Mbong, Cadenovic, Garcia, Mihana; Simkus; Koffi
Prezentare cote Hamrun Spartans vs Maccabi Tel Aviv, 05.08.2025
Așa cum era de așteptat, campioana en-titre a Israelului este văzută ca mare favorită în Malta, aici unde primesc doar 1.42 pentru a căștiga. Sunt șanse ridicate să vedem goluri în Hamrun Spartans vs Maccabi Tel Aviv, aici unde trebuie să știți că un pont ce include cate o reușită din partea fiecărei echipe ne-ar putea înverzi o cotă de 1.87 din partea celor de la Betano.
Maccabi, vine decisă în Malta!
Atmosfera este ceva mai tensionată la Maccabi care aveau cu siguranță mari așteptări din dubla cu Pafos, din Champions League, pe care au pierdut-o practic pe mâna lor. Prima manșă din Cipru le-a adus un rezultat de egalitate, 1-1, unul absolut meritat pentru că niciuna dintre echipe nu a ieșit în evidență.
În meciul 2, elevii lui Žarko Lazetić, începeau destul de curajos, având chiar și un gol anulat de sistemul VAR, care pe undeva i-a afectat la nivel mental pentru că 13 minute mai târziu aveau să rămână în inferioritate numerică după eliminarea lui Ofek Melika.
La scurt timp ciprioții aveau să marcheze în minutul 40, și să meargă mai departe pe baza acestei reușite. Totuși, Europa League este a doua competiție ca importanță, iar o calificare în faza ligii asigură multe beneficii, așa că cu siguranță au de ce să traga tare în această dublă cu Hamrun Spartans. Echipa israeliană este obișnuită cu grupele europene, dovadă și faptul că anul trecut au izbutit să pătrundă în faza ligii a acestei competiții.
- Echipa probabilă: Mashpati; Asante, Stojic, Camara, Revivo; Lederman, Sissokho; Davida, Peretz, Patati; Turgeman
Ponturi fotbal Hamrun Spartans vs Maccabi Tel Aviv – Preliminarii Europa League
Balanța inclina clar către tabăra israeliană, care este superioară din toate punctele de vedere adversarilor lor din această seară. Maltezii și-au arătat limitele în dubla precedentă, și având în vedere că nu întâlnesc o echipă mult diferita ca indici, cu siguranță vor avea probleme în a produce un fotbal de calitate astăzi. Alegem să ne ascultăm instinctul, iar la acest duel dintre Hamrun Spartans vs Maccabi Tel Aviv am decis să mizam pe victoria oaspeților și cel puțin două goluri marcate.
- 1. Biletul Zilei din cupele europene 05.08.2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 157
- 2. Bilet săptămânal din fotbal la Superbet 4–6 august – Cotă 68 pentru cupele europene
- 3. Poli Iași vs Ceahlăul, Ponturi Pariuri Liga 2, 05.08.2025
- 4. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 05.08.2025 – Mergem tare pe o cotă de 108!
- 5. Biletul Zilei din preliminariile Champions League 05.08.2025 – Cota 21 din 6 pronosticuri
- 6. Biletul Zilei Unibet din 5 august 2025 – Meciurile de Champions League ne aduc o cotă de 7
- 7. Biletul Zilei Betano din 5 august 2025 – Mizăm pe 4 Bet Buildere tari
- 8. Rangers vs Viktoria Plzen, 5 august 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Champions League
- 9. Dynamo Kiev vs Pafos – 05.08.2025 – Ponturi pariuri Preliminarii Champions League
- 10. Shkendija – Qarabag, Ponturi pariuri Preliminarii Champions League, 5 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE