
Joi, 31 iulie, suntem cu ochii pe meciul CFR Cluj vs Lugano – din cadrul turului 2 preliminar Europa League. Cele două formații se vor întâlni în a doua manșă, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu. Meciul va începe la ora 20:30, iar noi vom încerca să găsim cele mai bune ponturi pariuri pentru comunitatea noastră – în această seară europeană.
Calificarea se joacă încă pentru ambele formații, deoarece tabela de marcaj a rămas neschimbată în turul din urmă cu o săptămână. Conform ofertei de cote pariuri CFR Cluj vs Lugano la Unibet, clujenii sunt favoriți la calificare. Diferențele de cote nu sunt foarte mari, în ceea ce privește piața de pariuri pe soliste – dar CFR pornește cu prima șansă.
Remiză albă pe Stockhorn Arena
Pe 24 iulie, Lugano și CFR Cluj s-au duelat pe Stockhorn Arena, în manșa tur. Atunci, Lugano a dominat-o pe CFR Cluj la toate capitolele. Elvețienii au avut o posesie zdrobitoare de 77% și 11 șuturi în total.
Chiar și așa, echipa nu a fost deloc eficientă, iar cea care a fost aproape de victorie a fost CFR Cluj. Trupa lui Dan Petrescu a primit un penalty în prima repriză, pe care Muhar l-a ratat. Cât de mult va conta ratarea lui Muhar în viitorul european al clubului? Rămâne de văzut după returul CFR Cluj vs Lugano.
Dacă ardelenii au ajuns deja la 7 partide oficiale disputate în sezonul 2025/2026, după meciul de pe teren propriu cu Argeș din weekend (pierdut cu scorul de 0-2), Lugano este abia la al 3-lea duel oficial.
Oaspeții din Gruia au întâlnit-o pe CFR Cluj săptămâna trecută, iar aventura în Super League au început-o doar pe 27 iulie, atunci când au găzduit-o pe Thun. A fost un eșec la limită pe teren propriu, scor 1-2. Următorul meci oficial al echipei va avea loc pe data de 3 august, în depalsarea de la Sion.
Cel mai probabil Dan Petrescu nu va schimba primul 11 față de meciul tur, însă antrenorul elvețienilor ar putea opera 2-3 modificări pentru CFR Cluj vs Lugano – deoarece echipa sa nu a produs prea mult pericol la poarta lui Hindrich.
- Echipă probabilă CFR Cluj: Hindrich – Bosec, Sinyan, Ilie, Camora – Muhar, Djokovic, Fica – Nkololo, Munteanu, Korenica
- Echipă probabilă Lugano: Saipi – Zanotti, Papadopoulos, Mai, Belhadj – Grgic, Steffen, Bislimi, Bottani, Alioski – Koutsias
Vedem goluri în CFR Cluj vs Lugano?
În mod normal, ar trebui să avem parte de goluri în CFR Cluj vs Lugano, însă acum miza este mult mai mare. Nu mai există următorul meci, așadar jucătorii cel mai probabil vor resimți presiunea. Lugano este formația mai valoroasă, s-a văzut acest lucru în manșa tur.. dar ce folos? Echipa nu a părut momentan conectată la meciurile oficiale din noul sezon.
De partea cealaltă, CFR Cluj are avantajul suporterilor, dar rămâne de văzut cât curaj vor avea Munteanu & co. Meciul pornește de la 0-0, așadar momentan cele două formații au șanse egale de a ajunge în turul 3 preliminar Europa League. Este cu adevărat un duel dificil de pronosticat, dar noi am găsit două ponturi pariuri.
Pentru pronosticul principal, vom merge pe maxim 2 goluri înscrise în meci. Pare greu de crezut că vom avea parte de un salt mare de la 0 goluri în tur, la 3 reușite în Gruia.
Avem pentru tine și o cotă mult mai mare, de 3.40! Mizăm pe un rezultat de egalitate și în retur – deoarece nu excludem nici varianta unui nou 0-0. Evident, putem câștiga și în cazul unei remize cu goluri. Mai mult, în cazul unui 0-0 sau 1-1, ambele ponturi pariuri recomandate în acest articol pentru CFR Cluj vs Lugano ar fi înverzite.
- 1. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 2. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 4. Biletul zilei azi la Betano 15 septembrie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 4.42!
- 5. Biletul Săptămânal Cotă 100 – toată România dă lovitura cu acest bilet la Betano! 💰
- 6. Petrolul Ploiești vs Dinamo, Ponturi Pariuri Superliga, 15 septembrie 2025
- 7. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 8. Hermannstadt – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Superliga 15.09.2025
- 9. Como – Genoa, Ponturi pariuri Serie A, 15 septembrie 2025
- 10. Superbet oferă 100% bonus cu rulaj 1x până la 500 RON
URMĂREȘTE-NE PE