
Una dintre cele mai interesante confruntări din această etapă a treia din faza ligii UEFA Conference League, se anunță a fi cea dintre Mainz vs Fiorentina. Întâlnirea este programată să se consume joi, 6 noiembrie 2025, pe „MEWA Arena”. Meciul va fi condus din teren de către arbitrul belgian Lawrence Visser.
Mainz, evoluții neconvingătoare pe teren propriu!
„Die nullfunfer” nu s-au prezentat prea grozav nici în primul meci disputat în această lună, când i-au vizitat cei de la Bremen. Partea pozitivă este că nu au mai pierdut, însă nici rezultatul de 1-1 înregistrat nu are cum să îi mulțumească mai ales că Weder i-a egalat cu puțin timp înainte de final.
Singurele triumfuri obținute de FSV în ultimele 8 jocuri oficiale au venit chiar în Conference League. A fost victoria de debut, 0-1 de la Nicosia, contra celor de la Omonia, acolo unde diferența a făcut-o reușita semnată de cine altul decât Nadiem Amiri, dintr-un penalty.
Pe 23 octombrie, pe „MEWA Arena” veneau bosniacii de la Zrinjski, pe care aveau să îi învingă în aceeași manieră. Totuși, misiunea lor a fost facilitată și de faptul că adversarii aveau să rămână în 10 încă din minutul 38. Totuși, nu au reușit să își creeze mari ocazii de a marca, ceea ce spune multe despre forța lor ofensivă la ora actuală.
- Echipa probabilă: Zentner; Da Costa, Hanche-Olsen, Kohr; Mwene, Sano, Amiri, Widmer; Nebel, Lee; Hollerbach
Prezentare cote Mainz vs Fiorentina, 06.11.2025
Întâlnirea dintre Mainz vs Fiorentina o are drept favorita pe echipa germană, la o cotă de 2.20. De cealtala parte, un succes al specialistei acestei competiții ne-ar aduce un profit de 3.35 ori mai mare. Dacă vreți să jucați pe opțiune de „GG”, trebuie să știți că cei de la Betano ne oferă o cotă de 1.83 pentru un astfel de pont.

150% Bonus până la 1.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Fiorentina se descurcat excelent în Conference League!
Conducerea din Firenze nu a mai avut răbdare cu Stefano Pioli, după ce echipa a pierdut și partida de pe teren propriu, cu Lecce, scor 0-1. Un rezultat care a dus tabăra „i viola” pe ultima poziție în Serie A. Este un început pe care nici cel mă pesimist suporter al echipei nu îl anticipa la începutul sezonului.
Totuși, lucrurile merg total diferit în Conference League pentru italieni care la fel și adversara sa a izbutit să acumuleze maximul de puncte după primele două jocuri. Ba mai mult sunt pe prima poziție a clasamentului, și acolo în mare parte succesului clar obținut la Rapid Viena, în runda precedentă, scor 0-3.
Un total de 6 deplasări a adunat în acest sezon „i giglati”, iar parcursul lor nu putem spune că a fost tocmai unul dezastruos. Și-au trecut în cont victoria din Austria de care am adus aminte, 3 rezultate de egalitate, dar și două înfrângeri în fața celor de la Inter și AC Milan.
- Echipa probabilă: De Gea; Pongracic, Mari, Ranieri; Dodo, Ndour, Caviglia, Fagioli, Fortini; Dzeko, Kean
Ponturi pariuri pentru Mainz vs Fiorentina – Etapa a 3-a din Conference League
Un plus la capitolul experiență europeană este clar în dreptul echipei italiene care știe foarte bine să gestioneze această competiție. Niciuna dintre cele două echpe nu se află într-o situație extraordinară din punct de vedere a rezultatelor per total. Că să alegem un pariu pentru acest duel dintre Mainz vs Fiorentina, trebuie să apelăm la instinct, iar acesta ne-a dus către o opțiune pe goluri, asta pentru că ambele vor încerca să atace cele 3 puncte.

Ambele echipe înscriu sau Peste 2.5 goluri @ 1.62
URMĂREȘTE-NE PE


