În această seară, cu începere la ora 21:00, va avea loc confruntarea dintre Kryvbas vs Real Betis, una ce contează pentru prima manșă din play-off-ul Conference League, urmând să se dispute pe teren neutru, în Slovacia, pe „Košická Futbalová Aréna”.
Cote pariuri Kryvbas vs Real Betis
Când vine vorba de valoare, ibericii sunt net superiori, stând de asemenea mult mai bine și la alte capitole, astfel că, după cum era și normal de altfel, pornesc cu prima șansă. De exemplu, Unibet, agenție online care include 3 bonusuri în pachetul de bun-venit, oferă o cotă de 1.40 pentru un succes al acestora, în timp ce ucrainenilor le atribuie cota 7.30.
Kryvbas visează la o mare surpriză
Cu o istorie scurtă în spate, micuța echipă din Ucraina este mult sub nivelul adversarei sale din orice punct de vedere. Ba mai mult, aceasta nici nu joacă acasă, ci pe teren neutru, unde suporterii nu vor avea același impact, așa că agențiile de pariuri au toate motivele să o dea ca outsideră certă în acest duel.
Ucrainenii au impresionat în stagiunea anterioară, terminând pe locul al treilea în campionatul intern, asigurându-și astfel prima participare în cupele europene. Aceștia au început din turul al treilea al preliminariilor Europa League, unde au dat piept cu Viktoria Plzen, pierzând în ambele manșe, fiind învinși cu 1-3 la general.
Totuși, cei de la Kryvbas au un moral bun înainte de această confruntare, având în vedere faptul că vin după un succes. În weekend, aceștia au dat piept cu modesta Veres-Rivne în campionat, reușind să se impună cu 0-2 în deplasare, întrerupând astfel o serie de trei înfrângeri consecutive.
- ECHIPA PROBABILĂ: Klishchuk; Poniedielnik, Romanchuk, Stetskov, Dibango; Bizimana, Vakulko; Kuzyk, Lunyov, Kozhushko; Adu
Real Betis, aproape de o nouă calificare în Europa
Vorbim de una dintre cele mai puternice echipe angrenate în actuala ediție de Conference League, pe care putem să o includem fără să stăm pe gânduri pe lista scurtă a favoritelor la câștigarea trofeului. Evident, bookmakerii o dau ca mare favorită în acest duel, fiind mult mai valoroasă, dar și mult mai experimentată decât adversara sa, venind totuși dintr-unul dintre cele mai puternice campionate ale Europei.
Gruparea andaluză a jucat în Europa League în precedentele trei sezoane, de fiecare prinzând „primăvara europeană”. În stagiunea anterioară, aceasta a terminat pe locul al treilea într-o grupă cu Rangers, Sparta Praga și Aris Limassol, ajungând astfel în șaisprezecimile Conference League, unde a pierdut cu Dinamo Zagreb.
În primul meci oficial din actuala stagiune, cei de la Real Betis au dat piept cu Girona, supriza ultimei ediții de La Liga. Deși au beneficiat de avantajul propriului teren, aceștia nu au reușit să producă un succes, chiar dacă au condus cu 1-0, obținând doar un rezultat de egalitate.
- ECHIPA PROBABILĂ: Silva; Bellerin, Llorente, Natan, Rodriguez; Roca, Cardoso; Ezzalzouli, Fekir, Fornals; Avila
Ponturi pariuri Kryvbas vs Real Betis
După ce am analizat duelul dintre Kryvbas vs Real Betis, toate argumentele duc către un pariu pe un succes al grupării din La Liga. Ucrainenilor le lipsește experiența, așa că pare greu de crezut că pot produce surpriza, mai ales că joacă totuși pe teren neutru. Recomandarea noastră primește o cotă mică, e drept, însă poate fi de mare ajutor pe un bilet în cota 2.
URMĂREȘTE-NE PE