
Joi, 10 aprilie 2025, de la ora 22:00, pe „Estadio Benito Villamarín” din Sevilla, vom asista la prima manșă a unuia dintre cele mai dezechilibrate duble din sferturile de finală UEFA Conference League, ce le va avea în prim-plan pe Betis vs Jagiellonia, aici unde formația spaniolă pornește ca mare favorită.
Betis neînvinsă de 8 meciuri!
„Los Verdiblancos” au confirmat perioada foarte bună prin care trec și în ultima etapă de campionat, cea consumată pe terenul liderului FC Barcelona. Nu au avut foarte multe ocazii de gol, însă defensiva și-a făcut foarte bine treaba, iar scorul înregistrat în debutul partidei a fost păstrat până la final, 1-1.
Elevii lui Manuel Pellegrini au arătat excelent și în precedentele apariții de pe propria arenă, aici unde și-au trecut în cont câteva victorii importante. A fost un triumf cu 2-1 contra celor de la Real Madrid, dar și unul important pentru fanii echipei, cel cu rivala FC Sevilla, obținut cu același scor.
Nu au avut foarte multe probleme în ceea ce privește calificarea mai departe în această fază a competiției de UEFA Conference League. În optimi s-au duelat cu portughezii de la Guimaraes, contra căror au rezolvat datele problemei încă din prima manșă, când au câștigat 0-4 în Portugalia, ca mai apoi pe propria arenă să termine doar la egalitate 2-2.
Campioana en-titre a Poloniei se află la cel mai bun parcurs european din istorie. Cu gândul mai mult la această partidă de Conference League, polonezii nu au izbutit să câștige în ultima etapă de campionat, deși porneau clar cu prima șansă cu cei de la Piast, în compania căror au făcut 1-1.
- Echipa probabilă: Vieites; Sabaly, Bartra, Llorente, Rodriguez; Cardoso, Fornals; Antony, Isco, Rodriguez; Bakambu
Prezentare cote Betano – Betis vs Jagiellonia
Așa cum era de așteptat, formația spaniolă este cotată în mod clar cu prima șansă de către cei de la Betano care ne oferă doar 1.29 pentru a îi vedea câștigători în această seară. Bineînțeles, ponturi pariuri ce includ golurile sunt mult mai ofertante la Betis vs Jagiellonia, aici unde spre exemplu pentru a asista la un „GG”, am putea vedea înverzită o cotă de 1.82.
Produce Jagiellonia surpriza?
Campioana en-titre a Poloniei se află la cel mai bun parcurs european din istorie. Cu gândul mai mult la această partidă de Conference League, polonezii nu au izbutit să câștige în ultima etapă de campionat, deși porneau clar cu prima șansă cu cei de la Piast, în compania căror au făcut 1-1.
Trupa pregătită de Adrian Siemieniec nu s-a descurcat tocmai grozav în precedentele 4 deplasări, în care au suferit nu mai puțin de 3 înfrângeri. Singurul rezultat pozitiv a venit pe terenul celor de la Widzew Lodz, în fața căror au câștigat la limită, scor 0-1.
Drumul lor până în sferturi nu a fost tocmai unul scurt, fiind nevoiți să treacă și prin șaisprezecimile de finală ale competiției, acolo unde au trecut fără probleme de sârbi de la TSC, cu scorul general de 6-2. În turul anterior i-au eliminat pe cei de la Cercle Brugge, pe care i-au învins cu 3-0 acasă, însă în Belgia nu au mai forțat, iar acest aspect le-a adus înfrângerea, cu 2-0. Și în cazul unei eliminări în fața celor de la Betis, parcursul lor rămâne unul remarcabil.
- Echipa probabilă: Abramowicz; Wojtuszek, Skrzypczak, Ebosse, Moutinho; Flach, Romanczuk, Imaz; Miki, Churlinov, Pululu
Pontul nostru – Betis vs Jagiellonia
Argumentele sunt clar de partea gazdelor care, pe lângă faptul că este din punct de vedere valoric net superioară, forma lor de moment este un indicator clar că vom asista la un succes lejer al spaniolilor. De cealaltă parte, gruparea poloneză a avut un parcurs onorabil până acum, însă îmi este greu să cred că au resursele necesare de a produce surpriza contra unei echipe mult peste ei la ora actuală. Ca ponturi pariuri în Betis vs Jagiellonia am decis să mizez pe „1” și cel puțin două goluri marcate.
URMĂREȘTE-NE PE