
Confruntarea dintre Flamengo vs Chelsea este una ce contează pentru etapa a doua din grupele Campionatului Mondial al Cluburilor. Se va disputa vineri, în data de 20 iunie, de la ora 21:00, urmând să se desfășoare pe „Lincoln Financial Field”, unde așteptăm spectacol.
Cote pariuri Flamengo vs Chelsea
Așa cum era de așteptat, cei de la Chelsea sunt văzuți ca mari favoriți în această confruntare, fiind fără dubii mult mai valoroși. De exemplu, cei de la Unibet le atribuie acestora o cotă de 1.74 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al celor de la Flamengo oferă o cotă de 4.70.
Putem spune fără să stăm prea mult pe gânduri că Flamengo vs Chelsea este unul dintre cele mai tari meciuri de azi. Acesta propune mai multe ponturi pariuri, iar noi credem că l-am ales pe cel mai bun. În urma analizei, noi ne-am îndreptat atenția spre un pronostic bazat pe goluri, la o cotă de 1.82.
Flamengo a început cu dreptul la turneu
Din punct de vedere al valorii, nu se poate compara cu adversara sa, fiind depășită în mod clar a acest capitol, dar și din punct de vedere al experienței. Totuși, are în componența lotului câțiva jucători care au confirmat în fotbalul european, precum Alex Sandro sau Jorginho.
Brazilienii nu sunt la prima experiență la Campionatul Mondial al Cluburilor, luând parte și la edițiile din 2019 și 2022. La prima au reușit să atingă finala, pierzând cu Liverpool, în timp ce la a doua s-au oprit în semifinale, fiind eliminați de Al Hilal.
Cei de la Flamengo au început cu dreptul la această ediție a Campionatului Mondial al Cluburilor, în primul meci trecând de Esperance de Tunis, câștigând cu 2-0. Odată cu acest rezultat au ajuns la nouă partide consecutive fără eșec, interval în care au bifat șapte victorii.
- ECHIPA PROBABILĂ: Rossi – Varela, Leo Ortiz, Leo Pereira, Alex Sandro – Gerson, Jorginho – Luiz Araujo, de Arrascaeta, Everton – Bruno Henrique
Chelsea își poate asigura primul loc în grupă
Vorbim de una dintre cele mai puternice echipe angrenate la această ediție a Campionatului Mondial al Cluburilor. Cu un lot evaluat la peste un miliard de euro, mai exact de cinci ori mai valoros decât al adversarei sale, este fără dubii printre favoritele la câștigarea competiției.
Londonezii au obținut calificarea la turneu în urma câștigării Champions League în sezonul 2020/2021. Aceștia au mai participat la edițiile din 2012 și 2021 ale Campionatului Mondial al Cluburilor, la prima pierzând cu Corinthians în finală, în timp ce la a doua s-a impus cu Palmeiras, câștigând și trofeul.
La fel ca adversara sa, Chelsea a pornit cu victorie la turneul din SUA, în primul joc trecând lejer de Los Angeles FC, câștigând cu 2-0. A ajuns astfel la o serie de patru victorii consecutive, așa că are un moral foarte bun înainte de această înfruntare.
- ECHIPA PROBABILĂ: Sanchez – James, Adarabioyo, Colwill, Cucurella – Fernandez, Caicedo – Neto, Palmer, Madueke – Jackson
Ponturi pariuri Flamengo vs Chelsea
Chelsea este fără dubii echipa mai bună, care în mod normal ar trebui să se impună. Totuși, credem că Flamengo va avea un cuvânt de spus, având resursele necesare pentru a marca minim o dată. Așadar, am decis să pariem pe goluri, minim trei fiind suficiente pentru a ne aduce profit. Recomandarea noastră primește o cotă de 1.82 la Unibet și avem mare încredere că va fi câștigătoare.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal la Maxbet 19 iunie 2025 – Duelurile de la EURO U19 în prim-plan!
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 19 iunie 2025 – Ne încerăm norocul cu o cotă de 100!
- 3. Biletul Zilei Betano pe Lionel Messi, Cotă 3 la Campionatul Mondial al Cluburilor, 19.06.2025
- 4. Biletul zilei azi din fotbal la Betano, 18 iunie 2025
- 5. Inter Miami vs FC Porto, Ponturi Pariuri Campionatul Mondial al Cluburilor, 19.06.2025
- 6. Danemarca U19 vs România U19 – 19.06.2025 – Ponturi pariuri EURO U19 2025
- 7. Biletul Zilei din Tenis 18.06.2025 – Favoriții ne aduc o cotă de 3
- 8. Muntenegru U19 vs Spania U19, 19 iunie 2025, Ponturi Pariuri EURO U19 2025
- 9. PSG vs Botafogo, Ponturi Pariuri Campionatul Mondial al Cluburilor, 20.06.2025
- 10. Palmeiras – Al Ahly – 19 iunie 2025 – Ponturi pariuri Campionatul Mondial al Cluburilor
URMĂREȘTE-NE PE