
În această noapte, de la ora 01:00, va avea loc confruntarea dintre Boca Juniors vs Benfica, din cadrul primei etape de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Meciul se va disputa pe „Hard Rock Stadium”, unde ne așteptăm ca spectacolul să atingă cote înalte.
Cote pariuri Boca Juniors vs Benfica
Judecând după cotele oferite de agențiile de pariuri, Benfica este văzută ca favorită în această partidă, ceea ce era de așteptat. De exemplu, cei de la Unibet au ales să îi atribuie acesteia o cotă de 1.72 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al celor de la Boca Juniors oferă o cotă de 4.90.
Putem spune că Boca Juniors vs Benfica este unul dintre cele mai tari meciuri de azi, în condițiile în care oferta de fotbal este totuși una destul de slabă. Meciul propune mai multe ponturi pariuri, iar noi credem că l-am selectat pe cel câștigător. Ne-am bazat pe o cotă de 1.84, pe care am selectat-o de la agenția de pariuri online Unibet.
Boca Juniors a câștigat un singur meci din ultimele patru
Vorbim de una dintre cele mai iubite echipe din America de Sud, fiind de altfel și una dintre cele mai importante, care are în spate un palmares impresionant. Nu se poate compara însă cu adversara sa, în special din punct de vedere al valorii, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca outsideră.
Argentinienii sunt doar la a doua participare la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde au mai jucat în 2007, când atingeau finala, pierzând cu AC Milan. Visează la fazele eliminatorii, deși vor avea o misiune extrem de complicată, luptând chiar cu Benfica pentru locul secund al grupei, în condițiile în care Bayern este marea favorită la primul loc.
Cei de la Boca Juniors nu au înregistrat rezultate grozave în ultima lună și jumătate. În precedentele patru meciuri, aceștia au obținut o singură victorie, impunându-se cu Lanus după loviturile de departajare. În acest interval au suferit două eșecuri, pierzând cu rivalii de la River Plate, dar și cu Independiente.
- ECHIPA PROBABILĂ: Marchesin – Blanco, Rojo, Battaglia, Blondel – Zenon, Delgado, Belmonte – Carlos Palacios – Cavani, Miguel Merentiel
Benfica este fără victorie de trei partide
Este o echipă cu multă experiență, dar și cu realizări notabile, care ne-a obișnuit ca în fiecare sezon să participe în cupele europene. Este mai valoroasă decât adversara sa, având de asemenea și un mare plus de experiență, așa că bookmakerii au motive să o dea ca favorită în acest duel.
Gruparea portugheză a ratat titlul în sezonul recent încheiat, terminând pe locul al doilea în campionatul intern, la două puncte în spatele rivalilor de la Sporting Lisabona. Va juca totuși în Champions League, unde va începe însă din preliminarii, urmând să pornească din turul al treilea.
Nici cei de la Benfica nu se mândresc cu rezultate prea bune în ultimul timp, fiind fără victorie de trei partide. Ultima le-a adus un eșec, pierzând cu 3-1 în derby-ul cu Sporting Lisabona, din cadrul finalei Cupei Portugaliei.
- ECHIPA PROBABILĂ: Trubin – Carreras, Otamendi, Silva, Araujo – Florentino, Aursnes – Akturkoglu, Kokcu, Bruma – Pavlidis
Ponturi pariuri Boca Juniors vs Benfica
Într-adevăr, Benfica este o echipă mult mai valoroasă, care în mod normal ar trebui să obțină un rezultat pozitiv. Totuși Boca Juniors are resursele necesare pentru a pune probleme, iar noi ne așteptăm să înscrie minim o dată. Am decis ca pentru duelul dintre Boca Juniors vs Benfica să ne îndreptăm atenția spre ponturi pariuri bazate pe goluri, așa că vom paria în consecință, la o cotă de 1.84 oferită de agenția de pariuri Unibet.
- 1. Bilet săptămânal din fotbal 14.07.2025 – Țintim o cotă de 42 pentru un câștig de 1400 RON
- 2. Biletul zilei azi la Betano 13 iulie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 4.25
- 3. Biletul Zilei Mr Bit din fotbal 14.07.2025 – Pariem în cota 6
- 4. Turnee Tenis 2025: Calendar complet ATP și WTA
- 5. Csikszereda vs Dinamo București, Ponturi Pariuri Superliga, 14 iulie 2025
- 6. Cote pariuri Chelsea vs PSG în finala Campionatului Mondial al Cluburilor 2025 – Cine câștigă trofeul?
- 7. FC Botoșani – Farul Constanța – Ponturi Pariuri Superliga 14.07.2025
- 8. Cota 2 din fotbal 14 iulie 2025 – Ne bazăm pe SuperLiga României
- 9. Cine transmite Wimbledon 2025 la TV în România?
- 10. Biletul zilei din fotbal la Betfair pe pariuri speciale, 13 iulie 2025
URMĂREȘTE-NE PE