
Etapa a cincea din faza ligii UEFA Champions League le aduce în prim-plan pe Sporting – Club Brugge. Întâlnirea se va consuma miercuri, 26 noiembrie 2025, de la ora 22:00, pe „Estádio José Alvalade” din Lisabona. Confruntarea va fi condusă la centru de către arbitrul german Tobias Stieler.
Sporting nu a mai cedat acasă din august
„Verde e brancos” și-au făcut încălzirea pentru Champions League cu o partidă din Cupa Portugaliei, acolo unde au întâlnit-o acasă pe modesta Marinhense. Nu au avut niciun fel de problemă în ceea ce privește obținerea victoriei, impunandu-se la scor de neprezentare, 3-0, în care Trincao a izbutit o dublă.
Etapa a patra din cea mai tare competiție intercluburi din lume i-a dus la Torino, pentru a se înfruntă cu cei de la Juventus. Nu au avut o evoluție prea grozavă, însă aceasta le-a adus un rezultat de egalitate, 1-1. Singurul lor șut pe poartă a fost chiar golul din minutul 12 a lui Maximiliano Araujo.
Gruparea pregătită de Rui Borges are o situație bună în clasament. Se află pe 13, cu un total de 7 puncte, și un golaveraj pozitiv de +3. Ambele succese obținute în faza ligii au venit chiar pe teren propriu. A fost un 4-1 contra lui Kairat Almaty, și un 2-1 cu cei de la Marseille.
- Echipa probabilă: Silva; Araujo, Inacio, Diomande, Vagiannidis; Simoes, Hjulmand; Catamo, Trincao, Quenda; Suarez
Cote pariuri Sporting – Club Brugge, 26 noiembrie 2025
Statut de favorită astăzi primește echipa lusitană, căreia Superbet îi atribuie 1.66 pentru a obține toate cele 3 puncte. Am asistat la o partidă între Sporting – Club Brugge și anul trecut, atunci când belgienii îi învingeau la ei acasă cu 2-1, iar un pariu ce include un succes al lor astăzi ne-ar aduce un profit de 4.90 ori mai mare.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Inconstant, așa poate fi descris parcursul din deplasare a lui Club Brugge
Vicecampioana en-titre a Belgiei și-a respectat și ea statutul de favorită pe care l-au avut în ultima etapă de campionat. Câștigau doar cu 1-0 întâlnirea de pe teren propriu cu cei de la Charleroi. Unicul gol al întâlnirii a venit din partea internaționalului belgian Hans Vanaken.
Trupa antrenată de pe bancă de Nicky Hayen a fost implicată în poate cea mai spectaculoasă partidă a etapei a patra din Champions League. Aveau să primească atunci vizita celor de la Barcelona cu care terminau cu un rezultat de egalitate extrem de spectaculos, scor 3-3.
Un rezultat pe undeva surprinzător, având în vedere că veneau după două eșecuri consecutive în competiție. Chiar și așa, cele 4 puncte adunate până acum îi situează peloc calificabil, pe 22 mai exact. Singura lor victorie de până acum a venit chiar în meciul de debut, când se impuneau categoric, 4-1 împotriva lui AS Monaco.
- Echipa probabilă: Jackers; Seys, Mechele, Ordonez, Siquet; Onyedika, Stankovic; Diakhon, Vanaken, Forbs; Tresoldi
Sporting – Club Brugge – Ponturi pariuri din UEFA Champions League
Anticipăm o partidă echilibrată între Sporting – Club Brugge, aici unde credem că oricare dintre echipe poate obține cele 3 puncte. Având în vedere că partida se joacă în Portugalia, am fi tentați să credem că gazdele au o șansă în plus. Echipa belgiană a arătat însă multă calitate și în acest sezon, și fiind încă în calculele calificării cu siguranță își vor forța norocul la Lisabona. Un pont ce include goluri este unul cu șanse mari de izbândă pentru această confruntare.

Ambele echipe înscriu @ 1.57
URMĂREȘTE-NE PE


