
Confruntarea dintre Shkendija – TNS din manșa retur a primei runde preliminare din UEFA Champions League va avea loc marți, 15 iulie 2025, de la ora 20:00, și se va consuma pe „National Arena Toshe Proeski” din Skopje. Întâlnirea va fi arbitrată de către centralul kazah Sayat Karabaev.
Își respectă nord-macedonenii statutul de favoriți?
Formația nord-macedoneană nu și-a asumat foarte multe riscuri săptămâna trecută în prima manșă disputată contra celor de la TNS, și pe undeva este de înțeles, având în vedere că vor juca această partidă decisivă pe teren propriu. S-au întors cu un rezultat care îi favorizează, 0-0, însă un scor care îi obligă oarecum să iasă mai mult la joc în această seară.
Este pentru a doua oară în istorie când primește vizita formației galeze. Cele două s-au mai întâlnit într-o dublă consumată în 2018, tot în preliminariile Champions League, atunci când rezolvau datele problemei încă din prima manșă, câștigând într-o manieră categorică, 5-0.
Echipa antrenată de către Jeton Bekjiri își dorește în mod evident să șteargă impresiile lăsate în ultimele două apariții europene care s-au încheiat pentru ei încă de la debut, ambele consumate în Conference League, acolo unde în stagiunea 2023-24 pierdeau chiar contra unei echipe galeze, Haverfordwest County, iar anul trecut au fost scoși de către armenii de la FC Noah.
- Echipa probabilă: Gaye; Trumci, Cake, Fetai, Webster; Alhassan, R. Ramdani; Tamba, Krasniqi, Latifi; Ademi
Prezentare cote Shkendija – TNS, 15 iulie 2025
Prima manșă a fost una destul de închisă, drept pentru care ar trebui să ne gândim serios la un pont de „sub 2.5 goluri”, la Shkendija – TNS, opțiune la care avem o cotă de 1.78. Lucrurile stau cam la fel dacă vrem să mizăm pe victoria gazdelor, cota fiind de 1.70 din partea operatorului online Betano.
Galezii vin cu gânduri pozitive la Skopje!
„The Saints” au fost ceva mai insistenți pe plan ofensiv în prima manșă cu Shkendija, însă fără a avea mare succes. Atacurile au fost cumva inofensive, însă putem remarca faptul că au reușit să cadreze 5 din cele 11 șuturi trimise spre poartă, și să aibă o posesie de 57%.
Șansele lor de calificare rămân în continuare intacte, dar cu siguranță misiunea lor mai degrabă s-a îngreunat în urma egalului de pe propria arenă. Pentru a avea succes astăzi, cu siguranță trebuie să își păstreze jocul defensiv afișat din tur, și să fie mult mai clară în exprimare în ceea ce privește ocaziile pe care cu siguranță și le vor crea.
Anul trecut au reușit să treacă de primul tur din Champions League, însă aveau să piardă apoi în turul secund cu echipa superioară, Ferencváros. Totuși, a fost un sezon european de care își vor aduce mereu aminte cu plăcere, pentru că a fost prima oară când au ajuns în grupa unei competiții europene.
- Echipa probabilă: Roberts; Daniels, McGahey, Bodenham, Redmond; Corness, D. Williams; J. Williams, Holden, Brobbel; Wilson
Ponturi pariuri Shkendija – TNS – Preliminarii Champions League
În primul duel cele două și-au împărțit momentele de dominare, și nu cred că vom asista la o partidă cu totul diferită în această seară, având în vedere că datele problemei sunt la fel. Cu siguranță faptul că joacă acasă reprezintă un avantaj pentru campioana Macedoniei de Nord, însă ne așteptăm și ca în duelul de astăzi Shkendija – TNS, echilibrul să persiste, drept pentru care ca pont pariuri am decis să ne orientăm către un „pauză sau final X”.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 07.09.2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 127 la naționale!
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 9 septembrie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 64 la naționale!
- 3. Biletul zilei din Preliminariile Campionatului Mondial 09.09.2025 – Încercăm o cotă de 5.45 la Betano!
- 4. Biletul zilei din Calificările CM 2026 – 09.09.2025 – Ne bazăm pe 3 superjucători!
- 5. Biletul Zilei Superbet pe Cipru – România – ne triplăm miza cu singurul atacant al lui Mircea Lucescu
- 6. Biletul zilei din Preliminariile EURO U21 – 9 septembrie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 6 la Winbet!
- 7. Serbia – Anglia, Ponturi pariuri Preliminarii Campionatul Mondial, 9 septembrie 2025
- 8. Albania vs Letonia, Ponturi Pariuri Preliminarii Campionatul Mondial, 09.09.2025
- 9. Turnee Tenis 2025: Calendar complet ATP și WTA
- 10. Ungaria vs Portugalia, Ponturi Pariuri Preliminarii Campionatul Mondial, 09.09.2025
URMĂREȘTE-NE PE