„Stadio Giuseppe Meazza” va găzdui înfruntarea dintre Inter vs Monaco, ce face parte din cadrul ultimei runde a fazei ligii – UEFA Champions League. Partida se va consuma miercuri, 29 ianuarie 2025, cu începere de la ora 22:00. Premisele de a vedea goluri la Milano sunt foarte mari, având în vedere că monegascii au nevoie de victorie.
Își respectă Inter blazonul?
Gruparea din Milano vine cu „motoarele turate” la maxim pentru această ultimă apariție din faza ligii Champions League, și este normal acest lucru, având în vedere forma pe care a arătat-o campioana en-titre a Italiei în ultimele apariții oficiale pe care le-au avut.
În urmă cu 3 zile, formația antrenată de Simone Inzaghi s-a deplasat la Lecce, acolo unde nu a avut niciun fel de emoție în ceea ce privește obținerea celor 3 puncte, reușind să câștige cu un categoric 0-4, cu care au ajuns la 5 meciuri consecutive fără eșec, din care 4 au fost triumfuri.
Tot pe teren străin au evoluat și în etapa a șaptea din această competiție, la Praga, contra fostei adversare a celor de la FCSB, Sparta. Au avut o misiune mai grea decât s-ar fi așteptat, însă în cele din urmă au izbăvit și, grație succesului cu 0-1, au ajuns la un total de 16 puncte cu care și-au asigurat în proporție foarte mare calificarea în optimi. Remarcăm faptul că este formația cu cea mai puternică apărare din UCL, având doar un singur gol primit.
- Echipa probabilă: Sommer; Pavard, De Vrij, Bastoni; Dumfries, Barella, Asllani, Mkhitaryan, Dimarco; Martinez, Thuram
Cote pariuri Betano – Inter vs Monaco
Campioana en-titre a Italiei este favorită la câștigarea celor 3 puncte, conform operatorului online Betano, care ne oferă 1.65 pentru a-i vedea învingători în această seară. Atât pentru „GG”, cât și un pariu pe „peste 2.5 goluri”, ne-ar asigura o cotă de 1.70 pentru meciul dintre Inter vs Monaco.
Monegascii vin cu gândul la victorie!
Formația din Principat vine și ea cu un moral foarte bun înaintea acestei vizite complicate, ca urmare a celor două evoluții excelente de pe teren propriu. A fost mai întâi înfruntarea cu Aston Villa, în care au reușit să câștige cu 1-0 la capătul unui duel echilibrat.
În weekend, pe „Stade Louis II”, au venit cei de la Rennes, împotriva căror au reușit să aibă o evoluție foarte bună din punct de vedere ofensiv, care le-a adus și cele 3 puncte, tabela indicând la finalul celor 90 de minute, 3-2 în favoarea lor. Cu mai multă atenție în fața porții, ar mai fi putut înscrie cel puțin un gol în plus.
Obiectivul lor pentru partida din această seară este victoria, asta dacă vor să spere la accederea în top 8. Momentan, se situează pe poziția a zecea în configurarea clasamentului din UEFA Champions League, având în cont 13 puncte și un golaveraj de doar +3.
- Echipa probabilă: Majecki; Vanderson, Salisu, Kehrer, Mawissa Elebi; Magassa, Camara; Akliouche, Golovin, Ben Seghir; Embolo
Pontul nostru – Inter vs Monaco
În opinia mea, este unul dintre cele mai interesante meciuri de azi din Champions League. Totuși, forma de moment consider că este de partea italienilor, care sunt ca și calificați în optimi, chiar și în cazul unei înfrângeri suferite astăzi, motiv pentru care cred că nu vor fi tocmai conectați la partida de astăzi. Așadar, aleg să îmi ascult instinctul și să mizez pe un pariu de „Ambele echipe înscriu”.
URMĂREȘTE-NE PE