
Returul dintre Dynamo Kiev vs Hamrun Spartans din runda secundă preliminară UEFA Champions League este programată să se desfășoare marți, 29 iulie 2025, cu începere de la ora 21:00, pe „Motor Lublin Arena”. Formația din Ucraina a devenit mare favorită după primul manșă, terminând-o cu un avantaj de 3 goluri.
Dynamo Kiev, o simplă formalitate de a se califica!
„Alb-albaștrii” s-au dovedit a fi extrem de pregătiți în primul meci oficial al sezonului, care le-a adus și un succes confortabil, 0-3 în fața celor de la Hamrun Spartans, contra cărora reușeau să deschidă scorul după doar 13 minute prin Vladyslav Vanat, unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul campioanei en-titre a Ucrainei.
Formația pregătită de Oleksandr Shovkovskyi a continuat să facă presiuni și în partea secundă, iar insistențele le-au fost răsplătite în ultima parte a întâlnirii, atunci când au reușit să mai înscrie încă de două ori și astfel să își asigure un succes categoric, 0-3.
În urma acestui triumf, gazdele de astăzi au tot dreptul să se gândească la următorul adversar, care va fi cu siguranță unul mai complicat, având în vedere că se va alege dintre Pafos și Maccabi Tel Aviv. În această seară, ucrainenii cel mai probabil vor încerca să își impună jocul, însă fără a forța nota prea tare.
- Echipa probabilă: Neshcheret; Karavaev, Bilovar, Mykhavko, Dubinchak; Shaparenko, Brazhko, Buyalskyi; Yarmolenko, Vanat, Voloshyn
Prezentare cote Dynamo Kiev vs Hamrun Spartans, 29.07.2025
Așa cum era de așteptat, ucrainenii sunt văzuți ca mari favoriți de către casele de pariuri online, care ne oferă o cotă de doar 1.16 pentru a îi vedea învingători. Dacă vrem să beneficiem de cote mai mari pentru Dynamo Kiev vs Hamrun Spartans trebuie să apelăm la ponturi pariuri pe goluri, acolo unde, spre exemplu, la „GG” avem 2.12.
Maltezii, ca și eliminați din competiție!
Campioana en-titre a Maltei nu a reușit să pună nici măcar într-un moment în pericol poarta adversarilor de astăzi. Și-au creat doar 4 ocazii de gol la poarta apărată de Ruslan Neshcheret, însă niciuna nu a reușit să prindă cadrul porții, iar asta spune destul de multe.
Se pot declara cu siguranță mulțumiți de ceea ce au realizat în primul tur, atunci când, deși au avut statut de outsideră, au reușit să întoarcă un scor de 2-0 din prima manșă cu lituanienii de la Zalgiris, cu care mai apoi aveau să ajungă la penalty-uri și să îi elimine pe aceștia din preliminariile Champions League.
Adversarul de astăzi este de un cu totul alt calibru decât cel întâlnit în runda preliminară precedentă, și nu cred că poate fi vorba de o „remontada” de zile mari din partea taberei malteze. Elevii lui Giacomo Modica vor urma să își continue aventura europeană în Europa League, acolo unde vor avea parte de un adversar superior.
- Echipa probabilă: Bonello; Compri, Emerson, Bjelicic, Camenzuli; El Fanis, Ederson, Cadjenovic, Mbong; Simkus; Koffi
Ponturi pariuri Dynamo Kiev vs Hamrun Spartans – Preliminarii Champions League
Din punctul nostru de vedere, soarta acestei duble s-a decis încă din Malta, și având în vedere diferența pe care am văzut-o în acea întâlnire, cred că putem anticipa cine va fi și învingătoarea acestui meci cu numărul 2 dintre Dynamo Kiev vs Hamrun Spartans. Așadar, ca ponturi pariuri la această întâlnire dezechilibrată am decis să mergem pe victoria gazdelor și un interval de goluri, de 2-5, cu ajutorul căruia am ajuns la o cotă de 1.47.
- 1. Biletul Săptămânal la Betano 28 iulie – 3 august – 7 ponturi tari pentru un câștig bombă de 10.000 LEI
- 2. Biletul Zilei Superbet din 28 iulie 2025 – Cinci meciuri pentru un câștig de 2.000 RON
- 3. Bonus Dublu la pariuri: Ce este Uniboost de la Unibet si cum poti castiga mai mult?
- 4. Universitatea Craiova vs U Cluj, Ponturi Pariuri Superliga, 28 iulie 2025
- 5. FC Botoșani – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Superliga 28.07.2025
- 6. Biletul Zilei Superbet din 27 iulie 2025 – Super Pariurile ne aduc o cotă tare de 20
- 7. Cota 2 din fotbal 28 iulie – ne dublăm miza cu un singur șut în Botoșani – Unirea Slobozia
- 8. Biletul zilei din fotbal la Winbet, 27 iulie 2025. Câștig de 615 lei din 4 meciuri
- 9. Bilet pariu șansă Superbet din fotbal 27 iulie 2025 – Încercăm o cotă bombă de 147 din 11 meciuri!
- 10. Cine transmite Universitatea Craiova – U Cluj la TV pe 28 iulie, ora 21:30, în Superliga României?
URMĂREȘTE-NE PE