
Brest vs PSG este un duel cu care eram obișnuiți în campionatul francez, însă de data aceasta se va disputa în play-off-ul noului format de Champions League. Este programat să se joace marți seara, de la ora 19:45, urmând să se desfășoare pe „Stade de Roudourou”.
Brest vs PSG, duel francez în play-off-ul UCL
În general, partidele de Champions League generează spectacol, iar noi ne așteptăm ca Brest vs PSG să nu se abată de la regulă. De curând cele două s-au întâlnit în Ligue 1, într-un duel cu nu mai puțin de șapte goluri, așa că avem toate motivele să credem că vom avea parte de un nou meci pe cinste. Așadar, am pariat în consecință, la o cotă de 1.44, care își poate găsi lejer locul pe Biletul Zilei.
Cote pariuri Brest vs PSG
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, cei de la PSG pornesc ca mari favoriți în această confruntare, ceea ce era și normal de altfel. La Unibet, aceștia primesc o cotă de 1.37 în cazul unei victorii, în timp ce pentru un eventual succes al celor de la Brest avem o cotă de 8.00.
Brest face minuni la debutul în Champions League
Aflată la debutul său în cupele europene și, implicit, în Champions League, micuța Brest a avut un parcurs admirabil în faza ligii. Nesperat la începutul competiției, aceasta a reușit să se califice în fazele eliminatorii, la un moment dat având chiar șanse bune la accederea directă în optimi.
Trupa lui Éric Roy a terminat pe locul al 18-lea în clasament, cu 13 puncte, la doar trei lungimi de top 8. Pe parcursul celor opt etape a bifat patru victorii, cu Sturm Graz, Salzburg, Sparta Praga și PSV Eindhoven, remizând cu Bayer Leverkusen, pierzând duelurile cu Barcelona, Shakhtar și Real Madrid. În toate aceste înfruntări a punctat de zece ori, primind cu un gol mai mult.
Acest duel îi prinde pe cei de la Brest cu un moral bun, având în vedere faptul că vin după două victorii. S-au impus mai întâi cu 1-2 în deplasarea de la Troyes, în Cupa Franței, trecând apoi de Nantes în campionat, câștigând cu 0-2 în deplasare.
- ECHIPA PROBABILĂ: Bizot; Lala, Chardonnet, Coulibaly, Haidara; Camara, Lees-Melou, Magnetti; Faivre, Ajorque, Balde
PSG caută să rezolve calificarea încă din tur
Nu are nevoie de prea multe cuvinte de prezentare, fiind una dintre echipele de elită din cadrul fotbalului european. Ne-a obișnuit de ani buni să emită pretenții uriașe pe toate fronturile, însă marele său vis este Liga Campionilor, pe care o vânează de multă vreme.
Parizienii defilează pe plan intern, acolo unde ocupă primul loc, fiind la mare distanță de locul secund. Ei bine, în Champions League nu o duc chiar atât de bine, având în vedere faptul că au prins cu emoții un gol în fazele eliminatorii. Aceștia au încheiat pe un modest loc 15, cu 13 puncte acumulate în opt etape. Au reușit la rândul lor patru victorii și un egal, suferind trei eșecuri, în urma acestor jocuri înscriind 14 goluri, încasând nouă.
Cei de la PSG au toate motivele să creadă că vor scoate un rezultat pozitiv în acest duel, având în vedere faptul că vin după 16 partide consecutive fără eșec. În acest interval au bifat 13 victorii, ultima venind în weekend, în duelul de pe teren propriu cu AS Monaco, în care s-au impus cu 4-1.
- ECHIPA PROBABILĂ: Donnarumma; Hakimi, Marquinhos, Pacho, Mendes; Ruiz, Vitinha, Lee; Barcola, Dembele, Kvaratskhelia
Ponturi pariuri Brest vs PSG
După cum menționam, cele două s-au întâlnit de curând în Ligue 1, într-un meci în care PSG s-a impus clar chiar pe terenul lui Brest, scor 2-5. De altfel, în fiecare din ultimele șase partide directe am avut parte de goluri la ambele porți, dar și de minim trei reușite. Așadar, avem toate motivele să credem că Brest vs PSG va produce spectacol și de această dată, așa că pariem în consecință, la o cotă de 1.44.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 31 mai 2025 – Mergem pe o cotă de 116!
- 2. PSG vs Inter – Ponturi Pariuri Finala Champions League 31.05.2025
- 3. Bilet săptămânal din fotbal 28.05.2025 – Duelurile cu miză ne aduc o cotă de 15 la Superbet
- 4. Biletul Zilei Unibet în finala Champions League: cotă bombă de 6.75 în favoarea parizienilor
- 5. Cine transmite PSG – Inter în finala Champions League la TV pe 31 mai 2025? Ora 22:00
- 6. Câștigă 50 de lei Pariu Gratuit pe Finala Champions League 2025 la Superbet
- 7. Biletul Zilei Superbet Finala Champions League – spectacolul de la Munchen ne aduce o cotă de 14.00!
- 8. Biletul Zilei pe marcatori PSG vs Inter 31.05.2025 – Cine decide finala Champions League?
- 9. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet pe finala Champions League, 31.05.2025
- 10. Cote mărite finala Champions League 31.05.2025 – Mizăm pe 3 pariuri tari în PSG vs Inter
URMĂREȘTE-NE PE