În această noapte, cu începere la ora 02:30, va avea loc confruntarea dintre Uruguay vs Paraguay, aceasta contând pentru etapa a șaptea din cadrul preliminariilor sud-americane pentru Campionatul Mondial, urmând să se dispute pe „Estadio Centenario” din Montevideo.
Pariem simplu la Uruguay vs Paraguay
Astăzi ne așteaptă partide interesante în Nations League, iar de asemenea, avem și duelurile din semifinalele US Open la masculin, însă nu puteam trece cu vederea încleștările din preliminariile sud-americane ale Campionatului Mondial. În acest material avem duelul dintre Uruguay vs Paraguay, pe care l-am luat la „puricat” și am scos un pronostic. Vezi în partea de jos a articolului care este recomandarea noastră.
Cote pariuri Uruguay vs Paraguay
După cum era de așteptat, reprezentativa din Uruguay pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind ce-i drept mult mai puternică. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.55 la victorie, în timp ce un succes al celor din Paraguay ne poate multiplica miza de șapte ori.
Misiune facilă pentru Uruguay?
Nu are nevoie de prea multe cuvinte de prezentare, fiind una dintre cele mai importante naționale ale Americii de Sud, care are în spate un palmares uriaș. Este mult mai valoroasă, dar și mult mai experimentată decât adversara sa, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca mare favorită la victorie, mai ales că joacă acasă.
Reprezentativa Uruguay-ului este cu ochii pe un nou turneu mondial, aceasta având un parcurs bun în actuala campanie de calificare. Ocupă locul al doilea al clasamentului, cu 13 puncte acumulate după șase etape, fiind la cinci lungimi în spatele Argentinei, care, ce-i drept, are și cu un meci în plus.
Naționala pregătită de Marcelo Bielsa vine după un parcurs decent la Copa America, acolo unde a câștigat la pas o grupă cu SUA, Panama și Bolivia, trecând apoi de Brazilia în sferturi, pentru ca în semifinale să fie învinsă de Columbia. În cele din urmă, a câștigat finala mică, trecând de Canada la loviturile de departajare.
- ECHIPA PROBABILĂ: Rochet; Nandez, Caceres, Bueno, Saracchi; Valverde, Ugarte; Pellistri, Torres, Araujo; Suarez
Paraguay are mari dificultăți în deplasare
Nu este o națională rea, însă nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din orice punct de vedere, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră certă, mai ales că joacă și în deplasare, în fața unui public ostil.
Reprezentativa pregătită de Gustavo Alfaro visează să revină la Campionatul Mondial, unde ultima dată a jucat în 2010. Rămâne însă de văzut dacă va putea bifa această performanță, având în vedere faptul că nu impresionează deloc în actuala campanie de calificare, fiind a opta în clasament, cu cinci puncte acumulate din 18 posibile.
Naționala din Paraguay vine după un parcurs execrabil la Copa America, acolo unde nu a reușit să scoată nici măcar un punct. Într-o grupă cu Brazilia, Columbia și Costa Rica, aceasta a terminat pe primul loc, cu un golaveraj dezastruos, marcând trei goluri, primind opt.
- ECHIPA PROBABILĂ: Morinigo; Velazquez, Balbuena, Alderete, Espinoza; Villasanti, Bobadilla; Almiron, Enciso, Sosa; Sanabria
Recomandarea noastră la Uruguay vs Paraguay
Uruguay este fără dubii o națională mai valoroasă, care are și mult mai multă experiență, dar și pretenții foarte mari, așa că avem așteptări de la aceasta. Așadar, bazându-ne și pe forma pe care o traversează, dar și pe faptul că joacă acasă, vom paria cu mare încredere pe un succes al său, într-o cotă de 1.55 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE