
Duelul dintre Turcia vs România, ce face parte din semifinala barajului pentru Campionatului Mondial 2026, urmează să se joace joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00. Partida de pe “Tupras Stadium” va fi condusă la centru de către arbitrul francez Francois Letexier.
Diferența de valoare se reflectă și în cotele oferite înaintea acestui duel de la Istanbul. Însă de multe ori atitudinea și concentrarea poate compensa în astfel de cazuri, așa că “tricolorii“trebuie să își joace șansa până la capăt, chiar dacă sunt outsideri clari în această dispută.
Turcia nevoită să își respecte statutul de mare favorită
“Bizim Çocuklar“ nu ar fi putut obține mai mult decât acel loc secund din preliminarii, având în vedere forma excelentă pe care Spania a afișat-o în acea grupă. În chiar ultimul meci oficial, turcii au izbutit să facă un 2-2 pe terenul ibericilor, la un moment izbutind chiar să conducă cu 1-2.
Selecționata pregătită de Vincenzo Montella are un bilanț pozitiv în ceea ce privește duelurile jucate acasă. Ultimele disputate au fost cele 4 din 2025, din care au izbutit să câștige 3 dintre ele, printre care și un 3-1 împotriva Ungariei, dar au suferit și acel 0-6 în fața “furiei roja“.
De 5 ori au primit vizita României de-a lungul timpului pe teren propriu, iar bilanțul le este în momentul de față unul pozitiv, incluzând 3 succese ale lor. Ultima dispută aici între cele două formații a avut loc pe 12 octombrie 2012. Atunci, turcii aveau să piardă în preliminariile CM 2014, unicul gol al acelei întâlniri fiind marcat de Gicu Grozav.
- Echipa probabilă: Cakir; Celik, Akaydin, Demiral, Kadioglu; Calhanoglu, Yuksek; Aydin, Guler, Yildiz; Akturkoglu

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
România vrea să le producă un șoc turcilor la Istanbul
După parcursul din preliminarii, încrederea nu are cum să fie una ridicată înaintea acestei vizite de la Istanbul. “Tricolorii“ au terminat doar pe 3 într-o grupă ce părea extrem de accesibilă la prima vedere, însă Austria a izbutit să termine prima, urmată de Bosnia și Herțegovina care a izbutit să ne învingă în ambele jocuri.
Ultimul succes al României într-o deplasare oficială a venit pe terenul modestei San Marino, 1-5, dispută ce a avut loc pe 24 martie 2025. După acel succes, au venit eșecurile din Austria și din Bosnia, dar și un rezultat surprinzător, 2-2 în compania Ciprului.
Principalul atu al nostru l-ar putea reprezenta cu siguranță Mircea Lucescu, care cunoaște foarte bine reprezentativa Turciei. Nu doar că a pregătit această națonală între 2017 și 2019, însă le-a pregătit între 2000 și 2004 pe două dintre forțele fotbalului turc, Besiktas și Galatasaray.
- Echipa probabilă: Aioani; Rațiu, Burcă, Drăgușin, Ghiță, Bancu; R. Marin, Dragomir; Man, Bîrligea, Hagi
Pontul nostru pentru Turcia vs România – Semifinale Baraj Campionatul Mondial 2026
Balanța înclină clar în favoarea turcilor, care au fără doar și poate un lot net superior și oricât ne-am dori să credem că putem produce surpriza, șansele noastre sunt extrem de reduse. Avantajele sunt clar de parte turcilor, și cu având în vedere că vor avea parte și de un public extraordinar, acesta cu siguranță îi va împinge de la spate către succes. Așadar, pontul nostru în Turcia vs România, este unul simplu, dar la o cotă rezonabilă.

1 Solist @ 1.50
URMĂREȘTE-NE PE
