
Joi seara, de la ora 21:45, stadionul „PGE Narodowy” va găzdui meciul dintre Polonia vs Albania. Acesta face parte din programul semifinalelor din barajul de calificare la Campionatul Mondial. Va fi disponibil și la TV, urmând să fie transmis în direct de Prima Sport 3.
Cote pariuri Polonia vs Albania preluate de la Betano
Naționala Poloniei nu doar că stă mult mai bine la capitolul valoare, însă are și mult mai multă experiență decât adversara sa. Este o națională obișnuită cu turneele finale, așa că nu este o surpriză faptul că bookmakerii au ales să o dea ca favorită. Cei de la Betano au decis să îi acorde acesteia o cotă de 1.67, iar de partea cealaltă, pentru un succes al albanezilor oferă o cotă de 5.90.

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Polonia vizează al treilea turneu mondial la rând
Nu putem spune despre Polonia că este una dintre forțele fotbalului din Europa. Este însă o națională „călită”, care are în spate o mulțime de calificări la turneele finale. Fiind mai valoroasă, dar și mult mai experimentată decât adversara sa, era de așteptat să înceapă ca mare favorită.
Reprezentativa poloneză nu a reușit să se califice direct la turneul final, având ce-i drept o misiune foarte complicată. Aceasta a terminat pe locul al doilea în preliminarii, sub Olanda, la trei lungimi în spate. A obținut 17 puncte în opt partide, reușind cinci victorii și două egaluri, suferind un singur eșec. A încheiat cu 14 goluri marcate, primind de două ori mai puține.
Polonezii arată bine în ultima perioadă, având în vedere faptul că au pierdut un singur meci din precedentele zece. În acest interval au bifat șapte victorii, ultima venind în partida anterioară. Aceștia s-au deplasat în Malta, unde s-au impus, dar nu fără emoții, câștigând cu 2 la 3.
- ECHIPA PROBABILĂ: Grabara; Kedziora, Ziolkowski, Kiwior; Cash, Slisz, Zielinski, Skoras; Szymanski, Kaminski; Lewandowski
Albania vrea să facă istorie
După ce a reușit să se califice la EURO 2024, naționala Albaniei speră să își facă debutul și la Campionatul Mondial. Într-adevăr, misiunea acesteia va fi una extrem de complicată. În eventualitatea în care va trece de Polonia, aceasta va da piept în finala barajului cu Ucraina sau Suedia, astfel că va avea doi adversari tari.
Albanezii au picat în preliminarii într-o grupă foarte grea, din care au mai făcut parte Anglia, Serbia, Letonia și Andorra. Cu toate acestea, au reușit să termine pe locul secund, peste sârbi, cu 14 puncte. Și-au trecut în cont patru victorii, două remize și două înfrângeri, meciuri în care au marcat șapte goluri, primind cinci.
După opt partide fără eșec, în care au reușit șase victorii și două egaluri, naționala Albaniei a clacat. E drept, a avut un meci foarte greu, jucând cu Anglia pe teren propriu, pierzând cu scorul de 0 la 2.
- ECHIPA PROBABILĂ: Strakosha; Hysaj, Ismajli, Djimsiti, Mitaj; Asllani, Laci, Ramadani; Asani, Broja, Uzuni
Ponturi pariuri Polonia vs Albania, pe 26 martie 2026
Albania s-a impus în ultimul meci direct, câștigând cu 2 la 0 pe teren propriu, în preliminariile pentru EURO 2024. Polonia a s-a impus însă în ultimele cinci partide directe disputate acasă. Noi credem că polonezii vor profita din plin de faptul că vor juca în fața propriilor fani, așa că vom merge cu mare încredere pe mâna lor. Desigur, ținem cont și de faptul că au un mare plus de valoare și sunt și mult mai experimentați decât adversarii lor.

Polonia câștigă @ Cota 1.67
URMĂREȘTE-NE PE

