Confruntarea dintre Peru vs Columbia este una programată să se joace în data de 7 septembrie, de la ora 04:30, aceasta contând pentru runda a șaptea din preliminariile sud-americane ale Campionatului Mondial, urmând să se dispute pe „Estadio Monumental”.
Ponturi pariuri Peru vs Columbia
În această perioadă ne așteaptă partide interesante, atât din Nations League, cât și din preliminariile Campionatului Mondial, iar pe site-ul XBets veți găsi o mulțime de ponturi pariuri fotbal din care vă puteți inspira. De exemplu, în acest material avem analiza duelului dintre Peru vs Columbia, pentru care am ales o variantă de pariere bazată pe goluri.
Cote pariuri Peru vs Columbia
Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, naționala Columbiei are prima șansă la victorie în această confruntare, ceea ce era și normal de altfel. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.70, în timp ce pentru un succes al celor din Peru oferă o cotă de 5.35.
Peru visează să revină la Campionatul Mondial
Din punct de vedere al valorii, putem spune că este una dintre cele mai slabe naționale din America de Sud, fiind mult sub nivelul adversarei sale la acest capitol, astfel că nu este o surpriză faptul că bookmakerii au decis să o dea ca outsideră în acest duel, chiar dacă joacă acasă.
Peruvienii au participat la patru turnee mondiale de-a lungul anilor, ultima dată jucând la ediția din 2018, susținută de Rusia. Au speranțe minime la calificarea la mondialul din 2026, având în vedere faptul că au un parcurs slab în actuala campanie de calificare, fiind ultimii în clasament, cu doar două puncte acumulate în șase jocuri.
Reprezentativa pregătită de Jorge Fossati a participat și la Copa America în această vară, unde a dezamăgit. A început cu o remiză albă cu Chile, pierzând apoi la scor minim contra Canadei și cu 0-2 cu Argentina, fiind astfel eliminată încă din faza grupelor.
- ECHIPA PROBABILĂ: Gallese; Araujo, Zambrano, Callens; Polo, Pena, Cartagena, Quispe, Advincula; Lapadula, Flores
Columbia are prestații excelente în ultimul timp
Dacă ne raportăm la evoluțiile din ultimul an, nu am exagera dacă am spune că este una dintre cele mai bune naționale ale lumii, strict din punct de vedere al jocului. Este net superioară adversarei sale la multe capitole, astfel că, după cum era și normal, pornește ca favorită la victorie.
Columbienii au ratat ultimul Campionat Mondial, însă au toate motivele să spere la calificarea la ediția din 2026, având în vedere faptul că arată bine în aceste preliminarii. Se situează pe locul al treilea în clasament, cu 12 puncte, până acum reușind trei victorii și trei remize, meciuri în care au marcat șase goluri, primind trei.
Naționala Columbiei a impreisonat la Copa America, acolo unde a reușit să atingă ultimul act, chinuind-o serios pe Argentina, cu care a pierdut la scor minim, în extra time. Așadar, putem spune că „Los Cafeteros” nu au mai pierdut un meci în timp regulamentar din februarie 2022, interval în care au disputat 29 de partide.
- ECHIPA PROBABILĂ: Vargas; Munoz, Sanchez, Cuesta, Mojica; Rios, Lerma, Arias; Rodriguez, Cordoba, Diaz
Pariem pe goluri la Peru vs Columbia
Columbia este mult mai puternică, mai experimentată și traversează și o perioadă mult mai bună, însă nu vom merge pe mâna sa. Știm că meciurile din America de Sud sunt extrem de imprevizibile, avantajul propriului teren contând foarte mult, așa că nu este exclus ca Peru să producă o surpriză. Noi vom paria simplu, pe varianta golurilor, minim două marcate fiind suficiente pentru a ne aduce profit.
URMĂREȘTE-NE PE