
Marți, în data de 18 noiembrie, de la ora 21:45, se va juca partida dintre Kosovo vs Elveția. Aceasta contează pentru graficul ultimei etape din preliminariile Campionatului Mondial. Se va disputa pe „Stadiumi Fadil Vokrri”, din Priștina, unde așteptăm spectacol.
Cote pariuri pentru Kosovo vs Elveția la Superbet
Așa cum era de așteptat, reprezentativa Elveției pornește ca mare favorită în această confruntare. Este mult mai valoroasă decât adversara sa, având de asemenea și mult mai multă experiență. Conform Superbet, aceasta primește o cotă de 1.61 la victorie, în timp ce Kosovo are o cotă de 5.65 în cazul unui eventual succes.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Kosovo și-a securizat calificarea la baraj
Nu am putea spune că este o națională rea, având în componența lotului câteva nume interesante. Este însă mult sub nivelul adversarei sale, iar casele de pariuri au toate motivele să o dea ca outsideră în acest duel, chiar dacă beneficiază de avantajul propriului teren.
Kosovarii s-au descurcat bine în aceste preliminarii, deși grupa nu a fost deloc una ușoară. Sunt pe locul secund, acolo unde vor și termina, fiind peste Suedia și Slovenia, dar sub Elveția. Până acum au înregistrat trei victorii și un egal, suferind un eșec, în toate aceste partide marcând cinci goluri, primind patru.
Acest meci îi prinde pe cei din Kosovo într-o formă excelentă, venind după patru meciuri consecutive fără gol primit. În acest interval au obținut trei victorii, ultima venind chiar în meciul precedent, câștigând cu 0 la 2 în deplasarea din Slovenia.
- ECHIPA PROBABILĂ: Saipi; Dellova, Rrahmani, Hajdari; Vojvoda, Rexhbecaj, Avdullahu, Gallapeni; Muriqi, Muslija; Asllani
Elveția va juca din nou la Campionatul Mondial
Nu doar că dispune de un lot mai valoros decât al adversarei sale, însă are în spate și un bagaj mult mai mare de experiență. Vorbim de o națională care joacă în mod constant la turnee finale, aceasta urmând să joace la al șaselea Campionat Mondial la rând.
Elvețienii conduc în clasamentul grupei B din preliminariile Campionatului Mondial, având 13 puncte din 15 posibile. Nu au suferit niciun eșec în cele cinci partide disputate, reușind patru victorii și un egal. De-a lungul acestor jocuri au marcat nu mai puțin de 13 goluri, primind unul singur.
Naționala Elveției este fără înfrângere de nouă partide, câștigând șapte dintre acestea. În ultimul joc a primit vizita Suediei, cu care s-a distrat, impunându-se cu un categoric 4 la 1.Cu siguranță, jucătorii au un moral bun înainte de acest duel, iar cel mai probabil vor încerca să continue seria de invincibilitate.
- ECHIPA PROBABILĂ: Kobel; Widmer, Elvedi, Akanji, Rodriguez; Aebischer, Xhaka; Vargas, Rieder, Ndoye; Embolo
Ponturi pariuri Kosovo vs Elveția în preliminariile Campionatului Mondial
Am putea spune că acest meci nu are neapărat o miză. Într-adevăr, Kosovo mai are șanse matematice, însă are nevoie de o victorie la o diferență de șase goluri, ceea ce pare imposibil de crezut că se va întâmpla. Noi credem însă că putem avea parte de un duel cu multe reușite, în condițiile în care ambele naționale sunt în formă. Prin urmare, vom paria cu mare încredere pe goluri, la o cotă foarte tare de 1.87.

Peste 2,5 goluri @ Cota 1.87
URMĂREȘTE-NE PE

