
Ofertă disponibilă doar pentru jucătorii noi, care își deschid în această perioadă cont și efectuează prima depunere. Primești 100% din suma depusă sub formă de bonus. Primul depozit și primul pariu trebuie să fie de minim 20 lei. L1213854W001295
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal
Fotbal
O altă înfruntare amicală interesantă urmează să aibă loc pe „Cleveland Browns Stadium”, acolo unde vor fi în față în față Brazilia – Egipt, două naționale ce își disputa ultimul joc înainte de debutul de la CM 2026. Înfruntarea urmează să aibă loc duminică, 7 iunie, cu începere de la ora 01:00 (ora României).
Ca de obicei, „selecao” aspiră la câștigarea Campionatului Mondial, desi de la cucerirea ediției din 2002, au mai reușit să ajungă o singură dată în „careul de ași”. Venirea a lui Carlo Ancelotti reprezintă și ea un indicator clar că Brazilia își propune un parcurs până în finală la această ediție, și nu ar mira pe nimeni dacă ar ajunge până acolo, având în vedere calitatea pe care o are această națională.
Sub comanda tehnicianului italian, sud-americanii au izbutit să câștige 6 din cele 11 partide disputate. Ultima dintre ele a venit în urmă cu 5 zile, când făceau scor cu cei din Panama, 6-2. Au pierdut și de 3 ori în acest interval de timp, inclusiv în ultima partidă oficială, consumată în Bolivia, scor 1-0, însă știm foarte bine că acolo condițiile sunt ceva mai speciale.
În luna martie, „galben-verzii” au avut programate două amicale foarte tari, contra a două naționale ce au ajuns în finala Mondialului din 2018. Aveau mai întâi să o întâlnească pe Franța, în fata căreia aveau să cedeze cu 1-2, însă se revanșau apoi în confruntarea cu Croația, câștigată cu greu, 3-1.
Doar 1.30 primi pentru un succes al selecționatei sud-americane, care s-a impus în fața egiptenilor și în precedentele două partide în care s-au întâlnit. Dacă egiptenii ar reuși să producă surpriza, și să nu piardă astăzi, noi am putea beneficia de o cotă de 3.00 pentru un pariu de „X2”. Unibet ne pune la dispoziție în Brazilia – Egipt o cotă de 1.60 pentru a vedea măcar 3 goluri marcate.
Salah și compania au jucat o sumedenie de meciuri de la încheierea calificărilor pentru turneul final. Aveau să termine fără înfrângere campania, în care au reușit să își treacă în cont 8 succese și două remize. Impresionante și cifrele pe care le-au obținut, 22 de reușite și doar două goluri încasate.
Selecționata pregătită de Hossam Hassan a fost prezența în mod evident și la Cupa Africii pe Națiuni, acolo unde au avut un parcurs foarte lung, până în semifinale, de unde erau scoși de Senegal. Apoi, lupta pentru locul 3 aveau să o piardă la penalty-uri cu Nigeria, acolo unde cei mai bine cotați jucători Salah și Marmoush aveau să rateze de la punctul cu var.
După încheierea competiției, pentru ei au urmat 3 meciuri amicale în care s-au descurcat onorabil. Aveau să triumfe cu 0-4 împotriva Arabiei Saudite, și 1-0 împotriva Rusiei. Cu siguranță egalul din Spania, cântărește cât o victorie pentru „faraoni”, care aveau să reziste cu brio la cele 25 de ocazii ale „furiei roja”.
Nu anticipăm un meci foarte spectaculos în Brazilia – Egipt, și asta pentru că reprezentativa nord-africană a arătat un joc defensiv foarte bun în precedentele partide care le-au și adus rezultate pozitive. Sud-americanii nu credem că vor forța nici ei prea tare, mai ales că este ultima partidă de verificare. Așadar, fără a o mai lungi foarte mult, ne-am lăsat conduși de inspirație și am decis să mizăm pe un pariu ce include maxim două goluri.