
În epilogul etapei a treizecea din Bundesliga, le vom vedea duelându-se pe St Pauli – Leverkusen, înfruntare ce este programată să se dispute duminică, 20 aprilie 2025, cu începere de la ora 20:00, pe „Millerntor-Stadion” din Hamburg. Meciul va putea fi urmărit și pe micile ecrane, în direct pe Digi Sport 4 și Prima Sport 5.
Produce St Pauli surpriza?
Moralul gazdelor este unul pozitiv înaintea acestui test care se anunță a fi unul dificil pentru ei. În ultima etapă de campionat s-au deplasat pe terenul altei nou-promovate, Kiel, acolo unde, deși se vedeau conduși în minutul 21, au reușit să revină și să câștige cu 1-2, grație unui autogol.
Trupa din Hamburg a reușit să scape neînvinsă și din precedentele două jucate pe propria arenă. Au izbutit să scoată un succes la limită, 1-0 împotriva lui Hoffenheim, și să scoată o remiză de 1-1 contra celor de Monchengladbach, formație ce luptă pentru pozițiile fruntașe.
În momentul de față sunt prima echipă aflată deasupra liniei de retrogradare, având un total de 29 de puncte, cu 7 peste locul de baraj ocupat de Heidenheim. Finalul de sezon le aduce un program foarte complicat, așa că trebuie să trateze în continuare foarte serios aceste ultime 5 etape rămase de disputat în Bundesliga.
- Echipa probabilă: Vasilj; Nemeth, Wahl, Van der Heyden; Saliakas, Smith, Metcalfe, Treu; Sinani; Afolayan, Guilavogui
Prezentare cote Betano – St Pauli – Leverkusen
Așa cum era de așteptat, campioana în exercițiu este cotată cu prima șansă în această deplasare, iar ponturi pariuri ce includ un succes al lor trebuie să știm că sunt cotate cu 1.70. Meciurile de pe teren propriu ale gazdelor s-au dovedit a fi sărace în goluri, așa că este de luat în considerare și opțiunea de „sub 2.5 goluri” în St Pauli – Leverkusen, pentru care agențiile de pariuri online oferă o cotă de 1.82.
Leverkusen vine să ia toate punctele!
Formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso nu are un moral tocmai grozav înaintea acestei deplasări, asta după ce în runda anterioară au ratat șansa de a se apropia de Bayern, asta după ce au terminat doar la egalitate, 0-0, partida jucată acasă contra lui Union Berlin.
Deși au avut o posesie covârșitoare, de 75%, „farmaciștii” nu au reușit să își creeze prea multe situații clare de a înscrie în poarta berlinezilor. S-au dovedit a fi mult mai norocoși în precedenta deplasare, când au reușit să câștige cu 0-1 la Heidenheim, grație unui gol venit pe final.
Așadar, lucrurile au rămas neschimbate pentru campioana en-titre, care este nevoită să aibă un parcurs perfect și să spere la noi pași greșiți din partea lui Bayern dacă vor să își apere titlul câștigat în sezonul precedent. Momentan, sunt aproape siguri de poziția secundă, pe care o ocupă grație celor 63 de puncte adunate până acum.
- Echipa probabilă: Hradecky; Tapsoba, Tah, Hincapie; Frimpong, Xhaka, Garcia, Grimaldo; Adli, Wirtz; Schick
Ponturi Germania – St Pauli – Leverkusen
Balanța înclină clar către un succes al „farmaciștilor”, care sunt obligați de circumstanțe să câștige altfel, șansele de a o mai prinde pe Bayern ar tinde spre zero. De cealaltă parte, echipa gazdă este destul de limitată în ceea ce privește jocul ofensiv și îmi este greu să cred că poate surprinde cu ceva în această partidă. Așadar, lucrurile sunt destul de clare, iar ca ponturi pariuri în St Pauli – Leverkusen, am decis să mizăm pe echipa mai bună și mai motivată să câștige.
- 1. 125 de lei Pariu Gratuit pe Campionatul Mondial al Cluburilor + 225 Rotiri Gratuite la Betano
- 2. Manchester City – Al Hilal – 01.07.2025 – Ponturi pariuri Optimi Campionatul Mondial al Cluburilor
- 3. Biletul zilei la Casa Pariurilor 30.06.2025 – Plasăm 3 evenimente simple!
- 4. Brann vs Sandefjord – 30 iunie 2025 – Plasăm un Bet Builder Cota 2 în Eliteserien
- 5. Real Madrid vs Juventus, Ponturi Pariuri Optimi Campionatul Mondial al Cluburilor, 1 iulie 2025
- 6. Cota 2 din fotbal la Betano 1 iulie 2025 – Golurile la putere!
- 7. Biletul Zilei 1 iulie pe Real Madrid, pariem pe o Cotă Mărită de 3.10
- 8. Biletul Zilei din Tenis 01.07.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 3
- 9. Biletul Zilei de la Wimbledon din 1 iulie 2025 – Pariem pe meciurile de pe tabloul feminin
- 10. Cote pariuri Real Madrid vs Juventus la Campionatul Mondial al Cluburilor – Duel de foc în optimi
URMĂREȘTE-NE PE