
Etapa cu numărul 18 din Bundesliga le aduce față în față pe Kiel – Hoffenheim, două formații ce trec prin stări de spirit diferite înaintea acestei partide. Meciul este programat să se consume sâmbătă, 18 ianuarie 2025, cu începere de la ora 16:30, pe „Holstein-Stadion”.
Kiel vine cu un moral excelent!
Echipa lui Marcel Rapp a fost, fără doar și poate, una dintre performele și surprizele plăcute ale ultimei partide a turului, asta după ce au reușit să o învingă fără probleme pe Borussia Dortmund, la capătul unei prime reprize în care conduceau deja cu 3-0. În partea secundă, lucrurile s-au mai liniștit, iar tabela a indicat 4-2 în favoarea lor la finalul celor 90 de minute.
A fost al doilea triumf la rând obținut de nou-promovata în fața propriilor suporteri, asta după ce la finalul anului trecut reușeau de asemenea o evoluție spectaculoasă împotriva celor de la FC Augsburg, căror le-au provocat una dintre cele mai dure înfrângeri din acest sezon, scor 5-1.
În ciuda acestor rezultate excelente, „die storche” se află în continuare pe penultima poziție a clasamentului din Bundesliga, cu un total de 11 puncte, însă semnalele sunt pozitive în ultima vreme, și dacă vor arăta aceeași vitalitate în joc și în următoarele partide, au o șansă bună de a evita retrogradarea în acest sezon.
- Echipa probabilă: Weiner; Komenda, Zec, Becker; Porath, Knudsen, Remberg, Rosenboom; Machino, Bernhardsson; Harres
Cote pariuri Betano – Kiel – Hoffenheim

Se anunță un duel echilibrat, cel puțin așa ne indică cotele oferite de Betano la victorie pentru această confruntare în care gazdele primesc 2.95, în timp ce formația din Sinsheim este cotată cu 2.35 la un eventual succes. Având în vedere că partida tur s-a încheiat cu nu mai puțin de 5 goluri, este luat serios în considerare un pont „peste 2.5 goluri” la Kiel – Hoffenheim pentru care avem o cotă de 1.65 la ora actuală.
Hoffenheim fără succes în deplasare din mai!
Perspectivele nu arată la fel de pozitive pentru formația din Sinsheim, care a înregistrat 3 înfrângeri la rând în Bundesliga înaintea acestei deplasări. În urmă cu 3 zile au jucat la München, acolo unde cei de la Bayern i-au învins fără drept de apel, cu 5-0.
Nu au jucat tocmai rău în weekendul trecut, pe teren propriu, în disputa cu Wolfsburg, însă nu a fost de ajuns pentru a evita înfrângerea la limită, scor 0-1. Este una dintre cele 3 echipe ce nu a reușit până acum să câștige pe teren strain în actuala ediție de Bundesliga.
Au încheiat turul pe loc de baraj, pe 16 mai exact, având doar cu 3 puncte mai mult decât adversarii de astăzi, ceea ce face această confruntare să fie una extrem de importantă pentru ei. Dețin și un golaveraj foarte modest, de -14, cu 20 de goluri marcate și nu mai puțin de 34 de goluri încasate.
- Echipa probabilă: Baumann; Arthur Chaves, Akpoguma, Nsoki, Gendrey; Geiger, Samassekou; Bischof, Hlozek, Kramaric; Yardimci
Ponturi pariuri Kiel – Hoffenheim
Presiunea este una mare pe ambele formații având în vedere că cele două se află în subsolul clasamentului, iar acesta poate fi un indicator clar că vom vedea un duel destul de tensionat pentru care, în primul rând, în ceea ce privește pariurile, m-aș orienta către un pont pe „cartonașe”. Așadar, am găsit o linie foarte bună de „peste 3.5” pentru care avem o cotă de 1.47.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 9 septembrie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 64 la naționale!
- 2. Biletul zilei din Calificările CM 2026 – 09.09.2025 – Ne bazăm pe 3 superjucători!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet în cotă 5.13 din 9.09.2025. Mizăm pe favorite la calificările CM 26
- 4. Primești 15 LEI Pariu Gratuit Fără Depunere la Betano pentru meciul Cipru – România, 9 septembrie 2025!
- 5. Biletul Zilei Bet Builder din 9 septembrie 2025 – Cotă de 8 formată din 3 evenimente
- 6. Bilet pariu șansă Superbet 07.09.2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 127 la naționale!
- 7. Biletul zilei din Preliminariile Campionatului Mondial 09.09.2025 – Încercăm o cotă de 5.45 la Betano!
- 8. Superbet oferă 100% bonus cu rulaj 1x până la 500 RON
- 9. Ungaria vs Portugalia, Ponturi Pariuri Preliminarii Campionatul Mondial, 09.09.2025
- 10. Cipru vs România, Ponturi Pariuri Preliminarii Cupa Mondială, 9 septembrie 2025
URMĂREȘTE-NE PE