
În epilogul rundei cu numărul 13 din Bundesliga le vom vedea înfruntându-se pe Dortmund vs Hoffenheim, care promite a fi una cu goluri. Întâlnirea urmează să se joace duminică, 7 decembrie 2025, cu începere de la ora 18:30, pe „Signal-Iduna Park”.
Dortmund vrea să își refacă moralul după eliminarea din DFB Pokal
Trupa pregătită de croatul Niko Kovač vine după două meciuri complicată contra vicecampioanei en-titre. Dacă în meciul de campionat, „galben-negrii” au reușit să câștige cu 1-2 pe terenul celor de la Leverkusen, în duelul din această săptămână, juca chiar acasă, în DFB Pokal, nu au dat dovadă de aceeași concentrare.
În mod ciudat, deși au jucat mai bine decât în meciul de Bundesliga, au pierdut șansă de a se duce în sferturi, fiind învinși de către cei de la Leverkusen, scor 0-1. Un rezultat care nu le pică bine, având în vedere nu au mai pierdut acasă din 8 martie. Este interesant de urmărit cum vor trece peste acest moment, mai ales că vor avea în față un adversar în formă.
Au avut parte de un duel tare și în ultima apariție de acasă, pe care au avut-o în prima ligă germană. Terminau atunci 3-3 în compania celor de la Stuttgart. Poziția lor din clasament nu este deloc rea, fiind pe 3, cu 25 de puncte. Nu trebuie să piardă astăzi, în caz contrar risca să coboarea pe poziția a cincea.
- Echipa probabilă: Kobel; Anselmino, Anton, Schlotterbeck; Ryerson, Sabitzer, Nmecha, Svensson; Adeyemi, Brandt; Guirassy
Prezentare cote Dortmund vs Hoffenheim, 07.12.2025
Am văzut gol în ambele porți în 4 din precedentele 5 jocuri directe dintre Dortmund vs Hoffenheim, iar un astfel de pont astăzi ne-ar înverzi o cotă de 1.55. Primim 1.65 pentru un succes al „galben-negrilor”, în timp ce o victorie a trupei din Sisnheim este cotat de către Betano cu 4.85.

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Hoffenheim este neînvinsă în ultimele două luni!
Gruparea din Sinsheim a ajuns la 7 meciuri oficiale consecutive fără eșec după ce weekendul trecut au făcut „instrucție” cu cei de la Augsburg. Și-au făcut fanii fericiți, cu un triumf la scor de neprezentare, 3-0, pe care l-au stabilit încă din primele 45 de minute.
Vin cu mare încredere pe „Signal-Iduna Park”, aici un spera să își continue seria excelentă de rezultate din deplasare. Alături de liderul Bayern, sunt singurele ce nu au cedat până acum pe teren străin. Aceștia sunt pe primul loc ca parcurs în deplasare, cu 14 puncte, și un total de 14 goluri marcate în 6 apariții.
Per total, formația antrenată de Christian Ilzer este într-un real progres față de stagiunea anterioară, când terminau abia pe 15. Iată-i acum după 12 meciuri jucate, regăsindu-se pe 5, cu 23 de puncte strânse, și un golaveraj foarte bun, de +8, datorat celor 25 de goluri marcate și 17 încasate.
- Echipa probabilă: Baumann; Coufal, Hranac, Hajdari, Bernardo; Avdullahu, Promel, Burger; Kramaric; Lemperle, Toure
Ponturi fotbal pentru Dortmund vs Hoffenheim – Runda a treisprezecea – Bundesliga
Avem premisele unui duel clar de goluri dintre Dortmund vs Hoffenheim, echipe ce traversează o perioadă de grație în campionat. Cotele considerăm că ar fi trebuit să fie și mai echilibrate, având în vedere forma excelentă prin care trece oaspeții la ora actuală. Miza este și ea prezentă, pentru că cele două pot face rocada în clasament, așa că argumentele sunt clar de partea noastră în alegerea unui pariu de „peste 2.5 goluri” în acest meci.

Peste 2.5 goluri @ 1.50
URMĂREȘTE-NE PE


