
Confruntarea dintre Dortmund vs Augsburg este programată să se desfășoare sâmbătă, 8 martie 2025, de la ora 16:30, pe celebrul „Signal Iduna Park”. Duelul ce face parte din runda a douăzecii și cincea din Bundesliga va putea fi văzut și la TV, în direct pe Prima Sport 1.
Dortmund vrea revanșa contra bavarezilor!
Nu există niciun fel de îndoială că lucrurile s-au schimbat mult în bine de la venirea croatului Niko Kovač pe banca tehnică a „galben-negrilor”. Aceștia au deja la activ o partidă disputată în această săptămână, cea din manșa tur a optimilor Champions League, pe care au încheiat-o doar la egalitate, 1-1 în compania lui Lille, rezultat care menține suspansul acestei duble.
Au reușit să își respecte statutul de favorită în precedenta partidă de Bundesliga, cea consumată la nou-promovata St. Pauli, acolo unde au reușit să facă un meci foarte bun, care le-a adus un triumf cu 0-2. Nu a fost o partidă tocmai simplă, ambele goluri venind în partea secundă.
Pentru a-și continua ascensiunea din clasament, Borussia ar avea mare nevoie de victorie și în această după-amiază, având în vedere că se află abia pe poziția a zecea în prima ligă germană, cu un total de 35 de puncte, la 6 distanță față de top 4, acolo unde aspiră să termine la finalul acestui sezon.
- Echipa probabilă: Kobel; Ryerson, Can, Schlotterbeck, Bensebaini; Sabitzer, Gross; Adeyemi, Brandt, Bynoe-Gittens; Guirassy
Prezentare cote Betano – Dortmund vs Augsburg
Borussia a reușit să câștige precedentele 6 dueluri de acasă contra adversarilor de astăzi, iar un triumf al lor astăzi ne-ar înverzi o cotă foarte bună, de 1.55. Casele de pariuri online ne oferă 1.72 pentru un pont ce include cel puțin 3 goluri marcate în Dortmund vs Augsburg.
Augsburg fără gol primit de 4 meciuri!
Având în vedere că echipa pregătită de Jess Thorup nu este una de prim-plan în Bundesliga, faptul că a ajuns la 4 partide consecutive fără gol primit constituie o performanță importantă pentru moralul echipei bavareze, care are toate motivele să spere la un rezultat pozitiv și astăzi.
Au avut o evoluție solidă la sfârșitul săptămânii trecute când i-au vizitat cei de la SC Freiburg, una dintre revelațiile acestui sezon. Deși au fost echipa mai insistentă, nu au reușit să transforme în gol niciuna dintre cele 13 ocazii de gol, iar tabela a rămas neschimbată pe parcursul celor 90 de minute.
„Fuggerstädter” sunt neînvinși de 8 runde în campionatul intern, serie care i-a ajutat să urce până pe poziția a unsprezecea, cu 32 de puncte adunate, la doar 3 în spatele adversarilor de astăzi, ceea ce face ca această întâlnire de pe „Signal Iduna Park” să fie și mai interesantă.
- Echipa probabilă: Dahmen; Matsima, Gouweleeuw, Zesiger; Wolf, Maier, Onyeka, Giannoulis; Jensen, Claude-Maurice; Tietz
Pontul nostru – Dortmund vs Augsburg
De la venirea noului antrenor, rezultatele și jocul celor de la Dortmund au crescut semnificativ, însă trebuie să continue pe aceeași linie, având în vedere că se află în continuare destul de jos în campionatul intern. Vor avea o misiune foarte dificilă în această după-amiază, Augsburg fiind o formație foarte greu de desfacut, însă credem că pontul ales aici este unul foarte potrivit.
URMĂREȘTE-NE PE