
Barcelona vs Athletic Bilbao va fi prima semifinală a acestei ediții de Supercupa Spaniei. Meciul va avea loc în Arabia Saudită, la Jeddah, urmând să se joace miercuri seara, de la ora 21:00, pe „King Abdullah Sports „City. Partida va fi transmisă în direct pe canalul Digi Sport 1.
Cote pariuri Barcelona vs Athletic Bilbao la Don
Cei de la Barcelona au prima șansă la victorie, așa cum este cazul în majoritatea partidelor pe care le dispută. Bookmakerii au toate motivele să ia această decizie, ținând cont atât de forma, cât și de valoarea catalanilor. Spre exemplu, agenția de pariuri online Don oferă o cotă de 1.52 pentru un succes al campioanei Spaniei. De partea cealaltă, pentru o victorie a bascilor atribuie o cotă de 5.75.

100% Bonus până la 500 LEI
Barcelona vrea al nouălea succes consecutiv
Știm foarte bine că Barcelona este una dintre echipele de elită ale Europei. Aceasta ne-a obișnuit ca în fiecare sezon să emită pretenții uriașe la absolut fiecare trofeu pus în joc. Într-adevăr, are la dispoziție un lot extraordinar, cu care își permite să își seteze obiective îndrăznețe.
Catalanii domină în campionatul intern, acolo unde în prezent se situează pe primul loc. Aceștia au 49 de puncte după 19 partide, fiind la patru lungimi de rivala Real Madrid. Aceasta „scârțâie” în Champions League, fiind pe locul 15 în clasamentul general, însă la doar două puncte de locurile ce duc direct în faza optimilor.
Ultima înfrângere suferită de Barcelona a venit în noiembrie, în deplasarea de la Chelsea, unde era învinsă la scor de neprezentare. De atunci a disputat nu mai puțin de opt partide, câștigându-le pe toate. Ultima dată s-a deplasat pe terenul rivalei catalane Espanyol, unde s-a impus cu 0 la 2, grație golurilor marcate pe final de Olmo și Lewandowski.
- ECHIPA PROBABILĂ: J Garcia; Kounde, Cubarsi, Martin, Balde; E Garcia, De Jong; Raphinha, Pedri, Yamal; Torres
Athletic Bilbao traversează o perioadă nefastă
Într-adevăr, Athletic Bilbao este una dintre echipele de top din Spania, însă care nu se poate compara cu adversara sa. Este depășită în mod clar atât din punct de vedere al valorii, cât și al prestațiilor din acest sezon. Prin urmare, bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră clară.
Gruparea din Țara Bascilor dezamăgește în campionat, după ce în stagiunea precedentă a strălucit. Este doar pe locul al optulea, fiind la patru lungimi de zona locurilor europene. Aceasta joacă la rândul său în Champions League, unde ocupă locul 28, având în continuare șanse la fazele eliminatorii.
În ultimele cinci partide, cei de la Athletic Bilbao au obținut un singur succes, unul chinuit de altfel. Aceștia au trecut cu greu de micuța Ourense, într-un meci de cupă, câștigat la scor minim, în extra-time. În acest interval au mai înregistrat două înfrângeri, cu Celta Vigo și Espanyol, remizând cu PSG și Osasuna.
- ECHIPA PROBABILĂ: Simon; Gorosabel, Vivian, Paredes, Boiro; Ruiz de Galarreta, Jauregizar; I Williams, Sancet, N Williams; Guruzeta
Ponturi pariuri Barcelona vs Athletic Bilbao, 7 ianuarie 2026
Cele două formații s-au mai întâlnit în acest sezon, într-un meci de campionat, în care Barcelona a defilat, câștigând cu 4-0 pe teren propriu. Avem toate motivele să credem că gruparea catalană va triumfa și de această dată, având în vedere faptul că este în mare formă. Așadar, am ales să mergem pe mâna liderului din LaLiga, la o cotă de 1.52 oferită de cei de la agenția de pariuri online Don.

Barcelona câștigă @ Cota 1.52
URMĂREȘTE-NE PE

