Pachet de 500 RON Bonus Joacă acum
100% BONUS la depunere 500 RON Joacă acum
BONUS EXCLUSIV de până la 600 RON Joacă acum

Cât durează un meci de tenis? Cele mai lungi meciuri de tenis

Cât durează un meci de tenis? Răspunsul la această întrebare nu este unul exact. Pentru că majoritatea dintre noi urmărim astfel de meciuri, am avut ocazia să constatăm că, în general, foarte rar un meci de tenis se termină în mai puțin de o oră și în destul de puține cazuri depășește 3 ore.

Cât durează un meci de tenis Cele mai lungi meciuri de tenis
Sursa fotografiei: atptour.com

Momentele de joc din tenis nu sunt prevăzute a se desfășura într-un anumit timp. Cunoaștem ora de start a meciului, dar nu și momentul în care acesta se va termina. De aceea, în multe cazuri apar întârzieri care duc la schimbarea orelor de start. Vei auzi frecvent că meciul dintre X și Y va începe după ora Z. Aceste întârzieri pot să fie și rezultatul condițiilor atmosferice neprielnice, dar în acest material ne vom referi doar la condițiile tehnice care influențează timpul de joc.

Cât durează un meci de tenis în diferite formate

Un meci de tenis este o înfruntare între doi jucători sau două perechi de jucători. Durata acestuia este influențată de numeroși factori, cei mai importanți fiind regulamentul de joc și forma sportivilor. Formatul după care se desfășoară un meci de tenis este cel mai important.

 Întrecerile feminine de tenis se desfășoară în formatul 2 seturi din 3. Tot după acest format se joacă și meciurile din întrecerile masculine (inclusiv Turneul Campionilor), cu excepția celor de Grand Slam, care se dispută pe principiul 3 din 5 (primul care câștigă 3 seturi).

Cât durează un meci de tenis (medie)

  • 1,5 – 2 ore pentru meciurile de tenis feminin
  • 2-2,5 ore pentru meciurile de tenis masculin în formatul 2 seturi din 3.
  • 2-3 ore pentru meciurile de tenis masculin în formatul 3 seturi din 5 (Australian Open, French Open, Wimbledon și US Open).

În unele cazuri, meciurile de 3 seturi pot să treacă de 3 ore, iar cele echilibrate de 5 seturi depășesc 5 ore de joc.

Cum este influențată durata unui meci de tenis

Sunt numeroși factori care influențează durata unui meci de tenis. Trebuie să ținem cont de modul în care se desfășoară acesta. Regulile sunt foarte clare, dar cumulul de factori duce la rezultate diferite.

Factorii care influențează durata unui meci de tenis sunt:

  • Prevederile regulamentare
  • Nivelul de joc al combatanților și abilitățile acestora
  • Suprafața de joc
  • Stilurile de joc și strategia.
Prevederile regulamentare și durata unui meci de tenis

Prevederile regulamentare și durata unui meci de tenis

Chiar dacă nu prevede un timp de joc efectiv sau fix, regulamentul este decisiv în a stabili cât durează un meci de tenis. Acesta prevede că meciurile durează până când unul dintre jucătorii de tenis câștigă 3 sau 5 seturi. Fiecare set este câștigat de jucătorul care ajunge primul la 6 sau 7 game-uri câștigate, dacă diferența este de minim 2 game-uri.

În cazul în care se va ajunge la un scor 6-6, se va disputa un tie-break în care jucătorii vor servi alternativ, până când unul va câștiga minim 7 puncte și va avea cu minim 2 puncte mai mult decât adversarul. Jucătorii vor servi alternativ până când unul se va distanța la 2 puncte. Este clar că meciurile echilibrate, în care se ajunge la tie-break, vor dura mai mult.

Când iei în calcul cât durează un meci de tenis, la timpul efectiv de joc se adaugă timpi prevăzuți pentru diverse momente. Spre exemplu, unitatea de joc este game-ul. Pe parcursul unui game, servește același jucător. Game-ul este câștigat de primul jucător care depășește 40 de puncte și are cu minim 20 de puncte mai mult decât adversarul. Dacă jucătorului care servește îi intră frecvent primul serviciu, game-ul va dura mai puțin. Dacă va fi nevoie și de al doilea serviciu, durata game-ului va crește. Se știe că între două servicii este admis un timp de 15 secunde, între game-uri este prevăzută o perioadă de relaxare de 90 de secunde, iar între seturi de 2 minute.

Alte prevederi care influențează durata unui meci de tenis:

  • Pauza de toaletă – durează 3 minute și poate fi solicitată o singură dată, doar în pauzele dintre seturi. Timpul poate fi prelungit cu 2 minute dacă jucătorul schimbă ținuta.
  • Time-out-urile medicale – durează 3 minute și pot fi solicitate doar în pauza dintre game-uri, când se schimbă terenul, sau în pauza dintre seturi. Dacă natura accidentării este complexă, pauza poate fi extinsă până la 10 minute, cu aprobarea arbitrului și a oficialilor turneului.
  • Contestațiile – fiecare jucător poate solicita de 3 ori pe set intervenția tehnologiei Hawk-Eye. Dacă a avut dreptate, el își păstrează numărul de opțiuni.
  •  Diverse întreruperi – zgomote din tribună, aplauze prelungite, etc.

Nivelul de joc al combatanților

Este evident că dacă adversarii dintr-un meci de tenis sunt de calibru diferit, în cele mai multe cazuri acesta se va termina rapid, cu victoria favoritului. Când adversarii joacă la un nivel apropiat, au tehnică și rezistență fizică comparabile și sunt favorizați de suprafața de joc, durata meciurilor va crește.

Meciurile între jucători care comit multe greșeli neforțate durează puțin, în timp ce meciurile dintre jucătorii de top, Djokovic, Nadal sau Federer, au durat mult mai mult timp.

Suprafața de joc

Programul internațional încărcat și specificul fiecărei zone geografice au impus adoptarea unor tipuri diferite de suprafețe de joc. Poate că oficialii Federației Internaționale de tenis au avut în vedere programul fluid al sezonului, dar, cu siguranță, s-au gândit și la testarea jucătorilor pe diferite suprafețe.

Cele mai comune suprafețe de joc:

  • Terenuri dure – sunt cele mai comune și îi favorizează pe jucătorii cu servicii puternice și exacte. Cele mai cunoscute suprafețe dure sunt întâlnite la Australian Open și US Open.
  • Terenurile pe iarbă – sunt cele mai rapide. Schimburile de mingi pe această suprafață sunt de obicei scurte și îi favorizează pe jucătorii cu un serviciu performant, cu reacții rapide și deplasare bună în teren. Cel mai cunoscut turneu cu o astfel de suprafață este Wimbledon. Totuși, aici s-au jucat 2 din cele mai lungi 4 meciuri de tenis masculin.
  • Terenurile de zgură – sunt mai lente, mingea sare mai puțin, iar schimburile de mingi sunt mai lungi. Jucătorii răbdători, cu strategii bazate pe returnarea continuă a mingilor sunt favorizați. Așa se explică de ce unele dintre cele mai lungi meciuri s-au jucat la Roland Garros. Aici chiar nu se pune problema cât durează un meci de tenis.

Stilurile de joc, strategia și rezistența mentală

Un stil agresiv, bazat pe tăria serviciului, va produce mai mereu meciuri scurte. Astfel jucători ca Goran Ivanisevic, Pete Sampras sau Serena Williams au fost protagoniștii unor meciuri relativ scurte. În schimb, Simona Halep, Rafael Nadal sau Roger Federer au fost implicați în multe meciuri lungi, cu schimburi de mingi interminabile.

Pe de altă parte, sunt și jucători a căror strategie se bazează pe temporizare. Mă gândesc acum la compatrioata noastră Monica Niculescu. Aceasta execută foarte multe „scurte” sau „slice-uri” care încetinesc desfășurarea meciurilor.

Pe de altă parte, jucătorii motivați, cu un mental puternic, nu vor renunța niciodată și se vor agăța de fiecare minge pentru a câștiga. Acesta este ADN-ul campionilor, motiv pentru care întâlnirile dintre aceștia sunt în general lungi, spre deliciul spectatorilor.

cele mai lungi meciuri de tenis din istorie

Cele mai lungi meciuri din istoria tenisului feminin

Deși își stabilesc câștigătoarea în doar 3 seturi, meciurile din circuitul feminin pot fi uneori extrem de disputate, rezultatul final fiind dictat de reziliența jucătoarelor de tenis.  În era profesionistă s-au disputat mai multe meciuri extrem de lungi.

1. Vicki Nelson Dunbar vs Jean Hepner – 6h 31min

Meciul s-a disputat la Richmond pe 24 septembrie 1984. Dunbar era locul 93 WTA, în timp ce Hepner era pe 172. După 391 de minute de joc, Vicki Nelson Dumbar s-a impus cu 6-4, 7-6 (13-11). Departajarea în setul decisiv a durat 1 oră și 47 de minute. Ele au oferit cel mai lung punct din istoria tenisului. Acesta a durat 29 de minute și a constat în 643 de lovituri. El avut loc la 11-10, iar la finalul său, Nelson a fost aproape să nu poată să reia meciul.

2. Francesca Schiavone vs Svetlana Kuznetsova – 4h 44min

Cele două s-au întâlnit în runda a 4-a la Australian Open 2011. Ambele veneau după meciuri în care jucaseră tie-break. Kuznetsova trecuse de Justine Henin cu 6-4, 7-6 (10-8), iar Schiavone o învinsese pe compatrioata noastră Monica Niculescu cu 6-0, 7-6 (7-2).

Francesca Schiavone
Sursa fotografiei: Facebook/Francesca Schiavone

Italianca, câștigătoare la Roland Garros în sezonul trecut, a început bine și și-a adjudecat primul set cu 6-4. Kuznetsova a revenit în meci după 6-1 în setul al doilea. Setul decisiv a fost adjudecat de Schiavone cu 16-14, după ce la 11-10 solicitase un time-out medical.

3. Barbora Strycova vs Regina Kulikova – 4h 19min

239 de minute au petrecut pe teren Barbara Strycova (Cehia) și Regina Kulikova (Rusia) în primul tur la Australian Open 2010. Cehoaica a câștigat cu 7-6 (7-5), 6-7 (10-12), 6-3.

4. Sara Sorribes Tormo vs Gao Xinyu – 4h 15min

Meciul s-a jucat în primul tur la China Open 2024. El a fost câștigat de sportiva din Spania cu scorul de 6-7 (4-7), 7-5, 7-5. Meciul nu a fost o excepție pentru jucătoarea din Spania care a jucat 19 meciuri cu o durată mai mare de 3 ore.

5. Laura Siegmund vs Wang Xiyu – 4h 09min

Meciul s-a disputat în optimile de finală ale Openului Thailandei de la Hua Hin. După un meci nebun, jucătoarea din Germania s-a impus cu 7-6, 4-6, 7-6.

Cele mai lungi meciuri din istoria tenisului masculin

Având în vedere că s-a introdus regula tie-break-ului în setul decisiv, este puțin probabil ca meciurile pe care le vom aminti să fie depășite ca timp de desfășurare. Când cineva întreabă cât durează un meci de tenis, gândul îți zboară spre maratonul dintre americanul Isner și francezul Mahut.

1. John Isner vs Nicholas Mahut – 11h 05min – cel mai lung meci din istorie

Cel mai probabil acest meci va rămâne pentru totdeauna etalonul pentru cât ține un meci de tenis. Meciul s-a disputat între 22-24 iunie 2010, în primul tur de la Wimbledon. El s-a încheiat cu scorul de 6-4, 3-6, 6-7, 7-6, 70-68. Primele 4 seturi s-au jucat pe 22 iunie, după care meciul a fost oprit pentru că s-a întunecat.

John Isner
Sursa fotografiei: MacKrys/Wikipedia

Setul decisiv a început pe 23 iunie, dar s-a terminat pe 24 iunie deoarece a venit noaptea. Setul 5 a durat 8 ore și 11 minute. Cei doi sportivi și-au păstrat serviciul 168 de game-uri consecutive. Fiecare dintre ei a servit peste 100 de ași. Ca fapt divers, tabela de scor nu a mai fost utilă de la 47-47 deoarece nu fusese proiectată în acest sens. Meciul a fost atât de solicitant încât Isner a abandonat în turul 2. În 2018 Isner a fost protagonistul unui nou meci maraton, jucând timp de 6h 36min cu sud-africanul Kevin Anderson.

2. Thomas Berdych, Lukas Rosol vs Stan Wawrinca, Maco Chiudinelli – 7h 02min

Cel mai lung meci de dublu s-a consemnat în ediția din 2-13 a Cupei Davis, în meciul dintre Cehia și Elveția. Perechea cehă s-a impus cu 6-4, 5-7, 6-4, 6-7, 24-22 după 7 ore și 2 secunde.

3. Leonardo Mayer vs Joao Sousa – 6h 43min

Tot în Cupa Davis s-a jucat și al 3-lea cel mai lung meci de tenis din istorie. În 2015, argentinianul Mayer l-a învins pe brazilianul Souza cu scorul de 7-6 (7-4), 7-6 (7-5), 5-7, 5-7, 15-13, după 6 minute și 43 de secunde petrecute pe terenul de zgură. Mayer a avut 9 mingi de meci înainte de a egala la 2 Brazilia. Delbonis a adus punctul decisiv, iar Argentina a ajuns până în semifinale.

4. Kevin Anderson vs John Isner – 6h 36min

De această dată, americanul Isner a trebuit să se recunoască învins de sud-africanul Anderson în semifinalele Wimbledon 2018. De altfel, aceasta este cea mai lungă semifinală din istoria turneelor de Grand Slam. Scorul final a fost de 7-6 (8-6), 6-7 (5-7), 6-7 (9-11), 6-4, 26-24 pentru Anderson.

5. Fabrice Santoro vs Arnauld Clement – 6h 33min la French Open 2024

Cel mai lung meci de la Roland Garros a fost oferit de 2 francezi. În 2004, pe zgura pariziană, în primul tur al turneului s-au întâlnit Fabrice Santoro și Arnauld Clement. După 6 ore și 33 de minute, Santoro s-a impus cu 6-4, 6-3, 6-7 (5-7), 3-6, 16-14. Meciul a deținut recordul timp de 6 ani. Interesant este că și în turul al doilea Santoro a jucat tot 5 seturi pentru a accede în turul următor.

 

Abonează-te gratuit la emailurile săptămânale cu ponturi de la XBets.ro!

🔒 Prin înscriere confirmi ca ai peste 18 ani si  ești de acord cu Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate. Poți renunța oricând.

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Mr Bit

BONUS EXCLUSIV de bun venit de până la 600 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus pentru jucătorii noi

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

Las Vegas

Bonus sport până la 900 RON, primele 3 depuneri

Betfair

100% BONUS până la 550 RON