
Vezi și alte variante de Cota 2 disponibile pentru azi - 14 decembrie 2025
Pentru epilogul etapei a șaisprezecea din Super Lig, dintre Fenerbahce – Konyaspor, am pregătit un „bet builder” în cota de peste 2 cu șanse ridicate de izbândă. Înfruntarea urmează să se desfășoare luni, 15 decembrie 2025, de la ora 19:00, pe „Chobani Stadium Fenerbahce Sukru Saracoglu”.
Fener, obligată să atace cele 3 puncte!
La 14 meciuri consecutive fără înfrângere a ajuns Fenerbahce, după ce joia trecută au făcut „show” în Europa League, contra norvegienilor de la Brann. Au deschis scorul după doar 5 minute, iar apoi la rampă a ieșit Talisca care și-a trecut în cont un „hat-trick”, cu care echipa să a dus tabela la 0-4.
Trupa antrenată de Domenico Tedesco vine după două runde complicate în Super Lig. Au primit mai întâi vizita celor de la Galatasaray, în compania cărora au făcut doar 1-1. Același deznodământ l-a avut și confruntarea lor de la Basaksehir, acolo unde au fost egalați spre finalul întâlnirii.
În momentul de față se situează pe treapta a treia a podiumului din Super Lig, cu 33 de puncte, având cu unul mai puțin decât Trabzonspor, și 4 față de liderul Galata. Este în continuare singură echipă neînvinsă din Turcia, însă acele 6 remize înregistrate iată că îi trag destul de mult în jos.
- Echipa probabilă: Ederson; Muldur, Skriniar, Oosterwolde, Brown; Yuksek, Fred; Nene, Talisca, Akturkoglu; En-Nesyri
Cote pariuri Fenerbahce – Koynaspor, 15 decembrie 2025
Statut de favorită din partea caselor de pariuri online primește vicecampioana en-titre, care primește doar 1.28 la ora actuală. Desigur, este foarte probabil să vedem multe goluri în Fenerbahce – Konyaspor, așa că este de luat în calcul un pariu de „GG” spre exemplu, pentru care avem 1.90.

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Konyaspor vine cu un moral scăzut la Istanbul
Băieții lui Cagdas Atan nu au o stare de sprit propice înaintea unui astfel de test complicat. Au ajuns la 5 runde fără succes în Super Lig, după ce weekendul trecut, au făcut doar 1-1, acasă, cu cei de la Rizespor. Un rezultat echitabil, ținând cont de modul în care a arătat statistica la finalul celor 90 de minute.
Precedentele două vizite făcute în Super Lig, nu le-a adus în cont nici măcar un punct. S-au dus mai întâi la Karagumruk, acolo unde cedau cu scorul de 2-0. Apoi, aveau parte de un duel asemănător celui de azi, la Trabzonspor, cu care pierdeau cu 3-1.
„Vulturul anatolian” se află abia pe poziția a șaisprezecea în clasamentul din Super Lig, având în cont 16 puncte, doar cu două peste zona retrogradării. Ultimele vizite făcute la Fenerbahce nu au fost de bun augur pentru ei, având o serie de 4 înfrângeri la rând aici, interval de timp în care au încasat un total de 15 goluri.
- Echipa probabilă: Gungordu; Andzouana, Yagzili, Subasi, Guilherme; Jin-ho; Perdinho, Ibrahimoglu, Bjorlo, Bardhi; Nayir
Ponturi din fotbal pentru Fenerbahce – Konyaspor – Runda a 16-a din Super Lig
Balanța înclină clar în favoarea lui Fener, care este în continuare implicată în lupta pentru titlu. Un succes astăzi este necesar, având în vedere că marea rivala și liderul actual, Galata, a câștigat în această rundă. Întâlnesc o echipă ce și-a arătat limitele în astfel de dueluri, așa că nu îi vedem producând un rezultat pozitiv aici. Puțin mai jos găsiți cele 4 ponturi pariuri pe care am mizat în Fenerbahce – Konyaspor și care ne-au ajutat să scoatem o cotă excelentă de peste 2.

URMĂREȘTE-NE PE





