
Vezi și alte variante de Cota 2 disponibile pentru azi – 15 septembrie 2025
Etapa a patra din cadrul campionatului Turciei propune duelul dintre Adana Demirspor vs Galatasaray, acesta fiind programat să se joace sâmbătă seara, de la ora 21:45, urmând să se dispute pe „Yeni Adana Stadyumu”.
Pariu în cota 2 la Adana Demirspor vs Galatasaray
Așa cum v-am obișnuit, încercăm să găsim în fiecare zi cele mai bune ponturi pariuri, iar la Adana Demirspor vs Galatasaray am dat de un Super Pariu în cota 2 care are șanse foarte bune de reușită. În continuarea acestui material găsiți analiza duelului, dar și recomandarea noastră.
Cote pariuri Adana Demirspor vs Galatasaray
Așa cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat, chiar și când joacă în deplasare, Galatasaray pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind net superioară adversarei sale din toate punctele de vedere. Superbet îi atribuie acesteia o cotă de 1.45 la victorie, în timp ce un succes al celor de la Adana Demirspor ne poate multiplica miza de șase ori.
Campioana Turciei a început modest în acest sezon
Galatasaray este fără dubii una dintre cele mai mari echipe din Turcia, dacă nu chiar cea mai mare, cel puțin dacă ne raportăm la palmaresul acesteia. Vorbim de campioana ultimelor două sezoane, care și în această stagiune are mari pretenții la titlu, urmând să poarte o luptă aprigă cu rivala Fenerbahce.
Oaspeții acestei înfruntări au început cum nu se putea mai rău în actuala stagiune, în primul meci fiind „demolată” de Beșiktaș, pierzând cu un neverosimil 0-5 în Supercupa Turciei. Au urmat apoi două victorii în campionat, impunându-se cu Hatayspor și Konyaspor, de fiecare dată cu 2-1. În cele din urmă, a disputat dubla cu Young Boys din play-off-ul Champions League, în care a dezamăgit, pierzând cu 2-4 la general.
De partea cealaltă, Adana Demirspor, echipă care nu se poate compara cu adversara sa din punct de vedere al valorii, a disputat trei partide în actuala ediție de campionat, în care nu a obținut decât un singur punct. A pierdut la scor minim în fieful lui Fenerbahce și cu 1-2 în disputa de pe teren propriu cu Rizespor, pentru ca în cele din urmă să termine la egalitate cu Kasimpașa, scor 2-2.
ECHIPA PROBABILĂ ADANA: Donmezer – Manev, Guler, Gravillon, Burak – Balat, Maestro – Aymbetov, Sari, Alioui – Barasi
ECHIPA PROBABILĂ GALATASARAY: Muslera – Jelert, Nelsson, Ayhan, Kohn – Torreira, Sara – Yilmaz, Mertens, Akturkoglu; -Icardi
Ce pariem la Adana Demirspor vs Galatasaray?
Galatasaray trebuie să dea replica după eliminarea din Champions League, așa că ne așteptăm să dea tot ce are mai bun în deplasarea de la Adana Demirspor. Are mult mai multă calitate în lot, iar bazându-ne pe valoarea pe care o are în ofensivă, ne așteptăm să asedieze poarta adversă, de aceea vom alege Super Pariul de mai jos, care include două variante. Așadar, cu două reușite ale campioanei Turciei, dar și cu minim șase cornere obținute de aceasta, ne asigurăm dublarea investiției.
- 1. Un gol pe Bernabeu îți dublează banii! Cotă 2.00 în loc de 1.01 la Real Madrid vs Marseille
- 2. Biletul zilei din fotbal 15.09.2025 – Doi marcatori pentru un câștig de 800 RON!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 14.09.2025 – Încercăm o cotă bombă de 111!
- 4. Biletul zilei azi la Betano 15 septembrie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 4.42!
- 5. Biletul Săptămânal Cotă 100 – toată România dă lovitura cu acest bilet la Betano! 💰
- 6. Petrolul Ploiești vs Dinamo, Ponturi Pariuri Superliga, 15 septembrie 2025
- 7. Biletul zilei azi din fotbal la Betfair: Value Bet la un meci din Premier League, 14 septembrie 2025
- 8. Hermannstadt – Unirea Slobozia – Ponturi Pariuri Superliga 15.09.2025
- 9. Como – Genoa, Ponturi pariuri Serie A, 15 septembrie 2025
- 10. Superbet oferă 100% bonus cu rulaj 1x până la 500 RON
URMĂREȘTE-NE PE