
Au mai rămas doar 8 echipe în cea mai tare competiție de fotbal a verii, iar Supercalculatorul Opta a prezis favoritele la câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor, chiar înainte de startul sferturilor de finală. Nu mai puțin de 5 formații din Europa, 2 din America de Sud și una din Asia își dispută supremația în Statele Unite ale Americii.
Turneul a fost unul surprinzător, iar optimile de finală au adus două mari surprize. Echipa lui Cristi Chivu – Inter Milano – a fost eliminată de brazilienii de la Fluminense, iar Manchester City a pierdut cu 3-4 în fața celor de la Al Hilal. Echipa lui Inzaghi reprezintă în continuare campionatul Arabiei Saudite și vom vedea pe ce loc se clasează în predicția cu favoritele la câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor.
Cine sunt favoritele la câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor conform Opta?
La o primă vedere, poate părea surprinzător că Chelsea se clasează pe locul 1 printre favoritele la câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor, în detrimentul celor de la PSG sau Real Madrid. Totuși, această clasare vine în urma tabloului – care este unul foarte favorabil pentru echipa de pe Stamford Bridge.
Gruparea londoneză va evolua în sferturile de finală cu Palmeiras, din Brazilia. În cazul în care se califică în semifinalele competiției, trupa lui Enzo Maresca le va întâlni fie pe Al Hilal (Arabia Saudită), fie pe Fluminense (Brazilia).

Ceilalți 4 granzi din Europa au fost distribuiți pe partea cealaltă de tablou, astfel că doar una dintre PSG, Real Madrid, Bayern Munchen sau Borussia Dortmund pot evolua în ultimul act al competiției. Există însă și o certitudine, bătrânul continent va avea o reprezentantă în finala din SUA.
Pe locul secund al favoritelor la câștigarea trofeului se clasează PSG – cu 24.9% șanse. Podiumul este completat de Real Madrid – cu 16.9%. Înainte de startul turneului, madirlenii se clasau pe prima poziție printre favoritele la câștigarea Campionatului Mondial al Cluburilor, conform cotelor la pariuri.
Înainte de optimile de finală, Chelsea era cotată de către supercalculatorul Opta cu 21.2% șanse de a câștiga trofeul. Acum, șansele au crescut astfel pentru londonezi:
- 📈 74.8% – calificarea în semifinale
- 📈 57.9% – prezența în finală
- 📈 26.8% – câștigarea trofeului
În ceea ce o privește pe Al Hilal, ei bine gurparea din Arabia Saudită este cotată cel mai bine dintre echipele din afara Europei. Fluminense, singurul club din sferturile CM al Cluburilor ce nu se regăsește în top 100 al echipelor de pe mapamond (158 în prezent), are o șansă de doar 1.5% de a câștiga trofeul!
Conform predicțiilor Opta, o semifinală Chelsea vs Al Hilal este așteptată, iar pe partea cealaltă de tablou, există o posibilitate ridicată pentru un super duel PSG vs Real Madrid.
Cum arată cotele la pariuri înainte de sferturi?
În ofertele casleor de pariuri online din România, lucrurile stau complet diferit. Chelsea spre exemplu este cotată cu a 3-a șansă la câștigarea trofeului, având o cotă la pariuri de 5.50. PSG este favorita numărul 1, fiind urmată de Real Madrid.
Cei care vor să plaseze ponturi pariuri pe favoritele la câștigarea CampionatuluI Mondial al Cluburilor la Betano nu o regăsesc pe Fluminense pe ultimul loc al favoritelor, ci pe Borussia Dortmund!
- 🇫🇷 PSG – cota 3.25
- 🇪🇸 Real Madrid – cota 4.00
- 🏴 Chelsea – cota 5.50
- 🇩🇪 Bayern Munchen – cota 6.00
- 🇸🇦 Al Hilal – cota 15.00
- 🇧🇷 Palmeiras – cota 15.00
- 🇧🇷 Fluminense – cota 18.00
- 🇩🇪 Borussia Dortmund – cota 22.00
- 1. Biletul Zilei din play-off-ul Europa League 21.08.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 13
- 2. Biletul Zilei din cupele europene 19-21 august 2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 74
- 3. Aberdeen vs FCSB, Ponturi Pariuri Play-Off Europa League, 21.08.2025
- 4. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 21.08.2025 – Cotă 101 din 12 selecții!
- 5. Biletul zilei azi din Europa League 21 august 2025 – Plasăm 3 Bet Buildere pentru un câștig de 1000 RON!
- 6. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 21.08.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 5
- 7. Biletul zilei din fotbal astăzi 20 august 2025 – Jucăm 3 ponturi din play-off-ul UCL
- 8. Biletul zilei din cupele europene 21 august 2025 – Superpariurile ne aduc o cotă de 104!
- 9. Biletul zilei din play-off-ul Conference League 20.08.2025 – Golurile ne aduc o cotă de 6.19!
- 10. Bașakșehir vs Craiova, Ponturi Pariuri Play-off Conference League, 21.08.2025
URMĂREȘTE-NE PE