
Ziua de 14 februarie programează cel mai tare meci al etapei cu numărul 25 din Serie A. Liderul Inter Milan va primi pe San Siro vizita rivalei Juventus, într-o partidă programată să se joace seara, de la ora 21:45. Acest meci se va găsi cu siguranță pe multe bilete la pariuri, iar dacă ești genul care pariază în cote mari, atunci trebuie să vezi ce pariuri speciale Inter Milan vs Juventus am găsit noi.
Pariuri speciale Inter Milan vs Juventus, pe 14 februarie 2026

Peste 9,5 cornere, peste 3,5 cartonașe și peste 8,5 șuturi pe poartă @ 6.50
Inter Milan are un parcurs de-a dreptul impresionant în această ediție de campionat. Este lider autoritar în Serie A, cu 58 de puncte, fiind la cinci lungimi de locul secund, ocupat de rivala AC Milan. De partea cealaltă, Juventus nu mai speră la titlu, însă este angrenată într-o cursă foarte strânsă pentru locurile de Champions League.
Într-un astfel de meci, în care miza este uriașă, ne așteptăm ca cele două formații să joace la capacitate maximă. În tur am avut parte de un adevărat festival de goluri, șapte la număr, torinezii reușind să câștige cu 4 la 3 pe teren propriu. Avem multe motive să credem că și de această dată vom asista la un meci pe cinste, de aceea vom paria în consecință. La Betano am găsit o opțiune care include pariuri pe cornere, cartonașe și șuturi pe poartă, la o cotă excelentă de 6.50.
Victoria trupei lui Cristi Chivu ne poate tripla investiția

Inter câștigă și peste 1,5 goluri @ 2.92
Meciul dintre Inter Milan și Juventus este fără doar și poate unul dintre cele mai tari de astăzi. Conform cotelor oferite de casele de pariuri, echipa pregătită de Cristi Chivu este favorită la victorie, ceea ce era de așteptat. Este mai valoroasă, traversează o formă mult mai bună, iar de asemenea, beneficiază și de avantajul propriului teren.
Gruparea milaneză vine după cinci victorii consecutive, învingând pe rând Pisa, Borussia Dortmund, Cremonese, Torino și Sassuolo. În partidele cu acestea a marcat nu mai puțin de 17 goluri, ajungând la 80 de reușite în toate competițiile. Noi credem că Inter va obține cele trei puncte în acest duel, însă, bazându-ne și pe forța sa ofensivă, ne așteptăm să puncteze și de minim două ori. Am găsit la Superbet un pronostic care acoperă această predicție, ce ne poate tripla investiția. Așadar, pentru o victorie a milanezilor cu minim două goluri marcate avem o cotă mărită la 2.92, pe care o recomandăm cu încredere.
URMĂREȘTE-NE PE
