
Miercuri seara, cu începere la ora 22:00, se va disputa prima semifinală din cadrul acestei ediții de Nations League. În această confruntare le vom avea ca protagoniste pe Germania și Portugalia, două dintre marile naționale ale planetei, acestea urmând să se înfrunte pe „Allianz Arena” din Munchen.
Un astfel de duel merită atenție specială, de aceea ne-am încercat norocul cu câteva pariuri speciale Germania vs Portugalia. Noi am extras trei variante tari de la unii dintre cei mai importanți operatori online de pe piață, în cote excelente.

Primul pariu fără risc până la 500 RON
Pariuri Speciale Germania vs Portugalia
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, reprezentativa Germaniei pornește cu prima șansă în confruntarea cu Portugalia. Într-adevăr, este o națională mai solidă, cu realizări ceva mai mari în ultimul timp, aceasta beneficiind de asemenea și de avantajul propriului teren. Totuși, lusitanii au în lot multă calitate, în special în compartimentul ofensiv, așa că ne așteptăm să pună probleme. Rămâne de văzut cine se va impune, însă noi credem că vom avea parte de spectacol. Așadar, am găsit un pariu gata-făcut la Betano, la o cotă excelentă de 4.60, care include mai multe variante: goluri, cornere și șuturi pe poartă. Credem că are șanse foarte bune de reușită, acest meci având toate premisele să fie unul în care se va ataca în valuri și se vor crea multe faze de poartă.

Peste 2,5 goluri & peste 9,5 cornere & peste 9,5 șuturi pe poartă @ 4.60
Iese Bruno Fernandes la rampă pentru Portugalia?
Germania este o națională care nu se bazează pe individualități, fiind mult mai echipă decât Portugalia, așa că este greu de spus cine va ieși la rampă. Ei bine, deși are foarte multă calitate în lot, în cazul Portugaliei este ceva mai simplu, iar în general, privirile sunt ațintite către Ronaldo și Bruno Fernandes, liderii naționalei. Noi am pus ochii pe un pariu foarte interesant de la Unibet, ce îl vizează pe jucătorul lui Manchester United. Acesta iese deseori la rampă pentru reprezentativa portugheză, fie prin goluri, fie prin pase de gol. Ne așteptăm să aibă un cuvânt de spus și în confruntarea din Germania, așa că mergem cu încredere pe mâna sa, la o cotă excelentă de 3.50 oferită de agenția de pariuri online Unibet.

Bruno Fernandes marchează sau oferă un assist @ 3.50
Cristiano Ronaldo caută să își îmbunătățească cifrele
Nu aveam cum să nu vorbim și despre Cristiano Ronaldo. Ajuns la 40 de ani, super-starul portughez încă are foame de recorduri, căutând să își îmbunătățească cifrele de la meci la meci. Acesta a marcat 43 de goluri în acest sezon, șase dintre acestea venind în Nations League. Nu este exclus să înscrie și în poarta Germaniei, așa cum a făcut-o în ultimul meci direct, însă noi am mizat pe faptul că va expedia minim două șuturi pe spațiul porții. În același timp, ne așteptăm ca Portugalia să marcheze minim o dată și să obțină cel puțin patru cornere, având resursele necesare pentru a amenința serios defensiva germană. La Superbet am găsit un pariu excelent, la o cotă fantastică de 6.70, care are șanse bune de reușită.

Ronaldo peste 1,5 șuturi pe poartă & Portugalia peste 0,5 goluri & Portugalia peste 3,5 cornere @ 6.70
Într-o astfel de partidă este destul de greu de anticipat cine se va impune, fiind și motivul pentru care nu am ales pariuri bazate pe rezultatul final. În cazul în care cele trei pariuri speciale Germania vs Portugalia îți par prea riscante, nu este nevoie să le joci neapărat în această formă. Te poți inspira din acestea sau poți accesa celelalte articole, deoarece tipsterii au propus tot felul de pronosticuri pentru astăzi.
URMĂREȘTE-NE PE