
Joi seara, de la ora 21:30, FCSB va primi vizita campioanei din Kosovo, Drita, într-un meci ce contează pentru prima manșă din turul al treilea al preliminariilor Europa League. „Roș-albaștrii” vor încerca să dea replica după eliminarea rușinoasă din Champions League, căutând în același timp să încheie o serie de patru înfrângeri consecutive.
Acest meci este cu siguranță pe radarul pariorilor din România, de aceea am decis să ne încercăm norocul cu câteva pariuri speciale FCSB vs Drita. Avem trei variante extrem de interesante, toate în cote atractive, ce ne pot aduce profit frumos.
Pariuri Speciale FCSB vs Drita în preliminariile Europa League
Campioana României nu se regăsește, fiind într-o formă foarte slabă, având în vedere faptul că vine după patru înfrângeri consecutive. Aceasta a pierdut de două ori cu Shkendija în turul al doilea al preliminariilor Champions League, fiind învinsă și de Farul Constanța și Dinamo București în campionat. „Roș-albaștrii” au mare nevoie de un succes, în special pentru moral, iar Drita pare adversarul perfect. Echipa noastră este mare favorită la victorie, însă forma pe care o traversează ne face să evităm să mergem pe mâna acesteia. Totuși, credem că putem avea parte de un duel spectaculos, de aceea am pariat în consecință. La Betano am găsit o cotă mărită ce acoperă pariuri pe goluri, cornere și cartonașe, iar prin intermediul acesteia ne putem multiplica investiția de șapte ori.
Bîrligea caută primul gol al sezonului
Daniel Bîrligea a fost unul dintre cei mai importanți oameni în parcursul fantastic al FCSB-ului în sezonul precedent. Acesta a început însă sezonul cu o accidentare, care l-a ținut departe de teren pentru primele șapte jocuri. A fost integralist în returul cu Shkendija, în timp ce în derby-ul cu Dinamo a evoluat 61 de minute. Încă nu a reușit să înscrie, însă are o ocazie foarte bună să o facă în această seară. În cazul în care mizezi pe faptul că va deschide scorul, vei putea beneficia de o cotă excelentă de 6.00 la Unibet, ce merită încercată cu o miză modică.
Superbet oferă o cotă foarte bună pentru un pariu pe Cisotti
Un alt om extrem de important în angrenajul campioanei României este Juri Cisotti. Italianul a fost utilizat pe mai multe poziții în această stagiune, fiind un jucător foarte versatil în ofensiva celor de la FCSB. Acesta se arată de multe ori la finalizare, fiind de asemenea și un bun servant. Noi credem că are toate șansele să își pună amprenta pe partida cu Drita, așa că mizăm pe faptul că va marca sau va oferi un assist. Pentru acest pronostic avem o cotă excelentă de 2.25 la Superbet, care are șanse bune de reușită.
Pe lângă articolul cu pariuri speciale FCSB vs Drita, noi am pregătit multe alte materiale interesante. Accesează acum site-ul XBets.ro și află toate informațiile cu privire la partidele echipelor românești în cupele europene. De asemenea, găsești și ponturi pariuri și variante de bilete din care cu siguranță te-ai putea inspira.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Unibet, 8 august 2025. Câștig de 687 de lei
- 2. Cota 2 din fotbal 8 august 2025 – Pariem simplu în Turcia și România
- 3. Biletul Etapei a 5-a Superliga – 5.000 lei și un FREEBET de 26 lei la Superbet
- 4. Biletul Zilei din Super Pariuri 08.08.2025 – Pariem pe favorite, într-o cotă de 5
- 5. Biletul Etapei a 2-a Liga 2 – Mizăm pe o cotă de 9 formată din 4 meciuri
- 6. Metaloglobus vs Dinamo, Ponturi Pariuri Superliga, 8 august 2025
- 7. Bilet pariu șansă Superbet din fotbal 7 august 2025 – Cotă 120 din 11 evenimente!
- 8. Biletul zilei din fotbal la Betano în cota 4.65, 07 august 2025. CFR și FCSB își joacă șansele în Europa League
- 9. CSA Steaua vs Concordia Chiajna, Ponturi Pariuri Liga 2, 08.08.2025
- 10. Biletul Zilei din preliminariile Europa League 07.08.2025 – Pariem simplu, pe o cotă de 10
URMĂREȘTE-NE PE