
Cea de-a 69-a ediție a Galei Balonul de Aur va avea loc pe 22 septembrie la Paris. Evenimentul va fi găzduit de Teatrul Chatelet și va aduna sub același acoperiș spuma fotbalului din întreaga lume. Prin prisma ultimelor rezultate, interesul este unul extraordinar. Nominalizările oficiale pentru cele 12 categorii vor fi anunțate la începutul lunii august.
Favoriți și cote pariuri Balonul de Aur 2025
Casele de pariuri online urmăresc cu atenție acest eveniment. Momentan, agențiile din România afișează cote doar pentru Balonul de Aur la masculin. Pentru că în acest an nu se desfășoară competiții de anvergură, un rol important în stabilirea câștigătorului îl va avea finala Champions League care se va disputa între Inter Milano și Paris Saint Germain. Cu o evoluție care să influențeze stabilirea câștigătoarei, Ousmane Dembele (PSG) sau Lautaro Martinez (Inter) pot să șteargă din impresia extraordinară lăsată de Lamine Yamal (Barcelona) în meciurile cu Inter (semifinalele Champions League) și cu Real Madrid (în finala Copa del Rey și finala campionatului).
Cote la pariuri pentru Balonul de Aur 2025 oferite de Superbet sunt următoarele:
- Lamine Yamal (Barcelona) – cota 2.75
- Ousmane Dembele (PSG) – cota 3.00
- Raphini (Barcelona) – cota 10.00
- Mohamed Salah (Liverpool) – cota 10.00
- Lautaro Martinez (Inter) – cota 12.00
- Khvicha Kvaratskhelia (PSG) – cota 20.00.
- Pedri Gonzalez (Barcelona) – cota 20.00.
Cel mai probabil, dacă Barcelona s-ar fi calificat în finala Champions League, Lamine Yamal ar fi fost ales Balonul de Aur la doar 18 ani și 2 luni. În condițiile în care finala de pe Allianz Arena se va disputa între Inter și PSG, Ousmane Dembele, atacantul francezilor, devine ușor favorit în această competiție. Cu un meci de excepție, Lautaro Martinez i-ar putea convinge pe jurații France Football că este cel mai bun.
La doar 18 ani, Lamine Yamal este fotbalistul momentului
Promovat la prima echipă de Xavi Hernandez, tânărul jucător cu origini marocane nu a lăsat să-i scape șansa de a arăta că poate fi un fotbalist de top. La 18 ani neîmpliniți el a doborât numeroase recorduri. Vârful Barcelonei are în palmares două titluri de campion în LaLiga (2023 și 2025), Cupa Regelui (2025), Supercupa Spaniei (2025) și titlul de campion european cu Spania (2024). El este singurul fotbalist minor cu 5 trofee în palmares, cel mai tânăr jucător titular într-o finală dintr-o competiție majoră, cel mai tânăr fotbalist care a contribuit la un gol într-o finală majoră (pasă de gol pentru Nico Williams), cel mai tânăr marcator în istoria unui turneu final european.

În competiția pentru Balonul de Aur 2024, Lamine Yamal s-a clasat al 8-lea, dar a câștigat Trofeul Kopa (cel mai bun tânăr fotbalist). În sezonul 2024/2025 tânărul fotbalist a explodat cu adevărat. Deși este abia al 3-lea marcator al Barcelonei, putem spune fără să greșim că este jucătorul determinat al echipei. El a disputat 54 de meciuri în care a marcat 18 goluri și a oferit 25 de pase decisive. Dincolo de aceste cifre, în multe meciuri el a fost cel care a dat startul revenirii Barcelonei. Doar în LaLiga a reușit peste 100 de driblinguri. În meciurile cu Inter și Real Madrid el a fost pur și simplu de neoprit.
Dembele s-a regăsit la Paris
După cote pariuri Balonul de Aur 2025, Dembele are a doua șansă la câștigarea trofeului. Avantajul său este că are de disputat finala Champions League, în care poate impresiona. După mai multe sezoane la Barcelona în care nu a confirmat talentul și încrederea acordată, Dembele a reușit un sezon excelent în cel de-al doilea an pe Parc des Princes.

Atacantul francez a apărut în 47 de meciuri pentru PSG, a înscris de 33 de ori și a oferit 13 pase decisive. Cele mai importante goluri din acest sezon au fost înscrise pe Anfield și Emirates. La fel de importante au fost și cele 3 goluri marcate la Stuttgart în ultimul meci din Grupă. Cele 3 puncte i-au calificat în extremis pe parizieni în faza eliminatorie.
Lamine Yamal vs Ousmane Dembele în lupta pentru Balonul de Aur
Se pare că lupta pentru Balonul de Aur se va duce între acești doi fotbaliști de excepție. Ei au multe lucruri în comun: sunt tehnici, au o viteză foarte bună, o viziune excelentă a jocului și excelează la acțiuni individuale. Dacă Dembele a contribuit la mai multe goluri (46 față de 43 ale spaniolului), Yamal este mult mai implicat în jocul colectiv și stă mai bine din punct de vedere al efortului general și al contribuției defensive.
Statistici | Lamine Yamal | Ousmane Dembele |
Meciuri jucate | 54 | 47 |
Minute jucate | 4.463 | 3.110 |
Goluri marcate | 18 | 33 |
Pase de gol | 25 | 13 |
Pase complete | 1350 | 939 |
Driblinguri reușite | 193 | 48 |
Tackling-uri | 51 | 14 |
Intercepții | 16 | 7 |
Cartonașe galbene | 3 | 2 |
Cartonașe roșii | – | 1 |
Cum se desemnează câștigătorul Balonului de Aur
Balonul de Aur recompensează cel mai bun fotbalist și cea mai bună fotbalistă din lume pe parcursul unui sezon (din august până în august). Criteriile care stau la baza nominalizărilor sunt următoarele:
- Performanțe individuale, caracter decisiv și impresionant
- Performanțe și realizări în echipă
- Clasă și Fair-play.
Gala de decernare a Balonului de Aur este organizată de FIFA și Groupe Amaury, proprietarul revistei France Football, cea care a instituit acest trofeu. Pentru desemnarea câștigătorului se iau în considerare performanțele obținute în competițiile interne, dar și cele din competițiile internaționale intercluburi sau inter-țări.
La începutul lunii august, o comisie formată din jurnaliști France Football, cei mai buni jurați de la ediția precedentă la masculin și feminin și Ambasadorii UEFA pentru trofeele masculin și feminin vor stabili cei 30 de nominalizați. Aceștia sunt selectați din primii 100 de fotbaliști și primele 50 de fotbaliste din ultimul clasament FIFA.
Juriul pentru desemnarea Balonului de Aur este format din câte un jurnalist specializat din fiecare țară afiliată FIFA. Fiecare jurat selectează 10 fotbaliști care vor primi 15, 12, 10, 8, 7, 5, 4, 3, 2 și , respectiv, un punct. Jucătorul care va acumula cele mai multe puncte va fi desemnat Balonul de Aur. Redactorul șef al Revistei France Football va soluționa orice diferend legat de vot.
Alte premii care se acordă la Gala Ballon d’Or
De-a lungul celor 68 de ediții anterioare, numărul de premii acordate a crescut. La ediția trecută s-au acordat 9 trofee:
- Balonul de Aur masculin
- Balonul de Aur feminin
- Trofeul Kopa – pentru cel mai bun tânăr fotbalist
- Trofeul Yashin – pentru cel mai bun portar
- Trofeul Gerd Muller – pentru golgheterul anului
- Trofeul Johan Cruyff – pentru cel mai bun antrenor
- Clubul anului – masculin
- Clubul anului – feminin
- Trofeul Socrates – pentru implicare socială.
Începând cu acest an se vor acorda premii pentru alte 4 categorii:
- Cea mai bună tânără fotbalistă
- Cea mai bună portăriță
- Golghetera anului
- Cea mai bună antrenoare.
Competiția pentru Balonul de Aur 2025 se anunță una foarte interesantă și, de ce nu, imprevizibilă. Procesul de desemnare a celor mai buni fotbaliști este unul mai complex decât pare la prima vedere. Spre exemplu, prin prisma performanțelor fotbalistice, Vinicius Jr. părea să nu aibă rival. Trofeul a ajuns însă la mijlocașul Rodri, considerat de mulți decisiv în victoria Spaniei la EURO, dar și în performanțele obținute de Manchester City.
Cu Lamal și Dembele mari favoriți, să nu uităm valul de aprecieri la adresa lui Pedri, tânărul mijlocaș al Barcelonei. Atât jurnaliștii sportivi, cât și antrenorii echipelor de top ale Europei s-au arătat încântați de talentul și travaliul său de la mijlocul terenului, dar mai ales de viziunea în joc. El este considerat fotbalistul cu cele mai multe pase care „sparg” defensivele adverse. Mizează pe victoria acestuia și vei primi cota 25.00 la Winbet!
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 23 mai 2025 – Mizăm pe o cotă de 121
- 2. Biletul zilei din fotbal 23.05.2025 – Jucăm simplu pentru o cotă de 3.24 la Maxbet
- 3. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 23 mai 2025
- 4. Cote pariuri alegeri Primăria Capitalei 2025: Cine va fi noul primar în București?
- 5. Gheata de Aur 2025: Cine este favorit conform cotelor la pariuri?
- 6. Biletul Etapei 38 din Serie A – Miza este uriașă în ultima rundă
- 7. Biletul Etapei 38 din La Liga – Ne bazăm pe o cotă de 5
- 8. Como vs Inter Milan, 23 mai 2025, Ponturi Pariuri Serie A
- 9. CFR Cluj – FCSB – Cote și Ponturi Pariuri Play-Off Superliga 23.05.2025
- 10. Napoli vs Cagliari, 23 mai 2025, Ponturi Pariuri Serie A
URMĂREȘTE-NE PE