
Anul 2026 este unul plin de evenimente sportive, pe plan global. De la Jocurile Olimpice de Iarnă din Italia, până la Campionatul Mondial găzduit în premieră de 3 țări, fanii sportului se vor bucura de un an plin de competiții. România va găzdui și ea câteva competiții internaționale, competiții care se vor regăsi în acest calendar sportiv 2026.
Să nu uităm că în 2026 se împlinesc 50 de ani de la evoluția perfectă a Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. Românca a obținut atunci prima notă de 10 din istoria gimnasticii și nu mai puțin de 7 note de 10, în total. Cu această ocazie, municipiul Onești, de unde este originară Nadia Comăneci, a obținut titlul de „Oraș European al Sportului 2026”. De asemenea, pe 29 mai va avea loc gala dedicată Nadiei Comăneci.
În ultimii ani, gimnastica românească începe să revină, încet-încet, acolo unde i-a fost locul cândva. În acest an vor fi câteva competiții de gimnastică, pe care le puteți consulta în acest calendar sportiv 2026. În urma acestora, sperăm ca gimnaștii români să urce pe podium de cât mai multe ori.
Evenimente sportive atractive în 2026
Ianuarie
- 21 decembrie 2025 – 18 ianuarie 2026: Cupa Africii (Maroc)
- 3-17 ianuarie: Raliul Dakar (Arabia Saudită)
- 4-10 ianuarie: Campionatul Mondial de hochei pe gheață pentru juniori, Divizia II A (România)
- 7-11 ianuarie: Cupa Mondială tenis de masă (Qatar)
- 10-25 ianuarie: Campionatul European de polo (Serbia)
- 13-18 ianuarie: Campionatul European de patinaj artistic (Marea Britanie)
- 15 ianuarie – 1 februarie: Campionatul European de handbal masculin (Danemarca, Suedia, Norvegia)
- 18 ianuarie – 1 februarie: Australian Open (tenis, Australia)
- 21 ianuarie – 7 februarie: Campionatul European de fotbal în sală (Armenia, Letonia și Lituania)
- 31 ianuarie – 7 februarie: WTA Transylvania Open (tenis feminin, România)

Februarie
- 5 februarie – 7 martie: Turneul celor 6 Națiuni (rugby)
- 6-22 februarie: Jocurile Olimpice de Iarnă (Italia)
- 8 februarie: Super Bowl (fotbal american, SUA)
- 15 februarie: NBA All-Star Game (baschet, SUA)
- 19-22 februarie: Cupa Mondială de gimnastică artistică (Germania)
- 19 februarie – 1 martie: Singapore Smash (tenis de masă, Singapore)
Martie
- 1 martie – 22 noiembrie: Campionatul Mondial de MotoGP
- 6-15 martie: Jocurile Paralimpice de Iarnă (Italia)
- 8 martie – 6 decembrie: Campionatul Mondial de Formula 1
- 10-15 martie: Cupa Mondială de tenis de masă (China)
- 20-22 martie: Campionatele mondiale de atletism în sală (Polonia)
- 24-29 martie: Campionatul Mondial de patinaj artistic (Cehia)
- 26&31 martie: Play-off Campionatul Mondial 2026 (fotbal)
- 28 martie – 5 aprilie: Campionatul Mondial de curling masculin (SUA)
- 30 martie – 5 aprilie: Țiriac Open (ATP tenis, România)
Aprilie
- 1-30 aprilie: Campionatul European de haltere (Georgia)
- 7-12 aprilie: Cupa Mondială de tir cu arcul (Mexic)
- 16-19 aprilie: Campionatul European de judo (Georgia)
- 18 aprilie – 4 mai: Campionatul Mondial de snooker (Marea Britanie)
- 28 aprilie – 10 mai: Campionatul Mondial de tenis de masă pe echipe (Marea Britanie)
Mai
- 3 mai: Finala CEV Champions League (volei feminin)
- 15-31 mai: Campionatul Mondial de hochei pe gheață (Elveția)
- 17 mai: Finala CEV Champions League (volei masculin)
- 20 mai: Finala Europa League (Istanbul, Turcia)
- 22/23/24 mai: Finala feminină Champions League (fotbal, Oslo, Norvegia)
- 24 mai: Finala Euroliga (baschet, Grecia)
- 24 mai – 7 iunie: Roland Garros (tenis, Franța)
- 27 mai: Finala Conference League (Leipzig, Germania)
- 27-31 mai: Campionatele Europene de gimnastică ritmică (Bulgaria)
- 27 mai – 4 iunie: Campionatul European de minifotbal (Slovacia)
- 30 mai: Finala Champions League (Budapesta, Ungaria)

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Iunie
- 1-7 iunie: Campionatul Mondial de baschet 3×3 (Polonia)
- 4-21 iunie: Finala NBA (SUA)
- 7 iunie: Finala EHF Champions League handbal feminin (Ungaria)
- 10-14 iunie: Cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franța)
- 11 iunie – 19 iulie: Campionatul Mondial de fotbal (SUA, Canada, Mexic)
- 14 iunie: Finala EHF Champions League handbal masculin (Germania)
- 17-21 iunie: Campionatul European de tenis de masă sub 21 ani (România)
- 26-28 iunie: Cupa Mondială de gimnastică ritmică (etapă, România)
- 28 iunie – 11 iulie: Campionatul European U19 (Țara Galilor)
- 29 iunie – 12 iulie: Wimbledon (tenis, Marea Britanie)

Iulie
- 4-26 iulie: Turul Franței (ciclism, Franța)
- 8-19 iulie: Campionatul European de handbal masculin U20 (România)
- 13-19 iulie: WTA Iași Open (tenis feminin, România)
- 23 iulie – 2 august: Jocurile Commonwealth (multisport, Marea Britanie)
- 30 iulie – 2 august: Campionatul European de canotaj (Italia)
- 31 iulie – 16 august: Campionatul European de natație (Franța)
August
- 12 august: Supercupa Europei (fotbal, Austria)
- 14-30 august: Campionatul Mondial de hochei pe iarbă (Olanda)
- 21 august – 3 septembrie: Jocurile Mediteraneene (multisport, Italia)
- 22 august – 13 septembrie: La Vuelta (ciclism, Spania)
- 23-30 august: Campionatele Europene de canotaj (Olanda)
- 31 august – 13 septembrie: US Open (tenis, SUA)
Septembrie
- 4-13 septembrie: Campionatul Mondial de baschet feminin (Germania)
- 5-13 septembrie: Campionatul Mondial de lupte (Bahrain)
- 9-26 septembrie: Campionatul European de volei masculin (România, Italia, Finlanda, Bulgaria)
- 24 septembrie – 17 noiembrie: Nations League (fotbal, grupe, sferturi și play-offuri)
Octombrie
- 17-28 octombrie: Campionatele Mondiale de gimnastică artistică (Olanda)
- 27 octombrie – 8 noiembrie: Campionatele Mondiale de haltere (China)
- 31 octombrie – 13 noiembrie: Jocurile Olimpice de tineret (Senegal)

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Noiembrie
- 7-14 noiembrie: WTA Finals (tenis, Arabia Saudită)
- 15-22 noiembrie: ATP Finals (tenis, Italia)
- 19-21 noiembrie: Billie Jean King Cup (tenis, China)
- 24-29 noiembrie: Cupa Davis (tenis, Italia)
Decembrie
- 1-6 decembrie: Campionatele Mondiale de natație în bazin scurt China)
- 3-20 decembrie: Campionatul European de handbal feminin (România, Cehia, Polonia, Slovacia, Turcia)
Calendar sportiv 2026 – competiții organizate de România
Orașele din România vor găzdui 9 evenimente sportive importante la nivel internațional,. Anumite evenimente vor avea loc doar în România, iar altele vor fi organizate împreună cu alte țări. Mai multe vom detalia însă în cele ce urmează.
Campionatul Mondial de hochei pe gheață pentru juniori (divizia a doua, grupa A)
Primul eveniment sportiv internațional important al anului din țara noastră va fi găzduit în București, la Arena Berceni. Este vorba despre divizia secundă, grupa A, a Campionatului Mondial de juniori la hochei pe gheață.
Divizia secundă, grupa A, înseamnă, cu alte cuvinte, a patra ligă valorică. România este în grupă cu Spania, China, Marea Britanie, Croația și Coreea de Sud. Prima clasată din grupă va promova în Divizia I, grupa B, iar ultima clasată va retrograda în Divizia II, grupa B. Anul trecut România a fost la un pas de a promova în Divizia I, grupa B, încheind pe locul al doilea în Divizia secundă, grupa A.
Meciurile României:
- 4 ianuarie – 19:30: România – China
- 5 ianuarie – 19:30: România – Croația
- 7 ianuarie – 19:30: România – Spania
- 8 ianuarie – 19:30: Marea Britanie – România
- 10 ianuarie – 19:30: Coreea de Sud – România
WTA Transylvania Open
La sfârșitul lunii ianuarie, BT Arena din Cluj va fi gazda celui mai prestigios turneu feminin de tenis de 250 de puncte, după cum a fost votat în mai multe rânduri. Prima ediție a acestui turneu a fost disputată în 2021.
Româncele au ajuns în finala de simplu feminin în trei rânduri: 2021 (Simona Halep), 2023 (Gabriela Ruse) și 2024 (Ana Bogdan). Niciuna nu a reușit însă să se impună. Anul trecut, campioană a fost rusoaica Anastasia Potapova, favorita principală. La acel turneu de anul trecut, după meciul pierdut în primul tur, Simona Halep și-a anunțat retragerea din lumea tenisului.
ATP Țiriac Open (Romanian Open)
Un turneu din circuitul ATP cu o istorie bogată este Țiriac Open. Fondat în urmă cu 33 de ani, turneul va avea loc în acest an la Centrul Național de Tenis din București. Între 2017 și 2023, turneul a dispărut din circuit, însă a revenit în 2024. Câștigătorul de anul trecut a fost italianul Flavio Cobolli. Atunci, România a avut un singur reprezentant la simplu pe tabloul principal, Filip Jianu, care a pierdut în runda secundă.

100% Bonus până la 500 LEI
Campionatul European de tenis de masă sub 21 de ani
În perioada 17-21 iunie 2026 se va desfășura la Cluj Campionatul European de tenis de masă rezervat jucătorilor sub 21 de ani. Este a doua oară când Cluj găzduiește această competiție, după ediția din 2022.
Anul trecut, România a câștigat medalia de aur la dublu masculin (Darius Movileanu și Eduard Ionescu), respectiv dublu mixt (Darius Movileanu și Elena Zaharia). De asemenea, Elena Zaharia a cucerit medalia de aur la simplu feminin în 2019.
Cupa Mondială de gimnastică ritmică (etapă)
Multe evenimente sportive internaționale vor avea loc la Cluj în acest an, inclusiv o etapă de gimnastică ritmică. Între 26 și 28 iunie, BT Arena va găzdui una dintre etapele Cupei Mondiale.
De fapt, aceasta este una dintre cele doar două etape ale anului din cadrul World Challenge Cup. Cealaltă se desfășoară la Portimao, în Portugalia. Cluj a mai găzduit etape din World Challenge Cup și în 2024, respectiv 2025.
Campionatul European de handbal masculin sub 20 de ani
În 2026 România va găzdui două evenimente internaționale de handbal. Primul va avea loc în luna iulie, la Cluj. Este vorba despre Campionatul European de handbal masculin rezervat celor sub 20 de ani.
Este pentru a treia oară când România găzduiește acest campionat. Prima dată s-a întâmplat chiar la prima ediție, în 1996, iar a doua oară în 2008. Cea mai bună clasare a naționalei noastre este locul 6, obținut de trei ori.
WTA Iași Open
În perioada 13-19 iulie, la Iași va avea loc turneul feminin de tenis de 250 de puncte. În săptămâna premergătoare va avea loc un turneu challenger masculin, în aceeași locație: Baza Sportivă Ciric. Anul trecut campioană la simplu a fost Irina Begu.
Campionatul European de volei masculin
Între 9 și 26 septembrie, România va găzdui, împreună cu alte trei țări, Campionatul European de volei masculin. Este pentru a treia oară când România găzduiește această competiție, ultima dată întâmplându-se în 1963. Meciurile din România se vor disputa la Cluj, pe BT Arena, sală în care s-au jucat și meciuri de la Campionatul European de volei feminin din 2021.

În urmă cu doi ani, naționala masculină s-a calificat la Campionatul European, ajungând în sferturile de finală. Acum România va fi în grupă cu Franța, Germania, Letonia, Elveția și Turcia. Primele patru clasate se vor califica în optimile de finală.
Meciurile României:
- 9 septembrie – 20:00: România – Letonia
- 11 septembrie – 20:00: Elveția – România
- 12 septembrie – 20:00: România – Germania
- 14 septembrie – 20:00: România – Turcia
- 16 septembrie – 20:00: Franța – România
Campionatul European de handbal feminin
Ultimul eveniment major al anului găzduit de România, inclus în calendarul sportiv 2026, este Campionatul European de handbal feminin. România va organiza turneul final împreună cu alte patru țări. În țara noastră, partidele se vor disputa la Cluj și Oradea. Aceasta va fi a 16-a participare a naționalei feminine a României la Campionatul European.
Competiții de top la care va participa România în 2026
Naționala României, atât cea feminină, cât și cea masculină, va participa la numeroase turnee finale în 2026. La unele sporturi de echipă există așteptări mari de la „tricolori”. Poate nu neapărat la o medalie, dar la o clasare în top 8.
Campionatul European de polo (10-25 ianuarie)
- Țara gazdă: Serbia
- Clasare la precedenta ediție: locul 8 (2024)
- Număr de ediții la care România a participat: 26
- Ediții consecutive: 14
- Cel mai bun loc: 4 (1993, 2006)
- Cotă câștigare competiție: 1000.0

Primul pariu fără risc până la 500 RON
Campionatul European de handbal masculin (15 ianuarie – 1 februarie)
- Țări gazdă: Danemarca, Norvegia, Suedia
- Clasare la precedenta ediție: locul 22 (2024)
- Număr de ediții: 4
- Ediții consecutive: 2
- Cel mai bun loc: 9 (1996)
- Cotă câștigare competiție: 5000.0
Play-off Campionatul Mondial de fotbal (27 & 31 martie)
- Meci semifinală: Turcia – România
- Locație semifinală: Istanbul
- Meci potențial finală: Slovacia / Kosovo – România
- Locație finală: Bratislava / Pristina
- Participări la turneul final: 7
- Cel mai bun rezultat: sferturi de finală (1994)

România se califică în finala play-offului @ 3.65
Grupa de calificare la CE U-19 fotbal (25-31 martie)
- Adversari: Ucraina, Kazahstan, Irlanda de Nord
- Se califică: prima clasată
- Participări la turneul final: 3
- Cel mai bun rezultat: semifinale (2025)

Campionatul European de handbal masculin U-20 (8-19 iulie)
- Țara gazdă: România
- Clasare la precedenta ediție: locul 15 (2024)
- Ediții consecutive: 3
Campionatul European de volei masculin (9-26 septembrie)
- Țări gazdă: România, Finlanda, Italia, Bulgaria
- Clasare la precedenta ediție: locul 7 (2023)
- Număr de ediții: 18
- Ediții consecutive: 2
- Cel mai bun loc: 1 (1963)
Campionatul European de handbal feminin (3-20 decembrie)
- Țări gazdă: România, Cehia, Polonia, Slovacia, Turcia
- Clasare la precedenta ediție: locul 11 (2024)
- Număr de ediții: 15
- Ediții consecutive: 10
- Cel mai bun loc: 3 (2010)
Sigur, mai sunt și alte sporturi la care România va fi prezentă în 2026, precum tenisul de masă, gimnastica sau canotajul, competițiile fiind trecute în acest calendar sportiv 2026. De la aceste discipline avem, de altfel, cele mai mari așteptări privind obținerea unei medalii, atât în probele pe echipe, cât și în cele individuale.
Să nu uităm nici de minifotbal, unde România a disputat finala în 9 din cele 11 ediții ale Campionatului European. Din păcate, informațiile despre aceste competiții sunt încă limitate, mai ales acum, la început de an.
URMĂREȘTE-NE PE
