
Grupa K a preliminariilor Campionatului Mondial 2026 ne propune confruntarea dezechilibrată dintre Andorra vs Anglia, programată să se dispute sâmbătă, 7 iunie 2025, începând cu ora 19:00, pe „RCDE Stadium”. Duelul din cadrul rundei a treia va fi condus la centru de arbitrul croat Igor Pajac.
Andorra, fără gol marcat în duelurile directe cu Anglia!
Nu ne putem declara surprinși de începutul modest de calificări al naționalei pregătite de Koldo Álvarez, care nu s-a ales cu niciun punct din primele două meciuri jucate. Au început cu o partidă jucată chiar în fața propriilor fani, contra Letoniei, una în care se așteptau să obțină un rezultat pozitiv, însă balticii au reușit să fie mai concentrați și să câștige la limită, 0-1, la capătul unei întâlniri destul de anoste.
Pentru reprezentativa andorrană a urmat apoi o vizită la Tirana, acolo unde nu au reușit să își creeze nici măcar o situație de poartă. După primele 20 de minute de joc se vedeau conduși de către Albania, care a mai reușit până la final să înscrie o dată și să stabilească tabela de marcaj la 3-0.
Așadar, după primele runde consumate, putem spune că drumul lor către Campionatul Mondial din 2026 s-a oprit deja. Sunt pe ultima poziție și cel mai probabil aici vor și încheia, având în vedere că au pierdut în duelul cu contracandidata Letonia.
- Echipa probabilă: Alvarez; Borra, San Nicolas, Llovera, Olivera, M. Garcia; Rodrigo, Vales, Babot, Cervos; Fernandez
Cote pariuri Betano – Andorra vs Anglia
Așa cum era de așteptat, vicecampioana europeană en-titre pornește ca mare favorită, conform caselor de pariuri online, care îi acordă o cotă infimă, de 1.02. În acest caz, trebuie să apelăm la ponturi pariuri ce includ golurile pentru Andorra vs Anglia, unde linia de „peste 4.5 goluri” este cotată cu 2.12 de către Betano.
Misiune facilă pentru englezi!
Atmosfera este cu totul alta în tabăra engleză, care a început preliminariile pentru Campionatul Mondial cu dreptul, reușind să își treacă în cont maximul de puncte în primele două jocuri, însă acest lucru nu ne surprinde, având în vedere că erau văzuți ca mari favoriți în ambele dueluri disputate, cu Albania și Letonia.
Deși au controlat în totalitate înfruntarea cu Albania, având o posesie covârșitoare, de 74%, reprezentativa pregătită de Thomas Tuchel nu a izbutit să își creeze foarte multe ocazii de gol, însă totuși au reușit să transforme două în gol și să câștige cu 2-0.
Precedenta partidă le-a adus și cel de-al cincilea succes consecutiv, după ce au trecut fără probleme de către selecționata Letoniei. În comparație cu primul meci, numărul ocaziilor a crescut semnificativ, la 27, iar diferența de pe tabelă a fost și ea un pic mai mare, 3-0.
Așadar, s-au instalat deja pe prima poziție a clasamentului, pe care cel mai probabil o vor și termina, având în vedere că contracandidatele Serbia și Albania nu par a avea forța necesară să se lupte cu ei până la final. De-a lungul anilor s-au consumat 6 dueluri între Andorra vs Anglia, iar de fiecare dată câștig de cauză au avut englezii.
- Echipa probabilă: Pickford; Alexander-Arnold, Konsa, Colwill, Lewis-Skelly; Rice, Bellingham; Saka, Palmer, Gordon; Kane
Andorra vs Anglia – Ponturi pariuri Preliminarii Campionatul Mondial 2026
Datele problemei sunt destul de clare pentru această înfruntare dintre Andorra vs Anglia, iar în opinia noastră se pune doar problema scorului, nu a învingătoarei. Englezii sunt superiori din toate punctele de vedere și ne așteptăm ca acest lucru să se reflecte pe tabela de marcaj. Așadar, ca ponturi pariuri pentru această partidă, mizăm pe o victorie a oaspeților și cel puțin 4 goluri marcate în meci, la o cotă destul de interesantă.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Casa Pariurilor în cotă uriașă de 80. Câștig 1100 de lei, 13.05.2025
- 2. Bilet de weekend din fotbal 13.09.2025 – Țintim un câștig de 2500 RON!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet 12 septembrie 2025 – Cotă 127 din 14 selecții!
- 4. Biletul Zilei din Super Pariuri 13.09.2025 – Mizăm pe goluri, șuturi și cartonașe
- 5. Biletul Etapei a treia din Serie A 13.09.2025 – Golurile și favoritele ne aduc o cotă de 15
- 6. Biletul zilei din fotbal la Superbet 13.09.2025 – Superpariurile ne aduc profitul!
- 7. Biletul zilei din fotbal 13 septembrie 2025 – 3 marcatori pentru o cotă de 6.70!
- 8. Biletul Zilei Mr. Bit 13 septembrie 2025 – Meciuri interesante în Premier League, cota 4.58
- 9. Biletul Zilei pe marcatori din 13 septembrie 2025 – Patru jucători ne aduc o cotă de 20
- 10. Biletul zilei azi din pariuri speciale 13 septembrie 2025 – Șuturile și cornerele ne aduc o cotă de 4.96!
URMĂREȘTE-NE PE