
Pe 13 mai 1950, pe circuitul de la Silverstone a fost organizată prima cursă de Formula 1 din istorie, câștigată de pilotul italian Giuseppe Farina. Acesta a concurat într-un Alfa Romeo și a reușit timpul de 2:13:23.6, cu o viteză medie de 146,378 km/h. Același constructor a ocupat și celelalte două locuri de pe podium, prin piloții Luigi Faglioli (Italia) și respectiv Reg Parnell (Marea Britanie).
Anterior, au existat curse care au constituit fundația conceptului de Formula 1. În anul 1949, Federația Internațională de Automobilism a stabilit o serie de reguli care aveau să stea la baza curselor F1.
Astfel, la prima cursă oficială, peste 120.000 de spectatori i-au urmărit pe cei 21 de piloți prezenți la întrecere, pe vechiul aeroport Silverstone: 9 din Marea Britanie, 4 din Franța, 2 din Italia și câte unul din Belgia, Irlanda, Monaco, Argentina, Thailanda și Elveția.
Cu ocazia aniversării de 75 de ani de Formula 1, organizatorii circuitelor au postat pe website-ul oficial o serie de date mai puțin cunoscute despre cursa care a marcat startul competiției ce are astăzi atât de mulți fani în întreaga lume. De exemplu, printre participanții la prima cursă F1 din Campionatul Mondial s-au numărat un baron elvețian, un prinț thailandez și un cunoscut muzician de jazz.
Cursă de Formula 1 cu două nume
În mod oficial, la Silverstone s-a desfășurat Marele Premiu al Europei. A fost o premieră pentru o cursă cu un astfel de statut, pentru că anterior competițiile de automobilism cu această titulatură erau organizate în Italia sau Franța. Însă, fiind pe teritoriul britanic, evenimentul a fost prezentat și drept Marele Premiu al Marii Britanii.
Start întârziat pentru sezonul de Formula 1
În prezent, evenimentul de deschidere a sezonului se desfășoară în mod tradițional în martie. Anul acesta, etapa de start a fost reprezentată de Marele Premiu al Australiei, între 14 și 16 martie 2025. Atunci, în anul 1950, cursa a fost posibilă abia pe 13 mai. De-a lungul timpului, doar 7 curse de deschidere a sezonului Campionatului Mondial au avut loc mai târziu în cursul anului: în 1951 (27 mai), 1952 (18 mai), 1961 (14 mai), 1962 (20 mai), 1963 (26 mai), 1966 (22 mai) și 2020 (5 iulie).
Woodcote a fost primul viraj abordat de piloți
Un detaliu interesant este că, în perioada 1952 – 2011, Woodcote a fost ultima curbă de la Silverstone, dar pentru evenimentul inaugural al Campionatului Mondial acest viraj larg la dreapta a fost primul din cadrul circuitului de 4,6 km.
Istoria primei curse de Formula 1 a cuprins mai departe alte viraje: Copse, Maggots, Becketts, Chapel, Stowe, Club și Abbey. Mașinile au plecat de la start în formație 4-3-4, iar banda boxelor și grila de start erau situate între curbele Abbey și Woodcote.
Prezență deosebită la prima cursă F1

Cei mai prestigioși spectatori ai cursei din 13 mai 1950 au fost Alteța Sa Regală Regele George al VI-lea, Regina Elisabeta, Prințesa Margaret și invitații Lord și Lady Mountbatten. Premiera a rămas chiar un element de exclusivitate: este singura dată când un monarh a participat la o cursă auto britanică.
Printre cei 21 de piloți care au luat startul la întrecerea automobilistică s-au numărat Prințul Birabongse Bhanudej Bhanubandh, membru al familiei regale thailandeze, și Baronul Emmanuel „Toulo” de Graffenried, pilotul elvețian care câștigase ediția din 1949 a Marelui Premiu al Marii Britanii, în perioada premergătoare Campionatului Mondial. Prințul thailandez nu a ajuns la linia de final din cauza faptului că automobilul Maserati condus de acesta a rămas fără combustibil, iar baronul elvețian a abandonat din pricina unor probleme la motorul mașinii.
Un alt pilot care s-a remarcat prin statutul său a fost Johnny Claes, un cunoscut muzician de jazz. Acesta a avut de altfel o carieră mai amplă în muzică decât în Formula 1. Pilotul belgian, născut la Londra, a terminat cursa de la Silverstone pe locul 11.
Medie de vârstă mai ridicată față de cea din prezent

Un alt aspect interesant de semnalat este că la prima cursă a Campionatului Mondial de Formula 1, în urmă cu 75 de ani, vârsta medie a piloților a fost de 39 de ani. Se observă așadar un nivel mai ridicat, deci mai mult accent pe maturitate. În prezent, performanța în sport este asociată foarte mult cu tinerețea, iar la prima cursă F1 din 2025 s-a consemnat o medie de vârstă a piloților de 27 de ani.
Pasiunea pentru Formula 1, dincolo de competiție
La momentul actual, cursele de Formula 1 sunt transmise în direct la TV în o mulțime de țări, Campionatul Mondial devenind una dintre cele mai urmărite competiții sportive la nivel internațional. Pasiunea pentru cursele F1 se reflectă chiar și în modă și, desigur, pe alte nișe de divertisment.
Printre filmele care abordează acest subiect, putem menționa Rush: Rivalitate și adrenalină (2013), producție biografică ce prezintă rivalitatea dintre doi piloți de Formula 1, britanicul James Hunt și austriacul Niki Lauda, în timpul sezonului de curse auto din 1976.
În aceeași categorie se remarcă Ferrari (2023) și Senna (2010), ultimul inspirând și recentul serial cu același nume, lansat în 2024. Chiar în acest an, pe 27 iunie, se așteaptă lansarea filmului F1, cu Brad Pitt în rol principal. Astfel de producții nu se axează doar pe spiritul competițional, ci și pe curaj, echilibru, ambiție, acțiune strategică, muncă și tehnică. Piloții sunt singuri pe circuit, însă, de fapt, sunt sprijiniți de echipe de oameni talentați, care contribuie decisiv la rezultatele obținute la momentul de final.
De mai multe decenii, universul Formula 1 s-a extins și pe segmentul de jocuri video. Cele mai recente titluri de top sunt F1 24 și F1 Manager 2024, ambele create pentru PC-uri cu sistem de operare Windows și pentru console de jocuri PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Xbox Series X/S.
Domeniul F1 nu lipsește din zona online casino, unde de-a lungul timpului s-au lansat sloturi video precum Formula 1 (2023) de la Atlas-V sau F1 Racing (2018) de la Triple Profits Games. Cei dornici de experiențe de slots pe tema curselor auto pot alege și alte titluri casino așa cum sunt Galactic Racers Dream Drop (2023) de la Relax Gaming sau Rally 4 Riches (2020) de la Play’n Go.
În ansamblu, Formula 1 poate fi considerat nivelul de top al sporturilor cu motor, o combinație electrizantă de istorie, pasiune, viteză, performanță și strategie. F1 a evoluat din cursele de Grand Prix de la începutul secolului al XX-lea, transformându-se într-un spectacol global unde fiecare secundă este esențială. Figuri legendare precum Senna și Schumacher au modelat ADN-ul competiției, inspirând generații întregi de piloți și fani.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 16.05.2025 – Cotă 203 și un câștig potențial 13.000 RON!
- 2. Tromso vs Bodo/Glimt 16.05.2025 – Jucăm un Bet Builder Cota 2 în Eliteserien
- 3. Bilet weekend din fotbal la Superbet, 16-18 mai 2025
- 4. Biletul zilei din fotbal 16 mai 2025 – Duelurile cu miză ne aduc o cotă de 5.68 la Maxbet
- 5. Biletul etapei din Eliteserien 16.05.2025 – Jucăm simplu pentru o cotă de 4.29
- 6. Oțelul Galați – Farul Constanța – Ponturi Pariuri Play-Out Superliga 16 mai 2025
- 7. Biletul Zilei din Tenis 15.05.2025 – Mizăm pe trei mari favoriți la Roma
- 8. Aston Villa – Tottenham – Ponturi Pariuri Premier League 16.05.2025
- 9. Ce cote au publicat casele de pariuri pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale
- 10. Dinamo – U Cluj – Cote și Ponturi Pariuri Play-Off Superliga 16.05.2025
URMĂREȘTE-NE PE