
Mai este puțin până revin campionatele de fotbal europene, Superliga România este deja la a 5-a etapă, iar meciurile din preliminariile cupelor europene sunt din ce în ce mai disputate.
Este, așadar, o perioadă în care avem de unde alege pentru a paria Biletul Zilei sau alte bilete, însă și una în care pariorii experimentați privesc în viitor și plasează pariuri antepost.
Selecții antepost sunt disponibile la mai toate agențiile de pariuri online și sunt, de regulă, disponibile pe câștigătoarea unei competiții și pe cei mai buni marcatori din următorul sezon. De la o agenție la alta, sunt disponibile multe alte tipuri de pariuri antepost, le găsești în aceeași secțiune. De exemplu, la Superbet poți paria antepost și pe:
- Total cartonașe galbene, Total cartonașe roșii, Total cornere, Total faulturi, Total penaltiuri, Barcelona termină neînvinsă – cota 100.00, Real termină neînvinsă – cota 100.00 și altele
Am analizat oferta antepost la principalele case de pariuri și am găsit câteva selecții care merită, credem noi, luate în calcul. La cote așa de mari, chiar și mize „responsabile” ne pot aduce câștiguri frumoase în 2026, desigur, dacă suntem inspirați.
Mai mult decât atât, există și varianta de a închide în profit un pariu antepost pe întreg parcursul sezonului, în situația în care considerăm că este ok să facem asta sau nu mai avem răbdare până la finalul competițiilor.
1. Pariuri antepost LaLiga: Yamal golgeter – cota 50.00 la Superbet

Noul purtător al tricoului cu numărul 10 de la FC Barcelona, Lamine Yamal, este un nume aflat pe buzele tuturor microbiștilor. Cota 50.00 să fie golgeter în noul sezon din LaLiga este prea mare ca să nu vorbim despre ea, deși Yamal a reușit să înscrie doar 9 goluri în sezonul 2024/2025 din LaLiga, în condițiile în care a oferit 13 pase decisive colegilor săi din atac.
Totuși, 50.00 este o cotă demnă de interes când este „atașată” unui jucător atât de promițător.
- Media sa de șuturi este impresionantă (aproximativ 4.5 pe meci din care 1.45 pe spațiul porții), potrivit FotMob. Dacă facem o proiecție matematică bazată pe ritmul evoluției sale din sezonul trecut, ar putea înscrie în 2025/2026 minim 20 de goluri.
- Dacă acest sezon va fi cel în care Yamal „explodează”, ar putea concura cu șanse reale la titlul de golgeter.
- După cum probabil știți, sub comanda lui Hans-Dieter Flick, FC Barcelona este o echipă care marchează cu lejeritate, dar și primește o mulțime de goluri.
- Acum câteva zile, cota lui Yamal la titlul de golgeter era 80.00. A scăzut acum la 50.00, un semnal pozitiv pentru pariul despre care vorbim.
Pe de altă parte, concurența e la cel mai înalt nivel în LaLiga, acolo unde evoluează prădători precum colegul său Robert Lewandowski sau Kylian Mbappe de la Real Madrid. Raphinha (cota 12.00), Ferran Torres (35.00) sau Vinicius Jr (40.00) pot fi alți jucători de luat în calcul pentru acest nou sezon din campionatul Spaniei.
Iată cum arată cotele la pariuri antepost Superbet pe piața Cel mai bun marcator în LaLiga 2026:
- Kylian Mbappé – cota 1.80
- Robert Lewandowski – cota 2.40
- Alexander Sorloth – cota 12.00
- Raphinha – cota 12.00
- Ante Budimir – cota 17.00
- Julian Alvarez – cota 17.00
- Gonzalo García – cota 20.00
- Ferran Torres – cota 35.00
- Oihan Sancet – cota 35.00
- Borja Iglesias – cota 40.00
- Mikel Oyarzabal – cota 40.00
- Vinicius Jr. – cota 40.00
- Ayoze Perez – cota 50.00
- Hugo Duro – cota 50.00
- Lamine Yamal – cota 50.00
2. Pariuri antepost Superliga: Dinamo campioană – cota 35.00 la Betano

De ce Dinamo?
În primul rând, să nu uităm că vorbim despre pariuri antepost cu cote mari, așa că iată un motiv pentru care cota lui Dinamo ne-a atras atenția. În al doilea rând, echipa a arătat în derbiul cu FCSB că poate juca la un nivel foarte ridicat. Debutul lui Alexandru Musi ca titular în primele etape din SuperLiga — cu goluri marcate în prima etapă și în derbiul cu FCSB — sugerează integrarea cu succes a noilor jucători și consolidarea procesului de omogenizare a echipei din Ștefan cel Mare.
Cătălin Cârjan (22 de ani) pare la un alt nivel în acest sezon și le-a cerut fanilor să aibă încredere în echipă, obiectivul din acest an fiind accederea în play-off. Un alt jucător foarte interesant este scoțianul Daniel Charles Armstrong (27 de ani), marcator al unui hat-trick în derbiul cu FCSB.
Pe de altă parte, în iunie 2025, Dinamo a ieșit oficial din procedura de insolvență, ceea ce le permite din sezonul următor accesul în cupele europene și oferă o bază financiară stabilă pe termen lung. Astfel, declarațiile jucătorilor sunt încărcate de ambiție și motivație, iar faptul că mandatul antrenorului croat Zeljko Kopic împlinește 2 ani în decembrie este un lucru cât se poate de pozitiv. Kopic a ajuns la 71 de partide pe banca lui Dinamo, perioadă în care a câștigat în medie 1.41 puncte per meci.
De luat în calcul și cota Rapidului (9.00) la trofeu. Echipa arată foarte bine cu Costel Gâlcă pe bancă, galeriile s-au reunit, așa că formația lui Dan Șucu va fi destul de probabil una din candidatele la prima poziție în 2025/26.
Primele 3 favorite rămân FCSB, CFR Cluj și U Craiova
În ciuda startului slab de sezon, ca să nu spunem complet ratat, FCSB este în continuare prima favorită la trofeu în Superliga, la o cotă de 2.50. Vestea bună pentru fanii roș-albaștrilor este că nu este ceva nou pentru echipă să pornească greu. Au mai făcut-o și în alți ani și au revenit, terminând pe una din primele poziții ale clasamentului.
În topul favoritelor urmează CFR Cluj, cu o cotă de 3.50, însă nici ardelenii nu au început grozav și au deja foarte mulți jucători accidentați. În plus, sunt șanse mari să evolueze într-o cupă europeană, sperăm să fie Europa League, iar oboseala ar putea să-și spună cuvântul.
A treia favorită (cota 3.50, nimic nou până acum față de edițiile anterioare), U Craiova, are în schimb parte de un debut entuziasmant, atât pe plan intern, cât și extern. Lotul lui Mirel Rădoi este foarte ofertant, putând practic alinia două echipe. După plecarea lui Mitriță, staff-ul oltenilor a reușit câteva transferuri care deja confirmă. E suficient să-i amintim pe goalkeeper-ul ucrainian Pavlo Isenko, pe fundașul central Oleksandr Romanchuk, pe mijlocașul Mihnea Rădulescu și, bineînțeles, pe noul idol al Băniei, atacantul palestinian Assad Al-Hamlawy.
Cote antepost Superliga 2025/26 la Betano
- FCSB – cota 2.50
- CFR Cluj – cota 3.50
- U Craiova – cota 3.50
- Rapid București – cota 9.00
- Farul Constanța – cota 20.00
- U Cluj – cota 20.00
- Dinamo București – cota 35.00
3. Pariuri antepost Champions League 2025/26: Chelsea cota 14:00 la Superbet

Partidele din faza grupei Champions League 2025/2026 încep pe 16 septembrie, așa că este momentul să aruncăm o privire de ansamblu asupra favoritelor din sezonul următor.
- PSG – cota 6.00
- Liverpool – cota 6.75
- Arsenal – cota 8.00
- FC Barcelona – cota 8.00
- Real Madrid – cota 8.00
- Manchester City – cota 9.50
- Bayern Munchen – cota 11.00
- Chelsea – cota 14.00
Față de ultimele sezoane, Manchester City nu mai este principala favorită, lucru normal dacă ținem cont de faptul că vine după un sezon ratat. PSG, actuala deținătoare a trofeului, este și prima favorită, urmată de Liverpool și cele două forțe din Spania, Real și Barcelona. Urmează în top City și Bayern, iar Chelsea este pe poziția a 8-a, cu o cotă de 13.00 (număr cu ghinion sau nu?)
Despre principalele favorite nu vom vorbi în cadrul acestui articol, fiind axat pe cote antepost mari, cu șanse cel puțin teoretice să răstoarne calculele bookmakerilor.
Așadar, dacă ești în căutare de un Underdog în Champions League 2025/2026, Chelsea pare alegerea perfectă. Recent câștigătoare a Cupei Mondiale a Cluburilor, acolo unde a spulberat-o pe PSG cu 3-0 în finala competiției, Chelsea are un lot de invidiat, are ADN de campioană (are 2 trofee UCL în palmares, 2012 și 2021) și arată foarte bine sub comanda lui Enzo Maresca.
Pe lângă starurile Cole Palmer, Enzo Fernandez, Moises Caicedo și Marc Cucurella, la echipă au mai ajuns în această vară Joao Pedro, Liam Delap și puștiul olandez de doar 19 ani Jarel Hato, transferat de la Ajax pentru nu mai puțin de 44 de milioane de euro. Una peste alta, Les Bleus au cheltuit deja aproximativ 280 de milioane de euro pe transferuri și sunt deciși să atace atât titlul în Premier League, cât și trofeul european suprem – UEFA Champions League.
În 2025, Chelsea a câștigat nu doar FIFA Club World Cup, ci și UEFA Conference League.
- 1. Biletul zilei din preliminariile Champions League 6 august 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 5.52!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Winbet. Cota 9 pe toate meciurile din Champions League, 06 august 2025
- 3. Unde câștigi cel mai mult la bonus dublu? 3 bilete identice cu 20 de meciuri
- 4. Biletul Zilei pe goluri din 6 august 2025 – Meciurile de Champions League ne aduc o cotă de 10
- 5. Biletul Zilei din Super Pariuri 06.08.2025 – Pariem cu încredere în preliminariile Champions League
- 6. 3 pariuri antepost 2025/2026 cu cote foarte mari. Merită încercate?
- 7. Biletul Zilei Superbet 6 august – nu poți rata această cotă de 4 pentru un singur cartonaș!
- 8. Cota 2 din fotbal 6 august 2025 – Pariem pe spectacolul din Champions League
- 9. Nice vs Benfica, Ponturi Pariuri Preliminarii Champions League, 06.08.2025
- 10. Ludogorets vs Ferencvaros, 6 august 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Champions League
URMĂREȘTE-NE PE