
Am încercat o abordare ceva mai diferită la Biletul zilei la Cupa Mondială 3 iulie 2026 pe care pe lângă pronosticul clasic ce se bazează pe Argentina, la celelalte două evenimente am mizat pe șuturi și faulturi. Dacă am intuit bine cele 3 ponturi, ne-am putea bucura de o cotă de peste 3 bifată.
Biletul zilei la Cupa Mondială 3 iulie 2026 – Cotă 3.20
În această fază a competiției suntem predispuși la rezultate surpriză, așa că de multe ori e bine să apelăm și la pariuri speciale. Liniile pentru care am optat cred eu că sunt accesibile, asta și pentru că am găsit cote foarte bune la ele în oferta celor de la Betano. Voi argumenta pe scurt cele 3 opțiuni un pic mai jos.
Se anunță un duel crâncen pe „AT&T Stadium”!
Asta pentru că se întâlnesc Australia și Egipt, două formații care văd acest meci că pe o oportunitate extraordinară de a merge mai departe. Echilibrul va persista pe tot parcursul celor 90 de minute, așa că mă aștept că presiunea să își spună cuvântul, și mai mult ca sigur vom vedea multe intrări la limita regulamentului. Cele două au avut în medie la Campionatul Mondial o medie de 11.33 faulturi pe partidă. Linia mi se pare una accesibilă ținând cont de contextul în care se joacă acest duel.

100 RON Pariu Gratuit + 100% până la 5000 RON Bonus
Biletul zilei la Cupa Mondială 3 iulie 2026 – Lionel Messi și compania pornesc clar cu prima șansă!
Argentinienii și-au respectat blazonul la acest turneu final la care arată că au forța de a își apără titlul mondial cucerit în 2022. Într-adevăr, Capul Verde a arătat că pot face față contra unor adversare complicate, însă având în vedere că acum jocul lor este binecunoscut, nu cred că vor avea nici cea mai mică șansă în fața Argentinei. Sud-americanii au câștigat toate cele 3 jocuri din grupa, marcând de fiecare dată minim două goluri, chiar de 3 în meciurile disputate cu Algeria, dar și în cel precedent disputat cu Iordania, încheiat 3-1.
Columbia, o formație ce caută des poarta adversă!
Ne putem da seama de acest aspect doar văzând media lor de la acest turneu final, având 19.67 șuturi per partidă. Ghana este o formație ce se lasă dominată, dovada clară fiind acel meci cu Anglia. Mă aștept la un forcing clar din partea Columbiei, o națională ce a avut prestații excelent la acest Campionat Mondial, demn de o echipa ce merită să fie prezentă în fazele superioare ale competiției.
URMĂREȘTE-NE PE




























