
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Astăzi am analizat cu mare atenție duelurile din Nations League și am încercat să selectăm cele mai bune pronosticuri. Pe Biletul Zilei Unibet din 13 noiembrie 2026 am inclus trei dintre cele zece meciuri programate să se joace în această seară, cu care am reușit să scoatem o cotă de 3.38. Dacă vrei mai multe detalii, rămâi până la finalul materialului!
Așa cum poți observa în imaginea de mai jos, pe Biletul Zilei Unibet din 13 noiembrie 2026 am mizat pe trei mari favorite din această seară. Toate echipele pe care le-am luat în vizor joacă acasă, urmând să înfrunte adversari accesibili, cel puțin în teorie. Am apelat la agenția de pariuri online Unibet, cu ajutorul căreia am scos o cotă decentă de 3.38, în care avem încredere că ne poate aduce profit.
Partida dintre Olanda și Grecia este una în care miza este uriașă. Cele două naționale vor lupta în mod direct pentru șefia grupei, în prezent fiind la egalitate de puncte, pe primele două poziții. Olandezii au un golaveraj ceva mai bun, însă, în ciuda acestui aspect, nu se pot mulțumi cu un punct, în condițiile în care în ultima etapă se vor deplasa în Germania. Așadar, mă aștept ca reprezentativa Olandei să dea totul pentru a obține victoria, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren. Nu va avea neapărat o misiune facilă, Grecia arătând foarte bine în această ediție de Nations League, însă credem că în cele din urmă va pune mâna pe toate punctele, de aceea vom paria în consecință.
Slovacia are adversar mai mult decât accesibil în penultima etapă de Nations League. Aceasta joacă pe teren propriu contra reprezentativa Insulelor Feroe, cu care este mare favorită. Într-adevăr, este o națională mult mai valoroasă, mai experimentată, cu realizări mult mai importante. Traversează o formă foarte bună, fiind neînvinsă de șapte jocuri, câștigând cinci dintre acestea. Prin urmare, mizând și pe faptul că beneficiază de sprijinul fanilor, credem că nu va avea probleme în obținerea victoriei, așa că vom merge pe mâna sa, la o cotă de 1.37.
Într-unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de azi, cel puțin pe hârtie, le avem ca protagoniste pe Scoția și Macedonia de Nord. Desigur, gruparea gazdă pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind superioară adversarei sale la toate capitolele. Este obligată să obțină victoria pentru a mai rămâne cu șanse la locul de baraj, așa că ne așteptăm să facă tot posibilul pentru a câștiga. În condițiile în care joacă acasă, contra unui adversar care nu a obținut niciun punct și nu a marcat niciun gol în Nations League, credem că Scoția se va impune lejer, așa că mergem pe varianta „1 pauză / 1 final”.
cotă4.10● În așteptare
cotă3.35● În așteptare
cotă4.31● În așteptarePolitica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.