
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Pentru prima variantă de Biletul zilei din fotbal 01.08.2026 am decis să merge în totalitate doar pe favorite, iar prin această abordare am reușit să scot o cotă foarte plauzibilă de 5.64. Avem în prim-plan 3 echipe pe care le văd că învingătoare, iar la meciul celor de la UTA Arad am decis să joc o opțiune ceva mai sigură.
Am încredere în cele 3 campioane en-titre pe care am mizat, și sper eu că ne vor ajuta să debutăm în această lună august cu dreptul. Desigur, așa cum vă spun de fiecare dată, aruncați la rândul vostru o privire pe opțiunile pe care am mizat, și alegeți-le doar pe cele ce vă inspiră încredere maximă.
Universitatea Craiova are însă șansa de a încheia această serie mai puțin bună în această seară, având în vedere că dau peste cei de la Petrolul Ploiești, echipă pe care a învins-o de 3 ori în sezonul trecut. Ploieștenii nu au convins în primele două jocuri, chiar dacă au reușit să aibă un debut pozitiv. Jocul lor ofensiv însă nu îmi dă impresia că ar putea produce o surpriză de proporții în Bănie.
Consider că o victorie este absolut necesară pentru moralul oltenilor, care i-ar mai ajuta să își ridice moralul după eșecul categoric cu Dinamo, dar mai ales peste eliminarea din UCL, cu Levski Sofia. Pentru echipa pregătită de Filipe Coelho urmează o dublă în Europa League, și consider că o victorie astăzi ar fi un punct de plecare pozitiv pentru ei.
Campioana Cehiei a început noua ediție de campionat cu un succes confortabil, acasă, cu cei de la Slovacko, de care au trecut cu scorul de 1-5. Ostrava vine după un sezon greu în care a terminat pe penultimul loc, și drept urmare a fost nevoită să joace o dublă pentru a rămâne în prima ligă. Diferența dintre cele două echipe este una mare, și chiar dacă este încă început de sezon, Slavia Praga a demonstrat că este motivată să își asigure un început de sezon pozitiv.
Viking se duce pe terenul ultimei clasate Start, echipa cu cea mai slabă defensivă din Eliteserien. Formația din Stavanger a căzut pe 2 după seria bună a celor de la Bodo/Glimt, însă ține doar de ei pentru a reveni acolo pentru că au și un meci în minus disputat. Cred eu că oaspeții nu își permit un pas greșit astăzi, având în vedere că dau până la urmă peste cea mai modestă echipă din campionat la ora actuală.