
Grupa E din Calificările europene pentru Campionatul Mondial 2026 le aduce față în față pe Georgia – Spania. Întâlnirea este programată să se desfășoare sâmbătă, 15 noiembrie 2025, cu începere de la ora 19:00, pe „Boris Paichadze Dinamo Arena” din Tbilisi.
Reușesc gruzinii să oprească seria victorioasă a „furiei roja”?
„Jvarosnebi” nu s-au simțit prea bine în deplasările disputate în luna octombrie contra favoritelor grupei. S-au dus mai întâi pe terenul Spaniei, acolo unde au cedat cu scorul de 2-0. O diferență rezonabilă având în vedere modul în care au fost dominați de către campioana europeană en-titre.
Apoi a urmat vizita din Turcia, unde defensiva lui Willy Sagnol a cedat complet în prima repriză, când în doar 35 de minute au primit 3 goluri. În partea secundă turcii au lăsat-o mai moale însă au mai reușit să înscrie un gol, iar gruzinii aveau să închidă tabela la 4-1 prin Giorgi Kochorashvili.
Chiar dacă vor câștiga aceste două jocuri rămase, selecționatei gruzine i-ar fi aproape imposibil să mai ajungă pe locul secund. Totuși, sunt siguri de locul 3 pe care îl ocupă cu doar cele 3 puncte acumulate în duelul de acasă cu Bulgaria, când s-au impus cu 3-0.
- Echipa probabilă: Mamardashvili; Kakabadze, Kashia, Goglichidze, Gocholeishvili; Kiteishvili, Mekvabishvili, Kochorashvili; Zivzivadze, Kvilitaia, Kvaratskhelia
Cote pariuri Goergia – Spania, 15 noiembrie 2025
Spaniolii au câștigat precedentele 6 dueluri directe, iar un nou succes al lor astăzi este cotat doar cu 1.23 de către agențiile de pariuri online. Dacă vrem să jucăm pe goluri la întâlnirea dintre Georgia – Spania trebuie să știm că putem beneficia de cote precum cea de 2.12 pe care o avem la „GG”.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Spania, favorită clară în fața Georgiei!
S-au tot întâlnit cu Georgia în ultimii ani, și s-a dovedit de fiecare data un adversar la îndemâna lor. Începând cu 2021, s-au duelat de nu mai puțin de 6 ori cu aceștia, reușind să îi învingă de fiecare dată, și să le marcheze un total de 22 de goluri marcate în acest interval de timp.
Echipa condusă de pe bancă de Luis de la Fuente este ca și calificată la Campionatul Mondial, acolo unde este cu siguranță printre principalele pretendente la câștigarea trofeului. În ultimul meci disputat s-au duelat cu Bulgaria, contra căreia a câștigat cu 4-0, și a ajuns la maximul de puncte după 4 jocuri.
Nu au avut niciun fel de emoții în cele două deplasări jucate în aceste preliminarii. Din contra, au triumfat fără probleme pe terenul bulgarilor la scor de neprezentare. Iar în celălalt din Turcia au făcut „scor de tenis”. În septembrie 2023, Spania le provoca georgienilor cel mai dur eșec din istorie, chiar aici la Tbilisi, scor 1-7.
- Echipa probabilă: Simon; Porro, Le Normand, Cubarsi, Cucurella; Merino, Zubimendi, Ruiz; Oyarzabal, F Torres, Baena
Georgia – Spania – Ponturi fotbal din Preliminariile CM 2026
Cele două naționale s-au tot întâlnit în ultima vreme, și de fiecare data campioana europeană en-titre a avut câștig de cauză. Georgienii nu au o generație deloc rea, însă nu credem că au încă forța de a pune probleme unei echipe de un asemenea calibru. Cu un succes oaspeții risipesc orice calcul în privința calificării, iar acest factor motivant îi va conduce către un nou succes clar. Cel puțin aceasta este impresia noastră pentru aceasta confruntare dintre Georgia – Spania, în care vom opta pe un succes clar al oaspeților.

2& Peste 2.5 goluri @ 1.70
URMĂREȘTE-NE PE

